Abandonat la naștere, luptă acum pentru cei ca el

Dacă nu ştii, nici nu te interesează. Dacă nu vezi, nu te afectează.

Cei mai mulţi dintre noi ne agăţăm de cazurile nefericite sau tragice ca să ne mai ridicăm psihicul afectat de propriile nefericiri – “Uite că viaţa mea nu e chiar atât de nasoală!” – lăsăm câteva lacrimi să cadă (de multe ori nici acestea nu sunt pentru tragedia în sine, ci tot o descărcare a propriilor probleme şi frustrări), eventual mai schimbăm câteva cuvinte pe aceeaşi temă cu cei de lângă şi ne vedem mai departe de ale noastre, de zi cu zi.

Sunt alţii însă pentru care “ale lor” înseamnă tot un munte de probleme. Nu se întorc la ceva mai bun, unii nici nu se pot gândi la ale altora pentru că sunt copleşiţi de ceea ce trăiesc ei. Dar câţiva dintre cei din această categorie sunt cei care se ridică şi încearcă să schimbe o bucăţică din lume. Tiberiu Antipa este unul dintre ei. În timp ce alţii, la vârsta lui, pierd nopţile şi banii părinţilor prin cluburi, Tiberiu munceşte zi de zi ca să crească asociaţia înfiinţată de el, să le ofere o şansă copiilor instituţionalizaţi – mai pe şleau, copiilor fără părinţi. Sigur, el nu ar avea oricum banii cui să-i cheltuie pe frivolităţi pentru că Tiberiu nu are părinţi. Nu i-a cunoscut, nu ştie cine sunt. A ştiut mereu însă că vrea să le uşureze viaţa celor ca el, viaţa celor abandonaţi şi nu numai.

Tot ce ştiu despre părinţii mei este exact ce mi-au lăsat: abandonul. Ce a fost bine este că am avut un acoperiş, o masă şi haine, chiar dacă uneori nu erau îndeajuns. Însă ştim cu toţii că viaţa din orfelinat este o viaţă rece, lipsită de iubire, de căldură, cu oameni cărora nu le-ar păsa niciodată de tine aşa cum le-ar păsa alor tăi.

Aşa că încearcă el să facă altfel. Aşa a şi ajuns să pună bazele asociaţiei T.I.B.E.R.I.U.S. Organizează spectacole, cursuri, strângeri de fonduri, totul pentru ca tinerii şi copiii ce nu au avut şansa unei familii să poată ridica din pământ capetele, să afle că pot face ceva cu viaţa lor şi că au cui să ceară un sfat la nevoie.

Următorul punct de realizat este tot o tabără, care va fi şi din munca noastra împreună cu copiii nevoiaşi, bănuţii fiind strânşi din vânzarea de mărţişoare create de noi. Apoi am primit o casă bătrânească unde plătesc o chirie modică, iar proprietarul mă lasă să o transform şi să o renovez ca să pot face centrul Tiberiu pentru copilaşi. Este marea mea dorinţă să înfiinţez un centru pentru tinerii care ies din sistemul de protecţie socială.

Cel mai greu este însă că suntem o ţară în care oamenii îşi duc traiul destul de greu, dar ce mă ţine în această luptă este că, de multe ori, aceşti oameni rup din puţinul lor pentru a oferi celor nevoiaşi. Sigur, am nevoie de ajutorul oamenilor, de voluntari în diverse activităţi, de donaţii şi, nu în ultimul rând, de încurajări.

Tiberiu nu se plânge. Dacă citiţi însă printre rânduri îi veţi înţelege o parte din durere şi din luptă. L-am întrebat ce şi-ar dori să schimbe dacă ar avea putere de decizie în Administraţie.

În primul rând oamenii. Aş alege persoane care iubesc copiii, care niciodată n-ar fura o pâine dintr-un orfelinat, care ar încălzi cât trebuie apa pentru baie şi ar fi mai atenţi cu aceştia. Poate ar fi prea mult să le cerem iubire, dar puţină atenţie şi grijă ar fi de ajuns.

Clar, mi-a lipsit căldura unei familii, iubirea părinţilor, o mângâiere pe frunte, un pansament pe genunchii juliţi, îndrumarea, grija, totul… Din fericire sunt şi mulţi oameni, chiar educatori care m-au îndrumat spre bine, m-au încurajat şi ajutat.

Pe mine viaţa este cea care m-a motivate cel mai mult, m-au motivate lipsurile pe care nu le doresc altor copii şi întotdeauna mi-am dorit ca drepturile noastre să fie respectate. Sunt însă mulţi care au nevoie de sprijin ca să poată ţine drumul drept.

Am avut parte de multe dezamăgiri, de multe ori am simţit că sunt la capătul puterilor, dar gândul că pot schimba destine îmi dă putere şi o iau de la capăt. Mă ridic pentru fiecare copil care are nevoie de mine.

Tiberiu a scris şi o carte despre viaţa lui – “Confesiunile unui orfan”. A scris-o ca să se descarce şi pentru ca cei din jur să înţeleagă, să nu judece şi să ajute.

Cu toţii îi putem ajuta, prin donaţii sau voluntariat. Găsiţi toate informaţiie aici: http://www.asociatiatiberius.ro/ajuta-financiar/.

Iar eu am vrut să mai aflu ceva de la Tiberiu, ce şi-ar dori să știe părinții lui despre el.

Să ştie că am devenit un om care luptă pentru copilăriile furate de oameni ca ei.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.