Despre homeschooling, fără prejudecăţi

De câteva zile internetul și nu numai a sărit în aer după ce Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au anunțat că își retrag fiica de la școală și că aceasta va face homeschooling. Și a început un nou război, de parcă nu aveam destule, între susținătorii sistemului educațional de stat și cei ai homeschooling-ului. Atâta vehemență și atâtea certitudini doar în scandalul vaccinărilor și în campaniile electorale am mai văzut.

Acum, am să vă mărturisesc că mă interesez de ceva vreme despre ce înseamnă homeschooling și ce presupune el. Nu am încă fata la școală, dar știu câte dezamăgiri am trăit eu în sistemul de stat. Și aș vrea ca ea să aibă alte deschideri și alte oportunități. Dar mie îmi e clar un lucru. Eu nu sunt capabilă să fac homeschooling. Nu am nici răbdarea și nici capacitățile intelectuale necesare ca să îmi învăț copilul așa cum o vor face, sper eu, profesorii lui. Și nu mă tem să recunosc asta. Să-i explic eu matematica sau fizica ar fi un dezastru. Și sunt blândă când spun dezastru. Asta nu înseamnă că nu sunt oameni capabili să o facă și că nu o fac mai bine decât profesorii din sistemul de stat.

Am adunat aici câteva lucruri despre ce înseamnă acest sistem de învățare, plusuri și minusuri. Sper să vă fie de ajutor și să mai tăiem un pic din siguranța aia bolnavă a oamenilor care susțin că le știu pe toate.

Înainte de toate, trebuie să ştiţi că homeschooling-ul nu are cadru legal în România, dar nici nu este interzis. Aşa, cam ca la noi. Nu se poate, dar există o portiţă. Ca să îţi educi copilul acasă trebuie să îl înscrii la o aşa-numită şcoală-umbrelă, care să îţi furnizeze o programă şi ulterior o diplomă.

Homeschooling nu înseamnă ca elevul să fie ţintuit în casă, că tot se temeau unii-alţii de lipsa de socializare pe care o aduce acest sistem. Copilul învaţă în toate modurile posibile şi imposibile, unele chiar care lipsesc cu desăvârşire din sistemul de stat. Citeşte, scrie, desenează, construieşte, găteşte, vizitează muzee, învaţă botanică în timpul plimbărilor prin parc sau pădure, nu cu nasul în cărţi şi lista poate continua cât te ţine imaginaţia şi mult peste. Dansează, face sport sau croşetează, face şi învaţă să facă şi mai bine cam tot ce îi place.

Părinţii care aleg această variantă o fac pentru că vor ca cei mici să beneficieze de o atenţie sporită, să aibă posibilitatea să îşi dezvolte abilităţile naturale, să înveţe – nu să tocească, să gândească liber – nu să accepte ce li se predă fără să aibă ocazia să filtreze informaţiile. Nici programul nu e de neglijat. Să ridice mâna cel care nu boscorodeşte când e nevoit să îşi trezească copilul la 6 dimineaţa, să îl audă cum plânge de oboseală şi apoi cum se plânge că nu are timp pentru el, căci are timp liber doar seara târziu, după ce termină adulţii treburile.

Sigur, există şi minusuri. Prejudecăţile sunt în top. Uitaţi ce scandal monstruos a iscat decizia soţilor Bucur-Nălbaru! Românilor le e greu să accepte că se poate şi altfel şi pun la zid fără să ştie, de multe ori, ce pun la zid. O altă problemă poate fi cea financiară. Pentru că în ciuda a ceea ce pare la îndemână să credem, nu toţi cei care au optat pentru homeschooling au o situaţie materială de invidiat. Cel mai mare minus mi se pare însă cel legat de propriile capacităţi. Dacă nu ai răbdarea, puterea şi creierul format pentru aşa ceva, mie mi se pare imposibil. Uitaţi-vă în jur, când ieşiţi cu cel mic la locul de joacă, câţi părinţi urlă la copii pentru lucruri minore, pentru prostii. Şi imaginaţi-vă cum ar face dacă ar trebui să îi înveţe… orice. Dar pe ei nu îi mai condamnă nimeni, că ei au profesorii pe care să dea vina în cazul în care copilul eşuează pe băncile şcolii.

sursa foto: www.thepioneerwoman.com