Despre puterea de a schimba direcţia şi a-ţi căuta drumul

Uneori trebuie să ţii drumul deja bătut. Alteori singura soluţie ca să ajungi la ceea ce ai nevoie este să o iei de-a dreptul pe lângă potecă, prin nisipuri mişcătoare sau băltoace la care nu vezi fundul.

Sunt Bianca şi de aproape 10 ani am ales nisipurile mişcătoare în faţa asfaltului solid, lipsit de satisfacţii. Am renunţat la un job sigur, unde avansasem rapid şi lucram cu o echipă bine sudată ca să mă arunc cu capul înainte în lumea plină de necunoscute şi riscuri ale muncii pe cont propriu.

Nu căutam succesul, ci liniştea şi bucuria de a face lucrurile bine, dar în stilul meu. Nu căutam bogăţia, ci libertatea de a munci de oriunde voiam eu, cu oamenii cu care rezonam şi cărora ştiam că le pot fi de ajutor în mod real. Nu căutam să mă trezesc la prânz, să lucrez 2-3 ore pe zi şi apoi să zac pe marginea mării, cu o cafea rece lângă, deşi recunosc că sună tentant şi varianta asta câteodată. 😊

Căutam, în schimb, ca mamă cu copil mic acasă, să petrec weekend-urile şi sărbătorile cu el, să pot să-i fiu alături la evenimentele importante, să-l pot duce la activităţi care să-l ajute să se dezvolte şi să se cunoască fără să mă gândesc că nu pot să plec de la birou, că trebuie să aleg între a lucra de Crăciun sau de Revelion sau 1 weekend o dată la 2 săptămâni.

Tot ce aveam nevoie, în noua postură, era un laptop cu baterie bună şi un colţ unde să mă pot aşeza ca să lucrez nestingherită. Iar în timpul ăsta copilul meu a avut ocazia să testeze o mulţime de lucruri, să afle ce îi place şi ce nu, la ce e bun şi la ce nu e bun, să se îndrăgostească iremediabil de sport, să devină campion naţional la unul dintre sporturile testate de-a lungul anilor, să înveţe limbi străine, să cunoască oraşul în care trăieşte, ţara şi alte câteva bucăţi din lumea asta mare. Şi-a stimulat curiozitatea nativă, ştie să spună fără să clipească ce vrea, ce nu vrea şi, mai ales, de ce şi, mai presus de orice, i-au cresct aripi cu care învaţă să zboare cu încredere şi siguranţă spre viitor.

A fost uşor? Nu este nici acum. 😁 Dar nici înainte nu era uşor. Mereu sunt lucruri care ne încurcă, care ne supără, care ne fac să fim nemulţumiţi, de noi sau de cei din jur. Important e, ca la finalul zilei, când tragem linia rezultatul să dea pe plus.

La mine plusul e adus de bucuria de a da o tură de parc, de a râde în hohote cu copilul în timp ce ne pregătim cina, de a vedea lumina zilei la ore în care în alte timpuri nici nu mă gândeam că aş putea să îmi iau 2 ore libere ca să merg la un control medical.

Spuneam la început că la un moment dat mi-am dat seama că vreau să încerc tot felul de lucruri, să testez ce pot face astfel încât să cresc, atât din punct de vedere profesional, dar mai ales din punct de vedere personal.

De când mi-am dat demisia fac comunicare pentru clienţi din domenii în care am considerat că vreau să las o amprentă, iar unul dintre lucrurile care m-au ghidat în tot acest timp a fost să nu vând „gogoşi” doar ca să îmi cresc veniturile. Nu am băgat nimănui cu forţa pe gât servicii despre care credeam că nu îi sunt de ajutor şi nici nu am promis lucruri despre care nu credeam că sunt realizabile. Mi-am ales mereu clienţi din domenii care cred eu că fac diferenţa pe termen lung, educaţia, sănătatea şi ONG-urile fiind majoritare în lista mea de favoriţi. De ce? Pentru că mi-am dorit să fiu de folos, nu doar să o duc eu bine. Am refuzat să lucrez cu clienţi cu bugete impresionante pentru că afacerile lor nu rezonau cu principiile mele.

În paralel am încercat să deschid diverse business-uri, unele pierind încă din faza de gând, altele, după ce am investit în ele şi banii pe care nu îi aveam. Au fost mulţi ani în care am căutat, am testat, am pierdut – bani, timp, energie şi chiar oameni. Singurul regret pe care l-aş fi putut avea însă ar fi fost dacă nu învăţam ce era de învăţat din fiecare lucru în parte.

Am continuat întrebările şi căutările şi aşa am intrat într-un proces de terapie care mi-a adus nu doar răspunsuri, ci şi aşezare în propriul suflet. Am început să citesc tot mai mult, iar când am realizat că biblioteca mea geme de cărţi de psihologie şi dezvoltare personală şi eu tot vreau să aflu mai multe şi mai multe mi-am luat inima-n dinţi şi am dat examen la Facultatea de Psihologie. A fost una dintre cele mai bune decizii din ultimii ani, chiar dacă a fost stropită din plin cu teama de eşec, cu multă neîncredere în capacitatea mea de a mai putea învăţa la un nivel ridicat şi cu disperarea că şi aşa nu îmi ajunge timpul pentru cele de zi cu zi. Şi iată-mă acum, la finalul celui de-al doilea an, cu note mai mari decât atunci când aveam 18 ani şi mult mai mult timp la dispoziţie şi cu schiţa lucrării de licenţă deja făcută (a zis cineva ceva de freak control? 😁).

Îmi aduc aminte că la primul curs profesorul nostru ne-a invitat pe toţi cei prezenţi să ne prezentăm, să spunem de ce am ales să urmăm această facultate şi ce vrem să facem mai departe. Eu am spus aşa: „Am făcut psihoterapie şi mi-a fost de mare ajutor. Vreau să fac facultatea, masterul şi formarea şi când simt că sunt suficient de pregătită, să practic ca psihoterapeut, ca să dau, la rândul meu, mai departe din binele pe care l-am primit şi l-am simţit.”

Până la a deveni psihoterapeut mai am de muncă, însă bine tot pot să fac şi să aduc prin fiecare lucru şi fiecare acţiune pe care o întreprind. Fac fundraising pentru cauzele dragi mie, îmi fac treaba cu seriozitate şi pasiune şi, de ceva vreme, ajut oamenii să îşi identifice propriile soluţii pentru diverse probleme care îi macină, de la procrastinare la mâncat compulsiv, de la renunţat la fumat la lipsă de planificare, de la lipsa de viziune la stabilirea de obiective şi atingerea lor. Mi-am luat acreditarea în consiliere pentru dezvoltare personală şi lucrez one-to-one cu oameni care îşi doresc să depăşească anumite blocaje.

Dacă ai şi tu o provocare la care nu găseşti soluţia şi dacă eşti pregătit să lucrezi cu tine ca să o rezolvi, dă-mi de veste şi voi fi alături de tine pe acest drum. Putem lucra online, astfel încât să nu simţi încă o presiune în plus în traficul superaglomerat al Bucureştiului sau a distanţei, în cazul în care locuieşti în ţară sau în străinătate.