Claudia Chiru, o învăţătoare de pus la rană

Am revenit în învățământ în anul 2012 și am găsit cam aceleaşi practici pe care mi le aminteam din 1999. Mi s-a părut că este o discrepanţă evidentă între şcoală şi elevi. Am văzut și simţit bariera dintre mine și elevii mei rămânând în tiparele lui ‘99, așa că am început să îmi actualizez stilul, să-l updatez.

0

Nu mai ştiu ce mi-a atras atenţia prima dată: Claudia Chiru sau SAGA. Ştiu clar însă că iniţial nu am făcut legătura între ele. O urmăream pe Claudia pe Facebook pentru că îmi plăcea foarte mult ce povestea şi arăta despre activitatea ei la clasă. Urmăream şi SAGA pe de altă parte, pentru că îmi plăcea modul de abordare în relaţia cu copiii. Era ceva de genul: nu-i pupăm pe creştet şi le spunem că sunt deştepţi, îi punem să testeze şi să înveţe, ca să înţeleagă de ce sunt deştepţi şi la ce le foloseşte.

În timp ce tot făceam calcule dacă e posibil ca fiică-mea să ajungă în clasa ei, când va începe şcoala(din păcate nu avem atâta noroc) am realizat că SAGA este pus pe picioare chiar de Claudia. Aşa că mai am o mică speranţă ca măcar la afterschool, dacă vom găsi loc, să aibă parte de educaţia pe care mi-o doresc pentru ea.

Şi dacă tot o admir eu de multă vreme, am zis că e momentul să v-o prezint şi vouă, aşa că mi-am luat inima-n dinţi şi pe Claudia Chiru la întrebări.

Ce este această gândire aplicată? Sună atât de simplu şi totuși atât de complicat. Care sunt beneficiile gândirii aplicate în timp?

Gândirea aplicată se dezvoltă atunci când toate cunoştinţele pe care un copil le primeşte la şcoală îşi găsesc aplicabilitatea şi legătura în viaţa reală alături de abilităţile pe care fiecare dintre noi le foloseşte în sfera inteligenţei emoţionale. Gândirea aplicată este acea gândire care ne permite să ne folosim de ceea ce învăţăm la şcoală în interiorul fiecărei materii pentru a sparge granițele, pentru a rezolva situaţii din viaţa de zi cu zi şi pentru a atinge şi depăși performanţe individuale. În timp, dacă gândirea aplicată este un ingredient principal în educaţia copiilor vom vedea în jurul nostru adulţi aplicaţi, cu gândire anticipativă, autonomie și stăpânire de sine, implicit adulţi performanți care stau în zona stresului pozitiv.

Fiecare copil are înclinaţii spre o anumită latură: umană, reală, artă. Cum trebuie procedat în acest sens? Îl încurajezi să se dezvolte pe acea parte sau încerci să ţii un echilibru între toate?

La şcoală eu îi învăţ pe elevii mei să scrie, să citească şi să socotească, le asigur o bază de care vor avea nevoie în viaţa lor de adulţi. Desigur că fiecare este înclinat către un domeniu. Rolul meu este de recunoaştere și validare, de încurajare şi exercițiu mult în zona abilităţilor inteligenţei emoţionale, în zona comportamentală şi în zona cognitivă. Dacă eu bifez cele trei zone şi le antrenez corespunzător, elevii mei vor şti ce şi cum să facă în viaţă pentru că îşi vor cunoaşte punctele forte.

Cum poţi face un copil căruia nu îi place matematica, de exemplu să fie deschis spre a o învăţa?

Respectând stadiile de dezvoltare, identificându-le corect și respectând nevoile elevilor mei. Dacă evaluez corect și încadrez fiecare elev în stadiul de dezvoltare corespunzător conform dovezilor, acel copil va iubi matematica pentru că o va înțelege, o va considera accesibilă.

Există 2 curente printre părinţii de azi: unul care duce copilul la cât mai multe activităţi şi altul care îl lasă cât mai liber, pe principiul că va avea toată viaţa înainte. Care este calea de mijloc? Cum îţi dai seama când şi dacă nu cumva e prea mult?

Este exact la fel ca în momentul în care ne dăm seama noi, oamenii crescuți, dacă depășim o limită, dacă facem în exces ceva. Important este să reușim să stăm pe mijloc, să evităm extremele. Nu pot da o rețetă, cred că ţine de barometrul intern al fiecărui părinte. Pot da însă o rețetă pentru programul normal al unui școlar de I-V. Şcoală, joacă în parc sau în interior, masă, teme la after sau bunici, casă etc, joacă în parc sau interior, opţional care nu presupune deplasarea în 3 din cele cinci zile ale săptămânii și în celelalte 2 cu deplasare, joacă și stat cu familia. Sâmbăta și duminica cu familia joacă, joacă și iar joacă și dragoste, dragoste şi iar iubire necondiționată.

Mulţi dintre copii sunt cocoloşiţi acasă, astfel încât ajung să fie incapabili să facă anumite lucruri banale singuri. Cum contracarezi o astfel de situaţie?

Foarte dificil, este mersul racului, doi pași înainte și unul înapoi. În educaţie există o triadă, sfânta triadă, părinţi, copii și profesori, fie ei de la şcoală, fie de la after. Când această triada se rupe, rezultatele apar greu, sunt umbrite de efortul uriaș pe care îl depun cei implicaţi și nu-ţi asigură satisfacție. Educarea unui copil ar trebui să ne provoace o imensă bucurie, ar trebui să ne asigure o constantă fascinație și uimire. Benefic ar fi să fie chiar un proces de creștere al celor implicaţi, cu dezvoltare emoțională și personală. Niciodată nu poți spune că le știi pe toate sau că le-ai trăit pe toate.

Se spune că nu e bine să faci comparaţii între copii. Dar ar fi util un ghid care să exemplifice cam ce ar putea face un copil, pe categorii de vârstă? De exemplu, la ce vârstă ar trebui să fie capabil să se îmbrace singur, să își lege șireturile, să taie mâncarea din farfurie etc.

Ceea ce ştie toată lumea este faptul că până la vârsta de 6 ani copilul este capabil să se hrănească, să se îmbrace, să-și lege șireturile, să se șteargă la fund, să spună ceea ce-l deranjează etc, apoi intră în următoarea etapă de dezvoltare care a fost denumită și descrisă de Piaget ca fiind etapa operaţional-concretă, începe la 7 ani și durează până la 11 ani. Această etapă debutează atunci când copilul este capabil să realizeze calcule mentale, însă are nevoie de material concret pentru a le duce la bun sfârşit. Calculează mental numai ce a existat fizic în imediata lui apropiere, aici renunță la degete. Tot aici descoperă reversibilitatea proceselor și conservarea, cea mai importantă achiziție a acestei perioade conform cercetărilor lui Piaget, care le permite să înțeleagă că obiectul sau lichidul a rămas la fel, cu toate că și-a schimbat aparent forma. De exemplu, lichidul dintr-un vas mic și lat rămâne la fel, cantitativ vorbind, chiar dacă a fost turnat într-un vas lung și îngust. Apoi trec în etapa următoare și în următorul ciclu școlar.

Îţi place, nu-ţi place, tu ai ajuns modelul de învăţător pe care şi l-ar dori cei mai mulţi părinţi pentru copiii lor. Cum ai ajuns în acest punct? Ai pornit din start cu ideea că vrei să revoluţionezi sistemul de predare sau a fost ceva care te-a motivat să ieşi din tipare?

Am revenit în învățământ în anul 2012 și am găsit cam aceleaşi practici pe care mi le aminteam din 1999. Mi s-a părut că este o discrepanţă evidentă între şcoală şi elevi. Am văzut și simţit bariera dintre mine și elevii mei rămânând în tiparele lui ‘99, așa că am început să îmi actualizez stilul, să-l updatez. Am făcut asta cu ușurinţă și cu dorința de a inspira aceleaşi sentimente în jurul meu. Am făcut asta pentru mine și pentru fiul meu în acel moment. 

Ce a fost mai întâi: SAGA sau şcoala? Mai exact, SAGA a apărut ca o nevoie de a continua activitatea din clasă sau faptul că ai văzut schimbările copiilor de la afterschool te-a motivat să aplici aceeaşi metodă şi în clasă?

Mai întâi a fost Cris, fiul meu, apoi şcoala, apoi SAGA, afterschool-ul pe care l-am înființat pentru Cris, pentru a-i asigura cel puțin în I-IV un mediu constructiv, sensibil la nevoile lui, corect delimitat și eficient. Cu nevoile fiului meu în minte am construit ceea ce astăzi este Şcoala Alternativă de Gândire Aplicată.

La SAGA copiii își construiesc propriul program. Ce înseamnă asta, mai precis? Căci din afară poate părea un haos. În loc să își facă temele, se joacă.

Păi devin responsabili și conștienți, propriile alegeri îi conduc către ceva, ceva ce urmează să descopere ca fiind consecințele propriilor alegeri. În timp devin organizați, eficienţi și productivi. Își gestionează resursele și timpul, dețin autocontrolul și pot lua decizii.

Un alt proiect extraordinar de frumos al Claudiei Chiru este FEDEx, canalul de Youtube pe care urcă filmuleţe înregistrate în timpul orelor. Din punctul meu de vedere acestea sunt mană cerească pentru învăţători şi părinţi, deopotrivă. De nenumărate ori am auzit replici precum „nu ştiu cum să îi explic/cum să îl fac să înţeleagă.” Ei bine, aici găsiţi mură-n gură cum să faceţi! Vă las doar un exemplu pe blog. Pe restul le căutaţi voi.

Iar dacă vă bate gândul să duceţi copilul la SAGA, puteţi testa la vară dacă i se potriveşte. Au programe săptămânale menite să îi încurajeze pe cei mici să comunice, îi înveţe cum să gestioneze relaţiile cu ceilalţi, să devină autonomi şi încrezători. Găsiţi mai multe despre programele lor aici.

Sursa foto: https://www.facebook.com/SagaKid/ şi https://www.facebook.com/claudia.chiru

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here