Cum arată o şcoală pe gustul meu. Una reală

Nu vă spun nimic nou dacă recunosc că am oroare de momentul în care va începe fiică-mea şcoala. Mă enervează şi sperie în egală măsură tot ce aud despre sistemul autohton de învăţământ. Şi nu am să vă ascund că mă interesez şi de alte posibilităţi, din sistemul privat deşi aş prefera să merg în mai multe vacanţe de banii cheltuiţi cu aşa ceva. Sigur, vorbesc de opţiuni pe care să ni le şi putem permite, pentru că există şi multe care sunt, fără doar şi poate, în afara zonei noastre de acoperire financiară. Asta însă nu mă opreşte să vizitez, să întreb, să văd ce şcoli există şi ce oferă.

Aşa că atunci când am primit invitaţia de a face un tur al Şcolii americane am răspuns imediat pozitiv. Primul lucru – nu intri acolo fără un act de identitate. Nici nu ieşi fără să treci pe la aceeaşi poartă. Poate vi se pare amuzant. Mie mi se pare extrem de important să ştiu că nu poate ajunge vreun străin la copilul meu şi nici acesta nu poate pleca de capul lui.

Am fost întâmpinaţi de directorul de admitere, care se vede de la o poştă că şi-a ales perfect meseria. Sau poate meseria a ales-o pe ea. Cert este că fiica-mea nu s-a dezlipit de ea pe tot parcursul vizitei decât pentru a testa ce găsea prin clase sau prin sălile de sport. Da, sălile, căci sunt mai multe.

 

Asta ca să nu punem la socoteală terenurile exterioare, extrem de generoase.

Sălile de clasă sunt mari şi foarte bine luminate. Despre dotări, dacă mă apuc să vă povestesc, nu mai termin până mâine. Există clase de muzică, de arte, limbi străine. Copiii sunt încurajaţi să îşi spună părerea şi să încerce cât mai multe lucruri. Ce zumzet şi ce fericire era acolo!

Unul dintre lucrurile pe care l-am adorat, pur şi simplu, a fost când am aflat că au două pauze mari pe zi, de 30 sau 40 de minute, în care ies în curte. Dacă mă întrebaţi(şi dacă nu mă întrebaţi), am să vă spun că asta e una din marile probleme ale copiilor noştri. Nu au timp să stea la aer. La grădiniţe nu-i scot pentru că se tem să nu răcească(deşi e tocmai invers). La şcoală mulţi se mută de la cursuri la after school sau de la before school la ore şi eventual seara mai merg pe la nişte cursuri indoor, aşa că alergatul prin parc sau căţăratul în copaci tind să devină o poveste.

Şi de parcă nu eram destul de încântată, am dat o tură şi prin restaurant. Bine, recunosc, am şi mâncat acolo. N-aveam cum să nu fac asta, doar ştiţi că alimentaţia este o altă obsesie pentru mine.

Ei bine, aflaţi că am descoperit acolo meniu ca la carte, cu alimente pentru toate gusturile şi gătite aşa cum mi-aş dori eu să fie totul gătit pentru copilul meu(Chef Foa este „vinovat” pentru asta).

Ba chiar au şi meniu pentru vegetarieni, pe care l-am testat eu. Şi vă spun cu mâna pe inimă că aş fi cerut şi o a doua porţie dacă nu aş avea nişte kilograme de dat jos. Şi încă un lucru ce mi-a plăcut foarte mult: după masa de prânz urmează una din pauzele de care v-am spus mai sus dar ca să fie siguri că cei mici nu năvălesc afară fără să mănânce, aceştia nu au voie să iasă din sala de mese mai devreme de 15 minute. Şi înţeleg că şi funcţionează. Nimeni nu rămâne nemâncat.

Sigur, Şcoala americană nu este nici pe departe una la îndemâna oricui. Dar n-ar fi rău dacă cei cu putere de decizie din sistemul nostru de stat şi nu numai ei ar mai arunca câte un ochi şi pe la alţii, care ştiu să facă din şcoală un loc unde mergi de drag, nu pentru că eşti obligat. Nu doar că am avea mai mulţi viitori adulţi fericiţi, dar sunt convinsă că ar fi şi cu mult mai bine pregătiţi pentru viaţă. Ştiu că matematica nu a fost niciodată punctul meu forte, dar nici acum n-am reuşit să înţeleg ce-i cu integralele alea şi ce rol au în viaţa mea. Fiică-mea a înţeles însă în scurta noastră vizită ce frumos este să ai sală de spectacole la dispoziţie. 😊

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.