Copii vs adulţi
1. Când suntem copii somnul ni se pare cel mai mare duşman. Ne găsim ocupaţie doar să mai amânăm momentul, chiar dacă mai avem puţin şi lesinăm de oboseală. La maturitate am da orice doar să mai dormim 5 minute. Sau zece. Sau vreo 3 ore. Oricât, dar să mai dormim.
2. În copilărie momentul mesei e coşmar. Nu vrem să mâncăm nimic, nu ne place nimic. Când devenim adulţi am vrea să ne săturăm cu 2 frunze de salată, să aibă gust de ceafă la grătar cu cartofi prăjiţi şi să ne ţină 2 zile.
3. Când suntem mici visăm la momentul în care vom creşte, vrem să mergem la serviciu, să ne mutăm de acasă. Când ajungem la maturitate ne dăm seama că era cu mult mai bine în urmă cu 20 de ani, când n-aveam obligaţii dar le căutam. Acum avem o tonă de obligaţii şi nu ştim cum să mai scăpăm de ele.
4. Până plecăm pe drumul nostru, părinţii ni se par nişte oameni dornici de control, care nu ne lasă să ne trăim viaţa şi ne pun piedici peste piedici. După ce ne luăm viaţa în propriile mâini realizăm că nu ne voiau decât binele şi să ne ferească de belele.
5. Când eşti copil eşti certat pentru că spui verde în faţă tot ce gândeşti despre cei din jur şi eşti învăţat să fii mai… diplomat. Când eşti adult eşti acuzat că o dai cotită şi nu ai curajul să spui adevărul.
6. În copilărie te gândeşti că adulţii sunt o specie ciudată, care fac tot ceea ce ţie îţi este interzis: beau alcool şi cafea, fumează, pierd nopţile aiurea. La maturitate te gândeşti cât de prost eşti că te-ai apucat de toate cele de mai sus dar nici nu renunţi la ele, că e greu cu dezvăţul.
7. În copilărie totul e definitiv. Cuvinte ca „niciodată” sau „pentru totdeauna” sunt folosite mai mereu şi cu multă siguranţă de sine. Odată cu înaintarea în vârstă începi să nuanţezi totul, niciodată se transformă în poate vreodată sau chiar într-un fapt împlinit iar pentru totdeauna ţine, teoretic, atât cât ţi-e bine.
8. Când eşti mic sărutul şi sexul îţi par nişte lucruri înfiorătoare şi nici prin cap nu-ţi trece cum pot să facă adulţii aşa ceva. După o anumită vârstă… (fill in the blanks).
Add A Comment