Dragă Minister al Educaţiei, dacă până acum şcoala i-a pregătit pentru note de 5-6, ce urmează pentru copiii noştri?

Ce ar trebui să facem noi, părinţii, când tu nu îţi faci treaba? Nu că o faci prost, nu o faci deloc. Nu ai soluţii, nu ai viziune, nu ai nimic de oferit copiilor care, orice ar spune profesorii tipici, ăia de pun ştampile pe fiecare generaţie, sunt deştepţi, intuitivi şi dornici să înveţe.

1
Sursă foto: pixabay.com

Dragă Minister al Educaţiei,

Ne cunoaştem de ceva vreme. De vreo 33 de ani aşa, mai conştienţi, că nu mai pun la socoteală şi anii petrecuţi prin creşele şi grădiniţele comuniste. Da, te-am prins şi înainte şi după Revoluţie. Şi cu părere de rău am constatat că între timp s-au mai schimbat zugrăveala şi tâmplăria, că năravurile au rămas aceleaşi.

Bullying-ul este la fel de prezent ca pe vremea mea, chiar în formă mai nasoală. Sigur, pe vremea aia nu ştiam că se numeşte bullying. Ni se spunea că aşa e-n viaţă, iar nouă, fetelor, ni se spunea că aşa-s băieţii. Înţelegi? Fete, băieţi, aşa sunt ei.

Se uitau cu oglinda sub fusta ta? Lasă, că nu e mare lucru, doar nu e ca şi cum n-ai purta chiloţi.

Te urmăreau când ieşeai din clasă ca să mergi la baie şi te împingeau de la unul la altul? Aşa-s ei, se joacă.

Îţi ridicau fusta şi te pipăiau? Nu ai motive de supărare. Eşti frumoasă, e normal să facă aşa.

Sigur, nu doar fetele eram ţinta agresiunilor. Cei care purtau ochelari erau “aragaz cu 4 ochi”, cei mai slăbuţi erau folosiţi pe post de minge de oină, cei mai timizi erau transformaţi în “proştii clasei” şi agresaţi constant.

Dar să intrăm şi în clase. Pe vremea mea copiii n-aveau voie să îşi dea cu părerea sau să conteste ceea ce spune profesorul. Dacă el spunea ceva greşit tu tăceai că altfel pătimeai până la final. El era Dumnezeu acolo, iar tu nu aveai voie să conteşti nimic din spusele lui. Liniile la palme, urechiatul şi trasul de perciuni erau metode educative, iar urlatul la elevi, o formă de viaţă. Dacă agresiunile fizice din partea profesorilor s-au mai redus, urletele sunt în continuare la putere. Iar tu nu ai făcut nimic ca să schimbi ceva în acest sens.

De când am intrat eu în clasa I şi până când a intrat fiică-mea în clasa pregătitoare au trecut 32 de ani. Ce ai făcut tu, mare Minister al Educaţiei pentru ca elevii din zilele noastre să aibă parte de carte? În continuare se aleg şcolile după renume şi profesorii, după performanţe. Clasele sunt şi acum considerate mai bune sau mai proaste în funcţie de literele desemnate. Când am înscris-o pe fiică-mea la şcoală, la aia de peste drum, că nu am înţeles de ce aş străbate jumătate de Bucureşti ca să fie printre “elite”, am căutat şi eu să văd ce învăţătoare sunt în anul ei. Din cele 5 aflate pe listă, 2 sunt agramate. Nu, nu sunt erori de typo. Sunt învăţătoare care pun virgulă între subiect şi predicat, care se încurcă în “i”-urile de la copii şi care lasă spaţiu între cuvânt şi virgula ce-i urmează. Dacă intrăm în detalii precum “vroiam” în loc de “voiam” sau “maxim” şi “maximum” lucrurile se complică şi mai tare.

Cum este posibil ca un învăţător, cu mai mulţi sau mai puţin ani de experienţă, să nu ştie baza limbii române? Ce îi învaţă el pe copiii care-i trec prin mâini? Şi cum este posibil ca superiorii lui să observe că habar nu are limba română?

Să mai vorbim de pedagogie sau empatie? De plăcerea de a-i învăţa pe cei mici şi nu de a scoate vârfuri dintre cei mai buni şi de a-i abandona pe cei cu capacităţi reduse?

Departe de mine gândul de a generaliza. Cunosc învăţători şi profesori extraordinari, care fac minuni pentru elevii lor. Şi aici nu mă refer la miracole, ci la oameni care nu doar că-i învaţă, dar ştiu să şi-i apropie, să facă din copii aliaţi, nu supuşi care tac şi iau aminte, să le deschidă mintea şi sufletele către lume. Dar ei sunt o minoritate, din păcate.

Ştii tu, Minister al Educaţiei, că există profesori care fac legea în clasele lor după bunul plac? Ştii, sunt convisă. Acum 22 de ani eu eram ameninţată că nu sunt lăsată să intru în bac pentru că eram vopsită. Acum 6 ani un băieţel din clasele primare era ameninţat constant de învăţătoare pentru că refuza să îşi tundă părul. Acum câteva luni un alt băiat era şi el sâcâit din acelaşi motiv: are părul prea lung.

Acum 25 de ani intram la liceu cu notă peste 9, la profilul pe care mi-l doream. Tot atunci mi se spunea că se poate aranja să intru la o clasă mai bună, la mate-fizică, la info, nu la cea mai proastă clasă din liceu. Clasa aia proastă era clasă cu profil uman şi se considera că acolo se ajunge doar prin alunecare, nu din pasiune. Acum 25 de ani primeam numai note de 7 la una dintre materiile preferate deşi răspundeam corect şi la obiect. Când am întrebat de ce sunt depunctată, mi s-a spus că trebuie să fiu motivată. Atât de motivată am fost încât acea materie n-a mai existat pentru mine. Tot acum 25 de ani mergeam la olimpiadă la o materie pe care eram convinsă că eu nu o voi pricepe niciodată pentru că mi se spusese că eu nu am înclinaţii în acea direcţie. Noua profesoară a ştiut să-mi arate contrariul. Şi m-a făcut să iubesc atât de mult respectiva materie încât am ales-o şi pentru bac. Ce s-a schimbat? Mai nimic. Sunt în continuare profesori care la notare iau în considerare şi aspectul fizic sau atitudinea elevului.

Sunt doar câteva exemple banale din multele, mult mai grave, pe care le cunosc. Le cunoşti şi tu, dragă Minister, dar ai adunat acolo, în conducere, o grămadă de oameni care par că sunt puşi special acolo ca să distrugă şi puţinele lucruri bune care se mai întâmplă. De ce spun asta?

Uite, primul exemplu: a venit pandemia, s-au închis şcolile. Ce-ai făcut tu pentru elevii şi profesorii tăi? Ai dat din colţ în colţ aşteptând să treacă furtuna şi tu să revii la nimicul tău. Cine a vrut, s-a organizat. Cine nu, nu.

Ai înţeles tu, la un moment dat, că e groasă şi că nu ai scăpare aşa că ai dat, tot din pix, nişte directive. Şcoala se face online. Cum? E, fiecare cum poate. Au copiii internet, tablete, imprimante? Detalii. Ne-ai spus tu, Minister, că învăţarea asistată de tehnologie se poate face cu succes în toate şcolile din România. Hai, nu-ţi mai scot ochii referitor la oamenii care nu au şi nu pot, deşi aş putea! Dar îţi dau un exemplu practic, trăit de mine.

La şcoala fiică-mii s-a impus lucrul în Google Classroom. Ce înseamnă asta? Că profesorul/învăţătorul poate trimite fişe de lucru prin intermediul acestui program, plus minus alte câteva opţiuni. Ce s-a schimbat? Nimic. Învăţătoarea fiică-mii oricum nu aşteptase instrucţiunile amânate şi fără sens.

Dar vin şi eu şi mă întreb cum consideră Ministerul că se poate face predarea prin fişe? Şi nu vorbesc aici de clasa pregătitoare, unde aţi putea spune că sunt lucruri banale – deşi am observat că ce e banal pentru unii e o reală bătaie de cap pentru alţii – ci mă gândesc la lucruri mai complicate, de la clase un pic mai mari. Cum predai tu înmulţire, împărţire şi fracţii prin fişe? Cum le dezvolţi tu vocabularul prin fişe? Cum îi înveţi o limbă străină? Sper că nu ca aşa-zisă profesoară a fiică-mii care îi punea să rezolve jocuri de mix&match online. În engleză, evident, când unii dintre ei abia se descurcă să citească silabisit în limba română. Iar când am întrebat-o cum îşi doreşte să primească rezolvările la temele date, care presupuneau răspunsuri scrise în limba engleză, având în vedere că ei nu ştiu nici să citească, a dat bir cu fugiţii şi a mai apărut doar ca să dea nişte fişe de “recapitulare” pentru “cine vrea şi poate”. Sau poate vrei să-ţi povestesc despre profesorul de religie care le-a trimis copiilor un PPT lung cât o zi de post, să-l citească şi să îi scrie ce le-a plăcut din ceea ce au citit.

Dar astea-s nimicuri, dragă Minister al Educaţiei. Astea sunt problemuţe de la noi din oraş, cică e capitală europeană. Ce vreau eu să ştiu este ce ai tu de gând să faci de la toamnă, ce proiect firesc ai tu pentru ca România să nu devină o ţară cu şi mai mulţi analfabeţi funcţionali, deşi în ritmul ăsta are toate şansele să devină o ţară doar cu analfabeţi, nu mai punem problema de funcţionalitate.

Ai vorbit despre corturi, despre învăţat în schimburi, despre 15 elevi în clase cu 36, despre ore de 30 de minute. Nimic, dar nimic din ce ai spus până acum nu are nici cea mai mică legătură cu realitatea şi cu procesul de învăţământ. Am înţeles ieri că tu, Minister al Educaţiei, consideri că un copil care învaţă la şcoală, nu neapărat cu meditaţii, ar putea să ia un 5-6 la Evaluarea Naţională. Dacă ăsta este nivelul când copiii merg zi de zi la şcoală, la ce să ne mai aşteptăm de acum înainte? Ce ar trebui să facem noi, părinţii, când tu nu îţi faci treaba? Nu că o faci prost, nu o faci deloc. Nu ai soluţii, nu ai viziune, nu ai nimic de oferit copiilor care, orice ar spune profesorii tipici, ăia de pun ştampile pe fiecare generaţie, sunt deştepţi, intuitivi şi dornici să înveţe. Trebuie doar să le oferi posibilitatea asta şi să înţelegi că metodele de predare trebuie să se schimbe. Poţi sau trecem toţi la home schooling? Oficial, că oricum asta am făcut cei mai mulţi dintre noi în ultimele 3 luni.

1 COMENTARIU

  1. Mamica, ce bine le-ai zis!
    Noi am avut o experienta asa de frumoasa cu scoala online aici ca mi-e si frica cu scoala din toamna. Noi chiar ne gandim serios la homeschooling pe curicula britanica! Mai greu cu doi, dar mai bine decat uite scoala, nu e scoala… Haos!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here