• Nimic de anul ăsta?

Aşa şi eu, când mi-a sunat telefonul şi am fost întrebată dacă nu vreau să iau un Suzuki pentru un test drive. Prima mea întrebare a fost:

• Dar aveţi şi manuală, că eu sunt mai bătrână şi nu mă înţeleg cu automatele?

Norocul meu? Au găsit oamenii şi o manuală, pentru cei ca mine care încă au impresia că doar aşa controlează maşina. Mi-au dat chiar de ales dintre 3 modele şi, pentru că eu conduc de fel un „tractor” şi-mi place, am luat ce părea mai mare. Mai exact un S-Cross Hybrid Luxus, cu motor de 1,4 şi 48V. Ei, şi aici prima încurcătură, că maşina asta, prin comparaţie cu japoneza pe care o conduc eu, o bătrânică responsabilă şi extrem de încăpătoare, părea că aş putea să o împachetez şi să o bag în portbagajul meu. Ştiu, ştiu, sunt subiectivă, dar e greu să scoţi omul din obsesiile lui, iar eu de când mi-am luat permisul am visat la o maşină gen tanc.

Şocul nr. 2 – mă urc în maşină şi… bagă cheia unde nu-i. Eu, născută în Epoca de Piatră, ştiam de sistemele astea moderne, dar habar nu aveam cum să le folosesc. Noroc că modelul ăsta pare făcut special pentru unii ca mine şi trebuia doar să citesc instrucţiunile din bord. De altfel cam toate setările au fost extrem de intuitive, chiar şi pentru unii ca mine, pe care cu greu îi scoţi din ale lor.

Şocul nr. 3 – habitaclul, pe cât de strâmt mi l-am imaginat în momentul în care am văzut maşina din exterior, pe atât de strâmt era şi în realitate. Dacă şoferul şi pasagerul din dreapta au picioare mai lungi, pasagerii din spate nu vor fi cei mai fericiţi. Nici dacă ei înşişi sunt mai înalţi, pentru că vor resimţi plafonul cam prea aproape. Vizual însă lucrurile au fost compensate de plafonul panoramic de care eu m-am îndrăgostit pe loc. Uitatul la cer, frunze arămii şi stele a devenit activitatea mea preferată în zilele acelea.

Asta până când toamna s-a transformat în iarnă, iar sticla a fost acoperită de un strat serios de zăpadă. Mno, s-a dus şi cu romantismul de 4×4!

Acum, eu recunosc că am plecat din start de acasă cu idei preconcepute şi convinsă că nu are cum să mă convingă cineva/ceva că eu aş pofti vreodată la altceva decât la tractorul meu. De aici şi toată cârcoteala de mai devreme. De altfel, prietenii care ştiu cu ce-au de-a face mi-au semnalizat faptul că nu e OK să plec din start cu astfel de idei, dar eu sunt de multe ori ca BMW-ul: am semnal, dar nu-l folosesc.

Revenind, când am discutat de test drive îmi şi făcusem planul în cap: aleg singurul weekend în care nu am cursuri, arunc copilul în maşină şi fugim pe la Vama Buzăului, să facem nişte poze frumoase, cu culori senzaţionale, de toamnă. Am eu o sensibilitate pentru zona aceea şi felul în care îşi face de cap natura pe acolo. Când a venit weekendul însă… frig, vânt, prognoză de ploaie zdravănă. Nici nu începuse bine să plouă şi eu aveam deja toate corăbiile înecate. I-am comunicat copilului că eu nu mai am chef să plec nicăieri şi că o să plimbăm maşina pe ici, pe colo, prin Bucureşti. Mai aveam şi nişte teme de terminat, numai dispoziţie de condus pe zloată nu aveam.

Sâmbătă dimineaţă m-am trezit însă mult mai devreme decât îmi plănuisem, aşa că pe la 11 aveam temele terminate şi nicio dispoziţie de nimic. Şi ce faci când n-ai chef de nimic? Arunci o geantă mică în portbagaj şi pleci unde vezi cu ochii.

Am ajuns la Sinaia, ploaia se transformase într-o fulguială uşoară, am zis că e cazul să mai mergem, poate prindem şi nişte fulgi adevăraţi. La Buşteni i-am văzut, la Predeal era deja zăpada aşezată bine. Că m-am stresat e puţin spus! Mă gândeam că nu sunt cu maşina mea, că numai de belele n-am nevoie acum. Ce-o fi fost în capul meu să plec de acasă pe vremea asta cu o maşină pe care nu o cunosc!

Dar cum îmi place să-mi complic viaţa am zis să urc până la Trei Brazi, să vedem cum e pe acolo. În faţa mea un BMW derapa de mama focului. Eu făceam feţe-feţe şi mă întrebam ce-o fi în capul meu să insist să urc. Dar maşina cu care eram nu derapa deloc, zici că era pe drum drept şi asfalt curat, deja testasem pe drum toţi senzorii de toate naţiile şi toate dotările cu care eu, în mod normal nu am de-a face – de la avertizarea depăşirii benzii sau sistemul de menţinere pe bandă la avertizarea de unghi mort sau camera video 360 (btw, prezintă tot spaţiul din jurul maşinii absolut genial) – aşa că am zis să mai merg puţin, să văd cum se arată situaţia. Iar situaţia a arătat în aşa fel încât, înainte să-mi dau seama, eram deja la Trei Brazi şi ne bucuram de o zăpadă cum n-am văzut toată iarna trecută.

Am rămas peste noapte în zonă, că era păcat să nu profităm de toamna care nu mai era toamnă, ci iarnă-n toată regula, iar a doua zi am luat-o de la capăt cu plimbarea pe zăpadă. Cum stresul dispăruse, mă împrietenisem deja bine cu maşina, era păcat să nu mă bucur de tot ce oferea.

Una peste alta, când am predat maşina luni dimineaţa s-a arătat că previziunile prietenilor s-au adeverit. M-am bucurat că mi-am luat înapoi tractorul, dar am rămas cu o urmă de regret după toată tehnologia de care m-am bucurat în aceste zile şi de mirosul de maşină nouă.

La preţul pe care îl are modelul cu care m-am jucat, cred sincer că e o afacere mai mult decât corectă. Sigur, nu e la fel de mare cum sunt eu obişnuită – şi subliniez subiectivitatea acestui fapt – dar consumul, dotările tehnice, siguranţa cu care mergi cu ea pe orice tip de şosea (aici glumeam cu prietenii şi le spuneam că asta e maşină pe care o poţi conduce şi legat la ochi) sunt nişte atuuri pe care nu ştiu câte alte maşini le au la un preţ asemănător.

The post Ce face femeia când primeşte o maşină în test drive? Figuri, asta face! (P) appeared first on Bianca Moruș.