Arta negocierii(sau cum ne joacă piticii pe degete)

Copiii sunt nişte mici manipulatori. Se nasc cu abilitatea de a ne juca pe degete. Nu-i dă mama ceva, se duce la tata. Nu vrea tatăl să-i facă pe plac? Nu-i nimic, mama e prin preajmă. Fie-mea aplică tactica asta cam de prin jurul vârstei de un an şi de cele mai multe ori se bucură de succes.

Scena 1
Avea până într-un an jumate, când ne îndreptam spre mare. Oprim să băgăm combustibil iar donşoara îşi manifestă interesul să se plimbe printre rafturile benzinăriei. Cum nu mă temeam că se înfige cu mâinile în dulciuri, am lăsat-o să îşi facă de cap. La un moment dat găseşte un ghiozdan cu un urs agăţat de el.
– Mama! Vreau!
– Nu am venit la cumpărături.
– Mamiiiii!(mieros)
– Di, nu ai nevoie de ghiozdan acum.
– Mama!(imperativ)
– Am spus nu.
În secunda doi dispare de lângă mine, se înfiinţează lângă taică-su, care era la casă şi ratase discuţia.
– Tatiii! şi îi întinde ghizdanul.
– Da, tati!
– Vreaaaaau!(din ce în ce mai mieroasă)
– Sigur, tati!
Şi ghiozdanul ajunge în mâinile casierului, pentru scanat.

Scena 2
Mergem noi la cumpărături de haine. Pentru ea, desigur. Luăm tot ce e nevoie şi ceva în plus şi ne aşezăm la coadă. Între timp, Di continuă să analizeze oferta. Şi găseşte, desigur, un animal de pluş. Desigur, îl vrea. Încep negocierile. 10 minute de discuţii şi explicaţii, cum că nu are nevoie de al nenumăratelea pluş, că nu îi foloseşte la nimic. Într-un final cedează şi ies victorioasă din magazin. Ne oprim apoi şi într-un supermarket, unde, desigur, găseşte un alt animal de pluş. Profită de lipsa mea din peisaj şi i-l cere lui taică-su. Evident, printre iaurturi şi sticlele cu lapte, m-am trezit şi cu o pisică miorlăitoare.

Scena 3
Un alt drum la supermarket s-a finalizat cu o cheltuială neprevăzută. Luăm d-ale gurii, ajungem invariabil şi pe lângă celebrele pluşuri. Ea cere, eu refuz. Îl urmăreşte ca o pisică pe taică-su şi îi cere o brăţară. Pe care, desigur, o primeşte.

Nu, nu vă imaginaţi că doar tatăl este cel păcălit. Şi pe mine m-a ţepuit de multe ori. Şi nu pot decât să îmi imaginez că lucrurile vor evolua. Şi să sper că va rămâne la fel de descurcăreaţă şi când va deveni adult.