Inteligenţa emoţională, de la moft la necesitate
Să fii sănătos! Să fii norocos! Să fii inteligent! Să fii fericit! Sunt printre cele mai importante lucruri pe care le dorim celor dragi şi ni le dorim. De la o vreme încoace însă tot mai multă lume vorbeşte despre inteligenţa emoţională. Sigur că sunt destui care consideră că e un moft, o nouă modă sau un termen pompos. Şi mai sunt psihologii, care spun că aceasta este mai importantă chiar decât fratele ei mai mare şi mai celebru, IQ-ul.
Inteligenţa emoţională este capacitatea de a înţelege emoţii, ale tale dar şi pe ale celorlalţi. Un om care are nativ această abilitate este capabil să empatizeze cu cei din jur, îşi poate gestiona emoţiile mai uşor şi le poate canaliza în sens pozitiv. Astfel de persoane sunt sociabile, nu au prejudecăţi şi reuşesc des şi uşor să găsească soluţii creative pentru rezolvarea problemelor care apar de-a lungul vieţii. Specialiştii în domeniu spun chiar că inteligenţa emoţională este guvernatorul talentelor native şi al capacităţilor noastre intelectuale.
Sună bine, nu-i aşa? Şi sunt convinsă că mulţi visăm la astfel de caracteristici dar ne trezim luaţi de val şi de piedici. Ei bine, vestea bună este că spre deosebire de IQ, inteligenţa emoţională se poate dobândi. Valentina Secară, specialist în educaţie timpurie, ştie care sunt primii paşi prin care ne putem ajuta copiii să aibă această calitate: ”Pentru a ţine pasul cu nevoile actuale ale copiilor, părinții şi educatorii trebuie să acorde atenție mediului socio-emoțional în care aceștia învață și se dezvoltă. Reducerea stresului și stabilirea unui climat emoțional pozitiv la grădiniță și acasă este, fără îndoială, primul pas către inteligența emoțională”.
Practic, soluţia-minune pentru dezvoltarea sănătoasă a celor mici este una de bun-simţ, la care visăm cu toţii: să avem relaţii stabile, calde, caracterizate prin coerenţă. Şi tot Valentina Secară ne dă câteva sfaturi esenţiale pe care ar trebui să le aplicăm în relaţia cu copiii noştri:
• Trebuie să îi încurajăm să vorbească despre sentimentele lor, să-i întrebăm cum se simt dar şi să le împărtăşim trăirile noastre de peste zi.
• Să nu le transmitem copiilor că există sentimente ruşinoase sau inacceptabile. Cu cât reprimăm mai mult anumite sentimente cu atât provocăm conflicte interioare mai mari şi mai violente.
• Să fim alături de ei, să le arătăm că îi înţelegem ori de câte ori au o problemă. Empatia naşte empatie.
• Să îi învăţăm să nu acţioneze impulsiv, să analizeze problemele şi abia apoi să ia o decizie. Să le acordăm ajutorul nostru abia după ce observăm că nu pot fără el.
Ştim deja cu toţii că primii ani din viaţă sunt esenţiali pentru dezvoltare, pentru succesul sau insuccesul din anii de şcoală, profesional şi în viaţa de zi cu zi. Tocmai de aceea este important ca şi noi, părinţii dar şi educatorii să fim atenţi la educaţia şi încrederea pe care le-o dăm celor mici. Şi să coontinuăm să ascultăm şi să învăţăm.
O ocazie bună în acest sens este în această toamnă.
First7, divizia de training a Fundației Acorns, organizează în perioada 25-27 octombrie Conferința de educație timpurie cu tema ”Educație cu entuziasm pentru copii fericiți”. Evenimentul aduce în România 4 specialiști internaționali în educație timpurie şi este organizat cu scopul de a oferi acces la informație profesioniștilor care lucrează cu copii de 0-6 ani, de a promova și susține profesia de educator în România și de a contribui la îmbunătățirea sistemului de învățământ preșcolar.
Educatorii se pot înscrie la conferința printr-un e-mail la office@first7.ro.
Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.
Add A Comment