Educaţia sexuală, între subiect-tabu şi necesitate

În minunatul an 2018 educaţia sexuală la români este încă un tabu. Cei mai mulţi încă au impresia că dacă un copil nu ştie, nu face. Să ne aducem aminte că niciunul nu ştie să meargă, dar învaţă. Singur. Nu ştie să vorbească, dar învaţă. Corect, dacă i se explică unde greşeşte. Şi cu sexul este la fel. Dacă tu îi ascunzi lucruri nu înseamnă că nu va ajunge să întreţină relaţii sexuale. Ba mai mult, toate statisticile arată că majoritatea copiilor feriţi de astfel de discuţii ajung să experimenteze viaţa sexuală mult prea devreme şi multe dintre aceste experienţe se sfârşesc cu avorturi sau copii nedoriţi.

Acum, nu vă imaginaţi că mie mi se pare comodă o asemenea discuţie. Dar ştiu că va trebui să o port aşa că am rugat-o pe Bogdana Păcurari, psiholog şi psihoterapeut, să mă ghideze puţin în această problemă.

Bogdana, când şi cu ce începem discuţiile?

Recomand să începem discuțiile cu copiii cât de devreme dar mai ales încă de la primele lor întrebări. Pentru început, la 3-4 ani, răspundem punctual la întrebările ce ne sunt adresate, cu un limbaj adecvat vârstei lor, dar fără să îi mințim sau să le ascundem informații relevante întrebărilor lor. Adăugăm apoi treptat informații relevante pe măsură ce copiii sunt expuși experiențelor în cauză: fie că sunt la TV(filme, știri, videoclipuri), fie că sunt în jurul lor, la plajă de exemplu, pe panouri publicitare etc.

OK! Punctual, punctual, dar dă-ne câteva exemple. Adică sunt convinsă cu sunt părinţi care vor să le explice copiilor dar nu ştiu să-şi găsească cuvintele potrivite. Ce-i spui unui copil de 3-4 ani când întreabă de diferenţele dintre băieţi şi fete sau de felul în care a venit el pe lume?

Diferențele dintre băieți și fete le putem explica foarte ușor cu ajutorul unei cărți, desene, planșe când le explicăm cum funcționează corpul omenesc și concret în ce fel suntem diferiți. Oricum în etapa aceasta copiii sunt expuși la aceste diferențe în grădiniță sau chiar acasă dacă au frați, surori si este normal să le explicăm ce văd. Acela e momentul în care putem să le explicăm și cum au venit pe lume. Și mai concret, le recomand părinților cu multă încredere cartea: ”Prima mea carte despre sex și corpul meu”, Editura Aquila. Este o carte pentru copii iar primul capitol se numește chiar așa: ”Ce ne face să fim băieți și fete.” Și bineînțeles există un capitol dedicat sarcinii: cum apare ea și cum apare bebelușul. Este o carte complexă, foarte bine structurată, cu multe desene, ce conține toate informațiile pe care copii au nevoie să le știe până la pubertate. Părinții o pot folosi încă de când sunt copiii mici, punctual pe câte un capitol, adăugând informații pe parcurs în funcție de întrebările lor, în funcție de vârstă și de personalitatea fiecărui copil. Nu recomand ”botezarea” organelor sexuale cu diverse animale sau diminutive și nici evitarea răspunsurilor. Informațiile oferite corect copiilor nu le vor stârni interesul pentru activitatea sexuală, ci îi va învăța despre auto-cunoaștere, respect personal și respect pentru cei din jur. Cu alte cuvinte, educăm persoane sănătoase și responsabile, pregătite pentru a face față abundenței de informații, imagini, influențe ale anturajului etc.

Acum, sunt sigură că există şi interdicţii legat de ce ar trebui să ştie. Deci, ce nu ar trebui să le spunem niciodată copiilor noştri?(mă gândesc poate la experienţe sexuale proprii, relaţia cu partenerul de viaţă etc.)

Eu nu cred în interdicții. Cred în informații relevante și obiective. Dacă nu le oferim noi răspunsuri la întrebări își vor căuta inevitabil alte surse de informare. De aici poate deveni periculos. Vor începe să caute singuri, să acceseze surse pe care nu le putem controla și data viitoare nu vor mai reveni la noi pentru curiozități sau nelămuriri deoarece au deja un precedent de refuz.

Iar experiența de viață cu partenerul sau experiențele sexuale proprii pot deveni la un moment dat subiect de discuție și nu văd ceva în neregulă cu asta, atât timp cât discuția este adecvată vârstei și toți cei implicați în discuție se simt confortabil cu asta.

Vine acasă cu informaţii pe care noi programasem să i le furnizăm ceva mai târziu. Ce facem?

Se mai întâmplă. 🙂 Asta este acum. Am ratat startul, nu este o tragedie. Să ne bucurăm că vine la noi cu informațiile pe care le-a aflat. Avem acum oportunitatea de a verifica informațiile pe care le-a obținut și totodată, avem oportunitatea de a continua și completa discuția cu celelalte informații relevante vârstei precum și diverse posibile curiozități.

Când şi cum îi spunem despre sarcină, nuditate, avorturi, metode de contracepţie?

Așa cum am menționat deja, despre sarcină și despre cum vin copiii pe lume îi putem spune încă de când este mic, mai ales dacă urmează să aibă un frate/soră sau dacă sunt femei însărcinate în familie sau anturaj. Încă o dată, încurajez adaptarea discursului în funcție de vârstă și nu recomand în niciun moment mințirea copilului cu povești de genul: copiii vin aduși de barză și alte povești care nu fac decât să îi confuzeze și să favorizeze crearea de fantasme.

Una din cele mai importante discuții de avut cu copilul, încă de când este mic, dar mai ales înainte de a intra în mediul școlar, este cea legată de nuditate, propriul corp și diferențele corporale dintre sexe. Copilul are nevoie să știe care sunt părțile intime ale corpului, că nu este în regulă să îl atingă nimeni fără permisiunea lui și dacă acest lucru se întâmplă să își anunțe de îndată părinții. De asemenea, e important să știe că nu este în regulă ne expunem părțile intime în public. Această discuție are două mari scopuri: unul este de informare corectă și al doilea de protecție.

Temele precum avortul și metode de contracepție recomand să fie abordate înainte de intrarea în pubertate, împreună cu subiectul menstruației, respectiv al erecției la băieți.

Cum tratăm veşnica problemă cu „ruşinea”? Cum putem să trecem peste acest lucru şi să purtăm o discuţie sinceră cu copilul, fără să ne fâstâcim şi să roşim ca nişte fete de pension?

🙂 Dacă pentru noi ca și părinți este o greutate să abordăm acest subiect, recomand cu încredere vizita la un specialist, un psiholog, care poate cu ușurință veni în susținerea părinților, prin două căi. Psihologul îi poate ajuta pe părinți cu informații, cărți și îi poate îndruma prin exemplificarea modalității în care pot fi abordate aceste subiecte cu copilul. Sau a doua cale: prin a avea psihologul câteva ședințe de informare cu copilul.

Totodată, să avem în minte că problema cu această discuție și cu rușinea este a noastră, a părinților, nu a copiilor. Pentru ei sunt informații noi iar dacă le tratăm cu obiectivitate și detașare și mai exact ca pe o normalitate, fix în acest fel vor fi percepute și de către copil.

În plus, chiar dacă nu a făcut nimeni cu noi acest lucru atunci când trebuia, noi ca părinți trebuie să îi oferim informații adecvate și pertinente legate de explorarea propriului corp și despre masturbare. Acesta nu trebuie să devină un subiect tabu.

Dacă vom avea aceste discuții la momentul potrivit cu copilul, vom reduce mult posibilitatea apariției rușinii. Și aici mă refer la rușine sub toate aspectele ei: rușinea față de acest subiect, rușinea de a pune întrebări și rușinea față de propriul corp.

sursa foto: stocksnap.io

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.