Patronul român, mica șefime și sclavii

    0

    Patronul român și mica șefime au impresia că angajatul este sclavul lor personal, de care dispun după cum au ei chef, nu neapărat nevoie. Ore suplimentare, week-end-uri în câmpul muncii, libere acordate ca o favoare și bani puțini, și ăia la negru sau plătiți prin contracte la limita legii.

    Pare o rețetă imposibil de pus în practică într-o țară modernă și mai ales civilizată și totuși așa funcționează România. Cum s-a ajuns aici? Cumva este tot o tară a comunismului. Românii au fost învățați că nu au drepturi ci doar obligații, au fost învățați să se teamă, să accepte ce li se dă căci altfel s-ar putea să rămână și fără puținul pe care îl au, să stea în același loc de muncă o viață că nu se știe dacă mai prind altul și dacă prind, oricum va fi mai rău. De aici și vorba celebră: „Mai sunt alți 100 ca tine la ușă, așa că nu ridica pretenții”. Și cei mai mulți angajați, mai ales cei peste 35 de ani, care mai au ceva amintiri din epoca ceaușistă, nu ridică pretenții. Pentru că sunt efectiv terorizați de ideea de a rămâne fără loc de muncă. Au o lipsă fantastică de încredere în propriile capacități, pe care șefii lor o adâncesc cu fiecare zi ce trece.

    În România puțini sunt cei care încearcă să stimuleze angajatul cu condiții decente de muncă, prime și beneficii. Aici „stimularea” înseamnă amenințări cu concedierea, umilință, desființarea proiectelor fără motive întemeiate. Se creează o atmosferă tensionată, o concurență nejustificată între oameni care ar trebui să formeze o echipă, se lansează zvonuri și bârfe menite să alimenteze teroarea pentru angajat. Șefimea română crede în continuare că „dezbină și cucerește” este rețeta pentru succes. Patronul preferă să câștige pe moment, plătind salarii mizere, eventual la negru decât să își construiască o afacere solidă, cu oameni buni și dedicați, care muncesc de drag, nu de teama ratelor la bancă. Patronul român are încă mentalitate de bișnițar: „câștig acum 100 de lei, că poate mai încolo nu mai merge treaba”. Mă rog, asta arată și neîncrederea în propriile forțe.

    Dar poate mai șocant este comportamentul indivizilor ajunși în tot felul de funcții de conducere, de la manager la șef de departament. Ei se comportă mai rău decât patronii avari. Pentru o funcție mai bună, câțiva lei în plus la salariu sau o șueta mică cu patronul se transformă în despoți neluminați. Ei sunt de fapt cei care propagă acest comportament tiranic. Se hrănesc cu iluzia puterii, se alimentează cu frica subalternilor, sunt convinși că doar în acest fel își pot păstra funcția și mulți ajung să creadă că într-adevăr cei pe care ar trebui să îi stimuleze ca să fie mai productivi sunt niște incapabili care trebuie ținuți în lesă și din când în când, călcați pe cap.

    Sigur, nu sunt toți așa. Am avut de-a face cu companii preocupate până la obsesie de drepturile angajatului. Am întâlnit oameni care mi-au oferit suma maximă pe care am cerut-o, ca să fie siguri că sunt mulțumită și îmi voi face treaba așa cum își doresc. Dar aceste exemple sunt cumplit de puține. Din nefericire, imaginea de mai sus este cea caracteristică țării în care trăim. Iar de asta nu ține nimeni cont atunci când spune că românului nu-i place munca. Da, sunt mulți indolenți și leneși, care preferă să bea la birt când vine ajutorul social decât să meargă să dea cu sapa. Dar sunt și mai mulți oameni muncitori, profesioniști sau care pot deveni dacă sunt lăsați să o facă.

    sursa foto: www.exceptionalii.com

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here