Copiii pandemiei. Cum au resimţit cei mici perioada de izolare şi ce avem de făcut pe mai departe, în cazul în care coronavirusul continuă să facă probleme

Era răbufnirea pe care o așteptam de mai bine de o lună. Și a avut efectul scontat. După aceea a început să ne povestească cât de dor îi este de școală, de învățătoare, de colegii de la after (”pentru că nu e același lucru dacă îi vede pe zoom”, de prietenele ei, de mersul nostru la filme sau de cățăratul pe tot felul de obstacole, în parc, de faptul că, deși suntem acasă, nu suntem disponibili atât de mult timp pe cât visa ea.

0

Când am intrat la izolare, Didi știa deja care e treaba cu coronavirusul. Am avut grijă să îi explic că pericolul cel mai mare este la persoanele în vârstă, precum sunt bunicii, și că este datoria noastră să îi protejăm pe ei, pe noi și pe ceilalți. A acceptat mai ușor decât mă așteptam statul în casă, lipsa de la școală, mutarea activităților online, chiar și lipsa întâlnirilor cu prietenii. A făcut toate trăsnăile care i-au dat prin cap, a gătit, a improvizat corturi în care a şi dormit.

Mi s-a părut dubios faptul că era atât de împăcată cu schimbările totale din viețile noastre, mai ales că eu aveam momente când simțeam că îmi iau câmpii. Apoi mi-am dat seama că este, de fapt, speriată. Că a înțeles că ea nu este în pericol – am avut grijă să accentuez acest lucru – dar o vedeam cum venea lângă noi când dădeam drumul la televizor, să vedem știrile, cum analiza informațiile și analiza cifrele îmbolnăvirilor și al morților. Atunci am decis să închid cât mai mult fluxul de informații.

Cel mai important este să fim sinceri. Nu știm ce se va întâmpla, cât va dura acest lucru sau cum va fi viața atunci când totul se va termina. Îi explicăm copilului că, deși nu le putem da o dată exactă, verificăm periodic știrile și îi vom anunța imediat ce aflăm. Oferim informații clare, oneste, adecvate vârstei, luând în considerare temperamentul și nivelul de dezvoltare a copilului. Nu trebuie să dăm toate detaliile triste copiilor mici, dar o explicație generală potrivit căreia unii oamenii sunt bolnavi și medicii încearcă foarte mult să îi salveze este util. De asemenea, este util să reamintim copiilor că, deși nu avem toate răspunsurile în acest moment, oamenii de știință și oficialii guvernamentali lucrează foarte mult și fac tot posibilul pentru a descoperi soluții. Le spunem că există lucruri, acum și în viață totdată, care sunt incerte și le împărtășim pașii activi pe care familia, orașul sau țara îi face pentru a rămâne în siguranță. Scopul întregii conversații este de a-i asigura pe copii că sunt în siguranță și cel mai ușor putem face asta prin informare, îmbrățișări și cuvinte liniștitoare. – Bogdana Păcurari, psiholog şi psihoterapeut cu specializare în Analiza tranzacţională

Vorbind cu diverși oameni, am observat că și copiii lor manifestau aceleași simptome: refuzau să mai iasă din casă și încercau să afle cât mai multe informații despre virus și modul în care ne poate afecta.

Diana, mama lui Damian, 4 ani şi jumătate: Eu nu cred în treaba asta cu “copilul nu mai poate sta în casă”. Ei sunt chiar fericiți că sunt în casă, că ne au lângă ei, toată ziua (cel puțin ăștia mai mici, la adolescenți cred că vorbim de alte priorități). Bine, îi enervează că mai și muncim, dar totuși… Drept dovadă dialogul de mai jos:
-Damian, vrei să ieși puţin afară?
-Mami, ce ai?! Tu ai uitat că afară e coronavirus?! Crezi că putem ieşi afară aşaaa, toată ziua, bună-ziua?!
#dialogdepandemie
#StamAcasa orice ar fi. Asta după ce acum câteva zile ne-a zis că el nu poate ieși că nu are bilet.

Damian, desenând coronavirusul: „Mami, când o să-mi cumperi un microscop, o să ies afară cu o pușcă să împușc toți coronavirușii.”

Georgiana, mama a 2 copii de 4 ani: La început plângeau că vor în parc. Acum au înţeles că ne ferim de ceva ce ne poate îmbolnăvi.

La polul opus, copiii mai mici sau mai timizi au fost foarte fericiţi că grădiniţa s-a mutat acasă. Ce-i drept, la toţi am observat acelaşi numitor comun: explicaţiile din partea părinţilor, adaptate vârstei şi puterii lor de înţelegere.

Alexa: Al meu nu prea resimte pentru că e la grădiniţă, stăm la curte şi nu prea ieşeam cu el. Pe alocuri mai povesteşti de la grădi, semn că îi e dor.

Alex: Al meu face 3 ani în curând. I-am spus că nenea ministru nu ne lasă să ieşim din casă, că riscăm să răcim, să facem aerosoli, să stăm zi şi noapte la doamna doctor. A înţeles. A cooperat aproape mereu. Când nu coopera îi dădeam o idee de joacă în casă.

Este important să ne asigurăm că această discuție face parte dintr-o conversație continuă despre această criză globală. De fiecare dată când deschidem discuția, este bine să o facem prin a-i întreba ce au înțeles până acum sau ce au mai aflat din alte părți despre situația coronavirusului și apoi să împărtășim fapte și să corectăm dezinformarea.

Copiii știu că se întâmplă ceva și dacă părinții nu sunt dispuși să vorbească despre asta, se vor îngrijora. Ce este atât de oribil încât adulții nu vor să discute despre asta? Ei ar putea presupune că lucrurile sunt chiar mai înfricoșătoare decât sunt real și ar putea să-și suprime gândurile și sentimentele, din frica de a nu-i supăra pe părinți. Dacă aratăm că suntem dispuși să vorbim despre subiecte dificile cum ar fi pandemia (dar și în general) acest lucru va favoriza relația de încredere și va fi un preambul prin care copiii să se simtă confortabil să vină la noi atunci când vor avea întrebări despre intimidare, stres, probleme de prietenie, sexualitate sau iubire. – Bogdana Păcurari, psiholog şi psihoterapeutcu specializare în Analiza tranzacţională

La noi trecea timpul, îmi dădeam seama că Didi e tot mai afectată de această izolare, dar ea, care vorbește non-stop despre orice subiect, despre asta nu spunea nimic. Nici că e îngrijorată, nici că-i lipsesc prietenii, colegii sau profesorii. Nimic. Asta până când a făcut prima criză, ivită aparent din nimic. I-a reproșat taică-su că a murdărit parchetul cu acuarele, moment în care ea a explodat de nu înțelegea omul ce l-a lovit. A vorbit despre asta și la tv, cât să leșine omul de grijă că o să-l creadă lumea un dragon ce mănâncă copii la micul dejun. :))

https://observatornews.ro/social/copii-afectati-izolare-361714.html

Era răbufnirea pe care o așteptam de mai bine de o lună. Și a avut efectul scontat. După aceea a început să ne povestească cât de dor îi este de școală, de învățătoare, de colegii de la after (”pentru că nu e același lucru dacă îi vede pe zoom”, de prietenele ei, de mersul nostru la filme sau de cățăratul pe tot felul de obstacole, în parc, de faptul că, deși suntem acasă, nu suntem disponibili atât de mult timp pe cât visa ea.

Un alt mod de a pune bazele acestei comunicări deschise este să le spunem copiilor că înțelegem ce simt și că atunci când vorbim despre asta cu cei dragi ne ajută foarte mult. Le transmitem copiilor că înțelegem ce simt și că orice emoție este validă și îndreptățită. Îi încurajăm să-și împărtășească emoțiile, întrebându-i ce cred despre situația în acest moment și cum se simt. Le spunem că vedem că le este greu și că suntem alături de ei. Uneori suntem și noi supărați, speriați, furioși și asta face parte din normalitatea vieții. Cel mai important este să le împărtășim modalitățile prin care noi gestionăm eficient aceste emoții.

Îi încurajăm pe copii să ia fiecare zi așa cum vine și ne concentrăm pe prezent, în loc să ne facem griji pentru viitor. Le vorbim copiilor despre momentele de distracție și timp de calitate petrecut acum în familie, acasă, pentru a arăta și beneficiile perioadei și bucurându-ne de fiecare experiență împreună.

Pentru copiii care se îngrijorează foarte mult, ajută să găsim modalități de a se descurca, cum ar fi să facă sport sau să scrie și să deseneze temerile. De asemenea, ne putem sprijini copiii să se concentreze pe simțuri: să încetinească respirația, învățându-i să respire lent, ca și cum am umfla un balon, să mergem la o plimbare în parc și să ascultăm păsările sau să mirosim flori de primăvară.” – Bogdana Păcurari, psiholog şi psihoterapeutcu specializare în Analiza tranzacţională

I-am explicat că și noi simțim toate lucrurile astea pe care le simte ea, că e greu pentru toată lumea, dar că este un efort pe care trebuie să-l facem și peste care o să trecem cu bine. Asta deși uneori mie îmi venea greu să cred ceea ce spuneam.

Desigur, este o perioadă grea pentru noi toți și plină de provocări. Încurajez mai mult decât oricând introducerea unor obiceiuri sănătoase, care practicate zilnic cresc starea noastră de bine. Vorbim despre activități în doze mici care să facă parte dintr-o rutina zilnică: exerciții fizice, alimentație sănătoasă, momente de învățare, creativitate, relaxare, discuții de grup și timp personal. Aceste lucruri ajută a stabili o disciplină personală interioară și totodată la gestionarea anxietății și a depresiei făcând prezentul să se simtă satisfăcător și îndepărtând nevoia de a se fixa asupra viitorului sau trecutului.

De asemenea, fiecare membru al familiei să ia un moment la cină pentru a împărtăși un lucru bun care s-a întâmplat în acea zi și un lucru pentru care sunt recunoscători. Practicarea recunoștinței ne aduce în prezent și ne face să ne concentrăm mai mult pe valorile autentice și intrinseci ale familiei. – – Bogdana Păcurari, psiholog şi psihoterapeutcu specializare în Analiza tranzacţională

Lucrurile nu s-au rezolvat odată cu ieșirea din izolare. Virusul rămâne și ne amenință în continuare, iar copiii tot acasă vor sta până în septembrie. În plus, trebuie să înţelegem că responsabilitatea ne aparţine în mare măsură şi nouă, nu doar autorităţilor.Aşa că este important să ne găsim resursele pentru a rămâne cât de cât pe linia de plutire şi să nu adunăm frustrări mai multe decât putem duce.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here