Cum am învățat să ies dintr-o mașină răsturnată

Adolescenţa şi primii ani de condus mi-au fost exact cum vă imaginaţi: cu adrenalina la maxim, cu inconştienţă cât casa şi siguranţa că nimic nu mi se poate întâmpla. Nici ca pieton, nici ca şofer şi nici ca pasager n-am fost vreo lumină.

Îmi aduc şi acum aminte cu groază de momentele în care mă aruncam pe trecerea de pietoni pentru că era dreptul meu. Nu conta dacă şoferul acela, incoştient sau nu, poate să oprească. Nu conta că el e înfăşurat în tablă şi eu, doar cu hainele de pe mine. Era dreptul meu şi doar asta era important.

Îmi aduc aminte şi de teribilismul adolescenţei, când mergeam ca pasager la liniuţe şi drifturi, fără centură – că doar nu era nici obligatorie, nici necesară în mintea mea sau când mergeam ieşită pe trapă sau, mai rău, pe geamul autoturismului.

Sigur, n-am cum să uit nici de primii ani de şoferie, când deşi nu mă credeam nici Senna, nici Schumacher, făceam greşeli pe bandă rulantă. Mirajul vitezei a venit un pic mai târziu, când credeam că am deja experienţă şi pot gestiona bine situaţiile complicate. Apoi munca m-a pus în situaţia în care am văzut multe, mult prea multe. Am văzut copii morţi, tineri care urlau de durere, părinţi care urlau de durerea pierderii propriilor copii, am văzut de toate. Şi cumva acele nenorociri au început să se depună şi să mă conştientizeze. Am văzut oameni morţi pentru că şoferul a încercat să evite un câine. Dacă mergea legal o putea face fără probleme. Am văzut oameni morţi pentru că au condus beţi, drogaţi, pentru că s-au nimerit să fie în drumul unui incoştient. Nimic n-am ratat.

Tot cam pe atunci însă nu înţelegeam cum poate cineva să adoarmă la volan. Mi se părea absurd. Asta până când, într-o noapte, la scurt timp după ce am plecat de la serviciu, pe vremea când munceam mult prea mult decât ar fi normal pentru orice om, s-a întâmplat. Am aţipit preţ de 3 benzi. De pe a treia m-am trezit pe prima. Am avut noroc. N-am ucis pe nimeni şi am rămas în viaţă. Nu vă explic cum am ajuns acasă. Tremuram de groază şi ştiam că trebuia să fac ceva, să nu se mai repete. A doua noapte s-a întâmplat însă din nou. A fost mai puţin, n-am apucat să ies de pe bandă, dar suficient cât să ştiu că nu mai pot permite să se întâmple asta. La scurt timp schimbam funcţia şi programul.

Când am scos-o pe fiică-mea din maternitate lumea s-a schimbat total. Mi se părea că orice maşină de pe stradă poate să intre în noi, că eu sau oricine altcineva era la volan conduce mult prea repede şi prea imprudent, că oricând se poate întâmpla orice. Cu timpul m-am mai relaxat, dar am fost vecină cu nebunia legat de regulile de circulaţie. N-a existat niciodată drept de negociere legat de purtarea centurii de siguranţă. Prin urmare acum, la venerabilă vârstă de 6 ani şi jumătate, fiică-mea se aşează singură pe scaun şi îşi pune centura fără să fie nevoie să îi spun eu ceva. Sigur, nici eu nu merg fără şi a avut grijă de-a lungul anilor să se convingă de aspectul ăsta. Nu de multe ori m-a întrebat dacă am centura pusă şi mă punea să îi dovedesc asta.

În acelaşi timp n-am cum să nu mă oripilez când văd mame care merg cu căruciorul pe stradă, traversează cu copiii aiurea străzi aglomerate, copii care sar prin maşini precum caprele pe câmpuri. N-am cum să nu mă enervez când aud explicaţii de genul: „sunt un şofer foarte bun, n-are ce să se întâmple” sau „maşina este foarte sigură”, prin urmare şoferul se comportă ca un pilot de curse pe străzile pline de capcane şi de inconştienţi, la fel ca el. Nu am şi, deşi legislaţia de la noi nu o permite, cred că ar trebui puse în buclă, la televizor, în online, pe stradă clipuri ca cel de mai jos. Poate doar aşa mai înţelegem cât de mult se greşeşte.

Când am primit invitaţia de a participa la lansarea Ghidului Părintelui Responsabil la Volan organizat de Academia Titi Aur am răspuns afirmativ automat. Deşi sâmbăta îi e dedicată exclusiv fiică-mii, am înţeles că este mai puţin important că voi lipsi câteva ore de lângă ea şi că, în fapt, tot ei îi sunt dedicate. Ei şi tuturor celorlalţi.

Credeam că partea practică avea să fie cea mai dificilă, cea de la simulatoare, unde un impact programat și așteptat la 13 km/oră mi-a făcut capul să zburde precum o rândunică la venirea primăverii.

În fapt, mai greu a fost în timpul orelor de teorie. Cu cât ni se vorbea şi arătau mai multe, cu atât mai mult realizam câte greşeli facem zi de zi în trafic, câte lucruri nu ştiu şi cât de multe pot îmbunătăţi. Nu e vorba de a fi tu un mai bun şofer, ci despre a fi un şofer mai conştient şi mai atent. Şi am să încep printr-o replică a trainerului Mihai Marin care mi-a rămas întipărită pe creier şi pe care noi, ăştia mai cu vechime la volan, tindem să o ignorăm:

„Dacă noi nu le generăm un mediu prietenos îi punem în pericol pe cei mai puţin experimentaţi.”

Iar cei aşa-zis experimentaţi uită nu doar normele de circulaţie, ci şi pe cele de bun simţ. Traficul haotic şi periculos de pe străzile noastre nu este nici pe departe o situaţie normală, chiar dacă noi ne-am obişnuit cu ea şi o luăm ca atare. Am să las mai jos câteva dintre lucrurile pe care cred că ar trebui să le avem în vedere constant.

• Aproape 2000 de oameni mor în fiecare an pe şoselele din România. Aşa, cam un sat întreg dispare la fiecare an în accidente rutiere.
• Media Uniunii Europene este de 9 copii morţi la 1 milion de locuitori sub 18 ani. În România sunt 27 de copii morţi la milionul de locuitori.
• Copiii care nu sunt protejaţi cu echipament de siguranţă sunt de 7 ori mai expuşi riscului de a fi răniţi în accidente rutiere.
• 83% dintre copii scapă fără vreo rană din accidentele rutiere datorită scaunelor speciale.
• Accidentele auto sunt cauza principală a deceselor şi rănilor grave suferite de copiii cu vârste între 0 şi 14 ani.
• Accidentele rutiere sunt cauza a 34% din totalul deceselor dintr-un an.
• Copiii de până la 135cm înălţime trebuie transportaţi doar în scaune speciale, potrivite categoriei de vârstă, înălţime şi greutate.

Apropo, ştiaţi că scaunele auto au apărut în SUA, la începutul anilor 30, dar abia 30 de ani mai târziu au început să fie gândite şi construite pentru siguranţa copiilor.

• Până la vârsta de 4 ani sunt recomandate scaunele poziţionate cu spatele la sensul de mers. Majoritatea accidentelor au loc cu impact frontal, la viteze mari. Copiii mici au oasele craniului moi şi nu pot proteja creierul de traumatisme, muşchii gâtului nu sunt dezvoltaţi şi nu pot amortiza o mişcare violentă a capului, coloana vertebrală este imatură, iar ligamentele sunt laxe.

Şi pentru că ştiu că cei mici sunt foarte grăbiţi şi parcă nici părinţii nu sunt prea răbdători, iată care sunt punctele pe care le au copiii de îndeplinit ca să ştiţi că pot fi transportaţi în maşină fără scaun sau înălţător.

• Nu folosiţi alte accesorii decât cele din dotarea scaunului, neomologate. Adică: fără pernuţă de gât, protecţie de centură, protecţie împotriva căderii capului (dacă îi cade capul în timpul somnului înseamnă că cel mic nu este aşezat bine în scaun), huse suplimentare, jucării cu prindere de scaun etc.

Dacă aţi fost implicat într-un accident, cu sau fără copil în maşină, este obligatorie schimbarea scaunului auto. Acesta poate avea microfisuri invizibile. Şi dacă banii vă sunt grijă în acest caz, aflaţi că sunteţi despăgubiţi. Trebuie doar să menţionaţi în constatatea amiabilă prezenţa scaunului în maşină şi ideal este să aveţi şi factura, ca să primiţi suma întreagă. Din acelaşi motiv nu este recomandată nici utilizarea unui scaun auto second hand. Bonus, chiar dacă nu a fost implicat în vreun accident, plasticul se deteriorează şi nu mai oferă siguranţa necesară.

Cele mai periculoase practici într-un autoturism pentru cei cu copii:

• Copilul ţinut în braţe sau lăsat liber pe banchetă
• Copilul lăsat singur în maşină
• Copilul lăsat pe scaunul din dreapta-faţă
• Atenţia către copil în timpul mersului (oglinzile auto pentru supraveghere sunt soluţia ideală)
• Alţi pasageri, fără centură de siguranţă
• Centurile largi şi centurile răsucite
• Scoaterea copilului din scaun în timpul mersului
• Obiecte dure sau bagaje neancorate
• Hrănirea copilului în mers

Şi o să vă întrebaţi poate ce treabă au centurile alea răsucite, pasagerii fără centuri sau obiectele/bagajele neancorate. Orice răsucire a centurii sau aşezarea ei greşită anulează efectul acesteia sau poate provoca leziuni serioase în caz de accident. Iar dacă se întâmplă un accident, orice om sau obiect se transformă în impact într-un proiectil. Practic, nu e doar persoana neasigurată în pericol, ci poate răni o alta, asigurată.

Ar mai fi multe de spus, dar eu vă sfătuiesc din toată inima să mergeţi la acest curs. Pe lângă informaţiile esenţiale din modulul teoretic veţi primi altele, vitale, în cel practic. Eu am aflat cum se simte un impact la 13km/oră (clipul de la începutul articolului), dar şi cum să ies dintr-o maşină răsturnată şi să scot copilul din ea. Aţi zice că nu e mare lucru, aşa-i?

Cursul Ghidul Părintelui Responsabil la Volan are ca scop conștientizarea faptului că viața copiilor este în mâna părinților când sunt cu toții în trafic și că orice abatere de la regulile de siguranță le poate pune viața în pericol. Trainerii ATA îşi propun să îi ajute pe participanți să își îmbunătățească abilitățile de condus defensiv și tehnicile de protejare a copiilor în timpul deplasării. Obiectivul este să reducă numărul de accidente în care conducătorul auto ar putea fi implicat, indiferent de culpă. Pentru Academia Titi Aur un părinte prezent la curs înseamnă un copil salvat, iar pentru fiecare copil salvat ATA va planta un copac pentru a susține viața pentru viață. Prețul cursului este 550 lei cu TVA inclus. Iar dacă prezentaţi codul morusbianca10ATA primiţi 10% reducere. 

Sunt convins că niciun părinte nu îi dorește răul copilului său, problema este că nu conștientizează riscul la care își expun copiii atunci când circulă cu mașina. Trebuie să înțelegem că mașina este o armă și cel mai important lucru este să învățăm să o controlăm pentru a evita să ajungem în situații de limită. – Titi Aur, câștigător a 49 de raliuri şi deţinător a opt titluri de campion al României

Şi nu uitaţi: niciodată, dar niciodată nu sunteţi doar voi pe şosea.