Nu fiecare mamă ştie ce e mai bine pentru copilul ei

Se ştie. Decât să intri într-o dispută pe orice temă legată de creşterea copilului, cu orice implică ea, cu o mamă, mai bine te arunci de bună-voie în Dunărea îngheţată. Cu capul în jos. Şi iată cum mă bag eu acum singură în gura lupilor. Pentru că nu mai pot cu sintagma „eu ştiu ce e mai bine pentru copilul meu”.

Ştiu cât de enervant este să vină toată lumea din jur şi să îţi spună: „Fă aia! Drege aia! Nu e bina aşa! Fă altfel.” Ştiu, că eu sunt mama şi tatăl lui „Lasă-mă naibii în pace, că nu ţi-am cerut sfatul”. Dar, şi aici e un mare DAR, ca să poţi să faci asta liniştită trebuie să ai cât mai multe date. Adică nu poţi să stai tu relaxată, cu picioarele pe masă, fără să fi citit vreodată în viaţa ta despre creşterea copiilor, şi să te dai mare cunoscătoare. Nu aşa funcţionează lucrurile, pentru că nu e vorba doar de tine în acest caz. De fapt, nu e vorba deloc despre tine. În momentul în care ai rămas însărcinată, fie că ai vrut sau nu, eşti direct răspunzătoare de viaţa acelui copil. Şi dacă în orice altceva merge cu „las că văd eu, n-o fi dracu aşa de negru”, aici chiar nu e cazul să fim superficiale. Cine m-a mai citit, ştie că nu sunt vreo promotoare a parentingului de 2016, că nu mă bat cu pumnii în piept cum că aş fi „mama secolului”. Sunt departe de orice pretenţii de gen. Nu ma conectez ci fiică-mea, noi doar ne iubim. Ne mai şi certăm, că aşa suntem noi. Imperfecte. Dar nici nu am de gând să îmi cresc copilul după reguli auzite de la bunica.

Vai, o să stârnesc probabil revolte populare cu această mărturisire, dar trebuie să va spun că nu i-am dat copilului meu niciodată celebrul măr cu biscuite. Nici la începutul diversificării, nici acum, după cei trei ani de viaţă. O simplă căutare pe sfântul Google, asta dacă nu vreţi să întrebaţi pediatrul, şi o să aflaţi şi de ce nu îşi are rostul biscuitele în alimentaţia unui bebeluş. Mă rog, ca să fiu cinstită până la capăt, nu prea îşi are rostul defel, el, în viaţa noastră. Este o bombă calorică cu beneficii zero.

Şi putem continua la capitolul alimentaţie. Nu pricep nici în ruptul capului de ce se grăbesc atâtea mame să diversifice copilul. Şi am fost teribil de drăguţă în exprimare. De ce ai vrea să îi dai la 2-3 luni de viaţă altceva decât lapte, matern sau praf, după posibilităţi? 6 luni este vârsta potrivită, 5 în cazuri speciale. Şi nu începi niciodată cu măr şi biscuite. Preferabile sunt piureurile de rădăcinoase, testate fiecare la distanţă de cel puţin 3 zile. Există pe internet o mulţime de scheme extrem de bine făcute. Decât să întrebi şapte femei cu care n-ai prea multe în comun, mai bine citeşte şi întreabă un medic. Pediatrul este cea mai bună sursă de informaţie. N-ai încredere în el? Schimbă-l! Dacă nu te poţi baza pe el pentru ceva mai lejer, ce vei face când ţi se va îmbolnăvi copilul? Sarmale, caltaboşi, maioneze şi alte minuni. Ce caută toate astea în meniul unui copil? Nu îi satisfaceţi nicio poftă. Îi distrugeţi stomacul, ficatul, rinichii. Şi asta e varianta soft.

Pe toată perioada sarcinii ţigara şi alcoolul nu au existat în peisaj. Şi nici după. Nu cred în vorbele „un pic n-a făcut rău nimănui”. Păi vorbim de un pic în faţa unui „mic”. Gândiţi-vă cum faceţi cele mai multe dintre voi după cu pahar cu vin, să spunem. Ia imaginaţi-vă acum ce efect are o gură de vin asupra unui bebeluş, în burtă sau alăptat. Când aud celebrul sfat cu „bea bere ca să ai lapte” simt cum mi se urcă brusc sângele la cap. E ca şi cum i-ai da copilului alcool cu linguriţa. Aţi face asta? Şi atunci de ce să bei? Doar pentru că nu vezi cum ajunge lichidul în gura lui şi mai departe nu înseamnă că nu se întâmplă.

E copilul bolnav? Nu cere tratamente medicamentoase pe internet. Ce merge unui copil pe altul îl poate trimite în şoc anafilactic. Iar diagnosticul nu se pune pe poveşti, ci pe consult. Pe româneşte: ia medicul copilul, îl ascultă, îl palpează, se uită în gât, nas, urechi, poate cere şi nişte analize şi apoi dă tratamentul. Nu spune mama cum i se pare că sună şi alţii recomandă ce li se pare lor că seamănă. Voi v-aţi face nişte injecţii cu penicilină doar pentru că aşa i-a fost recomandat unei prietene care avea simptome asemănătoare?

Exemple sunt multe. Contestatari, deasemenea. Nimeni nu deţine adevărul absolut în creşterea copiilor. Nu există aşa ceva. Copiii sunt diferiţi şi într-adevăr, mama este cea care îşi cunoaşte cel mai bine puiul. Dar asta nu o transformă nici în medic, nici în nutriţionist şi cu atât mai puţin în Dumnezeu.