Când unii încearcă să schimbe mentalităţi, alţii dau frâu liber urii

În naivitatea mea, m-am bucurat când am văzut campaniile recente ale unor companii precum Nike, H&M sau Lidl.

M-am bucurat să văd modele plinuţe şi cu celulită în reclamele pentru costumele de baie.

Nu pentru că acum nu mai sunt ca trasă prin inel şi nici nu îmi vine să mă mai afişez în fustă sau pantaloni scurţi, ci pentru că atunci (adică acum peste 20 de ani), când aveam 47 de kile îmbrăcată şi mă sufla vântul, la propriu, când treceam iarna pe la Universitate aveam impresia că sunt grasă. Şi asta pentru că mă comparam mereu cu fetele alea frumoase foc din reviste, care făceau reclamă la produse scumpe, pe care nu mi le-aş fi permis atunci sub nicio formă. Pentru că aveam impresia că dacă nu arăţi ca ele nu eşti nici vizibilă, nici nu ai vreo şansă să ajungi să îţi permiţi acele produse care acum, fie vorba între noi, nu mai reprezintă nimic pentru mine.

Acum, când mă uit la pozele acelea înţeleg cât de bine îmi era atunci. Şi am înţeles asta, de fapt, cu multă vreme în urmă, când am decis să nu mai cumpăr reviste care îmi vând imagini şi poveşti false.

M-am bucurat şi când am văzut reclamele pentru echipamente sportive dedicate persoanelor cu probleme de greutate.

Am văzut femei supuse unei batjocuri inimaginabile, femei care nu mergeau la sală sau piscină pentru că le era ruşine de privirile celor din jur, pentru că erau judecate fără să fie cunoscute. Nu mă interesează dacă femeile acelea sunt grase pentru că au probleme de sănătate sau pentru că au mâncat prea mult (şi aici discuţia este lungă, pornind de la obiceiurile alimentare stabilite în familie şi încheind cu dezamăgirile tratate cu mâncare). Mă interesează însă dacă tu eşti atât de limitat încât să faci mişto de o astfel de femeie. Am tendinţa să te cataloghez şi eu şi să cred că dimensiunea creierului tău este invers proporţională cu greutatea celor pe care le iei tu peste picior.

M-am bucurat şi când am văzut noul catalog Lidl, în care un domn cu un bebeluş în marsupiu calcă şi spală geamuri.

M-am bucurat pentru că m-am săturat de grobianismul bărbatului român (fără a dori să generalizez, dacă scoateţi capul din bulă o să înţelegeţi că asta este în continuare majoritatea), care consideră că este suficient dacă aduce bani în casă (în varianta fericită aduce, există şi mulţi care nici măcar asta nu fac), în rest este treaba exclusivă  femeii. Care femeie munceşte şi ea, că doar nu o ţine acasă, în puf şi în timpul ei liber face mâncare, spală, calcă, face curat, îngrijeşte de copii şi trebuie să nu-şi neglijeze nici îndatoririle din dormitor. Eventual, după ce le face pe toate astea, i se mai şi reproşează că nu se mai îngrijeşte ca odinioară sau că nu mai are dispoziţia de pe vremuri.

Când am văzut ditamai vitrina H&M, în Piaţa Unirii, cu mesajul pentru libertate şi egalitate m-am extaziat din nou. Apoi mi-am dat seama ce urmează. Am citit o parte din comentariile de la postarea lor de pe pagina de Facebook şi am înţeles încă o dată că suntem departe de civilizaţie.

M-am bucurat totuşi de toate pentru că avem nevoie să vedem că normalitatea nu este neapărat cea pe care ne-o imaginăm noi, că lumea nu este bătută în cuiele înfipte în creierul nostru de educaţia primită acasă sau la şcoală, de la alţi părinţi, bunici sau profesori rămaşi tributari unor idei vechi şi preconcepute. M-am bucurat pentru că, sigur, nu se va schimba ceva definitoriu acum, dar poate cândva copiii, nepoţii noştri nu vor mai fi transmiţătorii urii şi ai intoleranţei.

E o luptă lungă şi grea, mai ales dacă stau să mă uit la rezultatele studiului „Educaţie pentru democraţie în şcolile din România” realizat anul trecut de sociologi de la Universitatea Babeş Balyai. Aproape jumătate dintre profesorii români cred în dictatură, rasism, homofobie și pedeapsa cu moartea:

• 45% sunt de acord cu un regim dictatorial
• 40% sunt de acord cu pedeapsa cu moartea
• 40% consideră că homosexualitatea nu este acceptabilă
• 1 din 3 nu vrea să fie vecin cu persoane de etnie romă (42,5%)
• 38,3% nu vor să aibă de-a face cu membri ai comunității LGBT
• 33,7% nu vor să aibă de-a face cu persoanele care vorbesc o altă limbă
• 33,1% nu vor să aibă de-a face cu cupluri în care partenerii nu sunt căsătoriți

Astfel de oameni ne educă şi ei copiii, iar cumulat cu educaţia primită acasă, lucrurile nu sunt puse într-o notă foarte optimistă.

Tocmai de aceea cred că este important ca brandurile mari şi, de ce nu, care sunt luate drept exemplu de generaţia tânără, să continue campaniile de acest fel. Aşa cum spuneam mai sus, poate schimbarea nu se va simţi acum, dar generaţiile ce vor urma se vor bucura de ea. Şi poate vom învăţa să nu ne mai urâm atât de mult şi să acceptăm că oamenii sunt diferiţi. Nu trebuie să ne iubim, ci doar să nu ne mai urâm şi să nu ne mai atacăm cu atâta virulenţă.

Nu uitaţi: dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, daţi follow şi paginii mele de Facebook.