Complex de lux, friendly şi nu prea

De vreo 3 ani merg în acelaşi loc vara, la mare. Mi se părea o variantă decentă pentru un concediu cu copil mic la pachet, aproape de casă şi în condiţii bune. Condiţiile au rămas ok, dar detaliile, detaliile mi-au făcut părul creţ anul acesta. Şi m-au convins că anul viitor concediul meu nu va mai fi pe litoralul autohton.

Când spui complex de lux, patru stele plus, te gândeşti că beneficiezi de stelele astea peste tot, nu doar la masă sau în camere. Şi când plăteşti tot asta ai în cap: vrei ca totul să fie cât mai bine şi mai pus la punct că altfel te duci cu cortul. Măcar acolo ştii că te bucuri de natură şi nici nu vii de acasă cu pretenţiile în bagaj. Dar e o mare diferenţă între ce îţi imaginezi tu, clientul şi ce îşi imaginează ei, patronii. Sau nici măcar aceştia, ci managerii care numai manageri nu sunt.

Primul lucru care m-a enervat teribil au fost umbrelele existente pe plaja hotelului. Poate pare o banalitate, dar când eşti cu cel puţin un copil după tine(noi eram cu trei) e foarte important să ai cum să îi ţii la umbră, ca să te bucuri de un concediu fără de griji, adică fără arsuri, insolaţii şi alte minuni cauzate de stat prea mult în soare. Ori umbrelele lor sunt de parcă n-ar fi. Dacă stai în fund, pe şezlong, ai şanse să ai umbră şi tu şi copilul sau tu şi soţul, când copilul e în apă. Prin urmare noi am ales, zi de zi, să mergem pe o plajă alăturată, ai căror administratori au gândit ceva mai mult. Apoi, podeţul de lemn care te ducea pe plajă era de fapt un drum cu capcane. Şipci crăpate sau rupte de-a dreptul, în care puteai oricând să te răneşti tu sau, mult mai probabil, copiii care aleargă precum bezmeticii, ştim cu toţii.

Nici la piscină nu este mai sigur. Gresia din jur alunecă de zici că eşti pe patinoar. Iar dacă la piscina pentru copii au pus nişte covoraşe menite să reducă accidentele, la celelalte se merge pe principiul „scapă cine poate”. În plus, angajaţii de acolo, repet: angajaţii, cât era ziua de lungă aveau o singură grijă – să se alerge prin jurul piscinei, să se stropească cu apă(şi pe clienţi, cu tot cu bunurile lor, dar astea sunt detalii) şi chiar să se arunce în apă îmbrăcaţi. Din nou pot părea o scorpie, dar vă garantez că dacă aţi vedea un astfel de exemplar cum e la un pas să vă dea copilul de-a dura, m-aţi înţelege perfect.

În restaurant, alte probleme. Dimineaţa paralizai cu totul din cauza aerului condiţionat dat mult prea tare. Cred că în biserica de gheaţă de la Bâlea e mai plăcut în toiul iernii decât în restaurantul lor la prima oră, în mijlocul verii. Iar asta nu era totul. Din prea mult zel sau pentru că aşa li s-a ordonat(nu am reuşit să pricep), angajaţii pur şi simplu îţi vânau farfuriile de pe masă. Acum îmi vine să râd, dar atunci îmi venea să dau cu ei de pământ. Ştiţi cum e când ai bufet: îţi pui o farfurie, te duci să mai iei nişte tacâmuri sau o sticlă cu apă şi când te întorci masa e goală. Asta e varianta soft. Cel mai tare mă enervau când eram la masă, cu furculiţa în mână şi veneau să îmi ia farfuria din faţă, uneori fără să mă întrebe dacă am terminat. Iar asta nu s-a întâmplat o dată, de două ori, ci de câteva ori la fiecare masă.

A, şi aşa cum vă aşteptaţi… sau nu, într-un loc cu mulţi copii nu va fi niciodată liniştea pe care o căutaţi pentru voi şi piticii voştri. Nu respectă nimeni ore de odihnă, nu face nimeni diferenţa între zi şi noapte. Nu sunt absurdă. Nu m-am dus la pensiune şi nu îmi doream să nu aud nici musca. Dar când tu, manager sau ce-oi fi, nu te gândeşti că nu e normal să pui muzica şi moderatorii evenimentelor să urle ca pe stadion până aproape de unu noaptea, înseamnă că n-ar trebui să fii în acea funcţie. Am fost şi noi la una dintre petrecerile acelea. Nu am rezistat cinci minute, pentru că în cortul în care era organizat totul urlau boxele într-un mod barbar. Nu-s mironosiţă, am fost la foarte multe petreceri şi concerte, dar aici chiar nu rezistam. Era zgomotul cumplit pentru spaţiul relativ mic. Iar evenimentele erau dedicate şi copiilor, lucru ce mi se pare şi mai absurd.

Au fost mult mai multe lucruri care m-au scos din sărite. N-am să le menţionez aici pe toate. Ce mi se pare însă şi mai problematic este că, după câte am văzut, cu toate aceste bube, pare totuşi unul dintre puţinele locuri de pe litoral care să fie ok pentru familii, în care să nu îţi faci griji că ajungi cu copilul la spital cu toxiinfecţie alimentară şi să ai şi locuri de distracţie pentru el. Şi aste e de fapt marea problemă. Turismul românesc, cel puţin la malul mării, este în continuare de un hei-rup fantastic. Vine lumea? Vine. Atunci ce rost are să ne mai agităm?