Sătulă de inechitățile din societate, a vrut să abandoneze școala cu câteva luni înainte de Bac

Noi n-avem susținere. Toată lumea ne-a clasificat, ne bagă în aceeași oală pe toți. Îi observă doar pe cei care se comportă urât, dar există mulți alții care sunt bine crescuți. Dar gândiți-vă cum ne simțim noi când auzim mereu că generația asta nu e bună de nimic.

0

La doar 18 ani, sătulă de inechitățile pe care le observă în societate, a vrut să abandoneze școala. Primul semestru din clasa a XII-a a trecut puțin spre deloc pe la ore și a fost la un pas să piardă anul. Acum a trecut cu brio de probele orale de la Bacalaureat, se pregătește de exemenele scrise și de admiterea la facultate. Am vrut să aflu cum ajunge un copil deștept ca ea într-o astfel de situație, cine și cum a întors-o din drum și, mai ales, cum se vede generația aceasta din interior.

Am ales să îi ascund identitatea. Nu pentru că s-ar teme de ceva sau de cineva, dar nu își dorește ca ceea ce povestește să îi afecteze în vreun fel pe cei apropiați. Așa că îi voi spune Lidia. Lidia este o tânără frumoasă și foarte deșteaptă. N-a excelat niciodată la învăţătură, pentru că se mulţumea cu ce informaţii rămânea din clasă. Mai mult, spune că s-a frustrat de prea multe ori atunci când ea stătea şi învăţa, iar colegi de-ai ei luau note mai mari deşi ştiau mult mai puţin.

Vedeam că mă strădui, încerc, dar nu am aceleaşi rezultate.

N-a fost greu să observe că problemele astea se regăseau peste tot în jurul ei, de la apropiaţi plătiţi mai prost decât colegii lor de muncă, deşi făceau aceeaşi muncă, la prieteni pentru care banii făceau legea.

Am stat şi eu şi am analizat şi am văzut cum unii avansează pe pile, alţii primesc bani mai mulţi doar pentru că vorbesc mai frumos cu şefii. Am văzut că peste tot este la fel. Degeaba înveţi că nu ajungi nicăieri dacă nu ai pile. N-ajungi să ai un salariu bun.

Ce înseamnă pentru tine să ai un salariu bun?

Un salariu cu vreo 20% mai mult decât minimul pe economie.

Sătulă de o școală axată în continuare pe toceală, cu prea puține aspect practice, cu profesori puțin implicați și colegi preocupați excesiv de imaginea personală, Lidia a simțit că nu mai vrea și nu mai poate.

Nu mai puteam să stau să învăţ, nu mai puteam să fiu atentă la ore, nu mai simţeam deloc plăcere să mă duc la liceu. Nici colegii nu îmi mai plac, au devenit foarte falşi. Încearcă să vadă cu cine trebuie să ţină legăturile ca să îi ajute în carieră. Pentru ei bunurile materiale sunt mai bune decât bunurile spirituale. Nimeni nu mai stă să se gândească că timpul pe care îl petrecem împreună e mai bun decât orice maşină, orice apartament.

Mergeam pentru o oră, după primele 10 minute eram terminată, nu îmi mai plăcea deloc și plecam. Degeaba stăteam acolo dacă nu puteam să fiu atentă la nimic. Așa am ținut-o aproape tot semestrul. Dacă nu-mi reveneam, nu mai treceam anul.

Voiam să mă las şi să-mi găsesc o scăpare, să mă angajez.

De altfel, unii colegi au și abandonat școala în anul terminal. Într-un fel sau altul, problemele lor ajungeau să aibă un punct comun.

În școală se face mult prea multă teorie și nu putem pune nimic în practică pentru că nu știm cum. Ne gândim la cum vom fi, dar acum nimeni nu știe exact cum să ajungă acolo, ce să facă.

Iubitul a fost cel care a întors-o din drum. I-a explicat în repetate rânduri că face o greșeală. Și apoi au mai venit câteva cuvinte care au contat.

Avem nevoie de sprijin extern, nu doar din partea familiei sau a prietenilor. Uite, de exemplu, pe mine m-a surprins doamna profesoară de română. Nu a venit să-mi dea sfaturi, să-mi spună ce să fac. Mi-a spus însă: ”Eu te văd că ești o persoană OK, că-ți merge mintea și ar fi păcat să renunți. Lucrul ăsta nu mi l-a spus nimeni. Ea știe că pot să iau bac-ul. Și eu știam, dar atunci nu îmi mai păsa.

Acum viitorul îi arată altfel. Se gândește la facultatea de limbi străine sau la psihologie. Dacă nu intră, e decisă să se angajeze și să încerce din nou anul viitor, dar e convinsă că va intra oricum la limbi străine, pentru că are media generală mult peste media de admitere.

Când am vrut să renunț la liceu eram în cutia mea, credeam că o să fie bine chiar dacă mă las, chiar dacă nu. Am văzut de atâtea ori în jurul meu că multora nu le-a trebuit liceul, că sunt oameni care o duc bine fără să aibă studii. Dar și mai tare m-a marcat când am văzut cum vorbesc parlamentarii noștri. Au ajuns în postul ăla, au trecut printr-o facultate să spunem, nu sunt foarte sigură, și vorbesc așa. Bunica mea, care nu are 12 clase, vorbește și scrie mai corect și mai frumos decât ei.

Recunoaște că nu totul a fost negru în școală. Ca în orice, totul se rezumă la oameni.

M-a prins profesoara de logică pe telefon. Şi în loc să facă precum ceilalţi profesori, să mă certe, să mă asculte, ea a glumit cu mine. Mie materia îmi plăcea oricum, dar după asta mi-a plăcut şi profesoara. Plus că atunci când explică, nu intră aiurea în detalii. Explică esenţialul, predă scurt şi la obiect, iar dacă vrem noi materiale în plus, ea are nişte foi pe care ni le lasă pe bancă.

Și profesoara de ştiinţe sociale ne explică lucruri importante despre viaţă. De exemplu ne-a explicat cum să ne pregătim pentru vot. Nu ne-a influenţat, ci doar ne-a explicat cum să facem alegerile. Ea a făcut cercetări, ne-a dat materiale.

Ea a fost la vot și va mai merge. Spune că își dorește să facă o schimbare.

Cei mai mulți tineri din generația mea însă nu merg la vot. Sunt convinși că tot aceiași oameni ies, că jocurile sunt făcute. Ei nu înțeleg că dacă stau acasă exact asta se întâmplă.

Am întrebat-o pe Lidia despre cele mai mari probleme ale generației ei.

Falsitatea. Vorbesc frumos unii cu alții în față, dar cum unul dintre ei nu mai e prezent încep să îl critice.

Cei de-o vârstă cu mine sunt interesați de mulțumirea de sine în realitate, dar dacă sunt luați repede și sunt întrebați ce i-ar ajuta să se simtă bine, ar răspunde banii sau cariera. Și eu aș fi spus la fel înainte să trec prin perioada asta. Acum știu că e importantă familia pe care o să o am. Voiam 4 copii, dar mi-am dat seama că trebuie să vrea și soțul. Vreau să văd prin ce-a trecut mama. Ea a crescut 4 copii și s-a descurcat foarte bine cu toate.

Și pentru că pe mine mă îngrozește ideea că fiică-mea va ajunge la un moment dat la adolescență, iar eu nu voi mai înțelege nimic și voi da din colț în colț, am vrut să aflu de la ei ce așteaptă de la noi și cum și-ar dori să fie tratați.

Dacă au contact direct cu un adolescent, să vorbească cu el. Mai ales dacă sunt părinți, niciodată să nu îi spună doar ”faci ce vrei”. Să le spună ceea ce ar fi făcut ei într-o situație asemănătoare. Ne rămâne în subconștient asta. Nu facem imediat fiindcă e faza de negare. Nu ne place să le dăm dreptate părinților chiar dacă știm că au dreptate.

E OK să ne certați, dar nu ne pedepsiți. Nu înțelegem nimic din pedepsele alea, ba ne încăpățânăm și mai mult. Dar să știți că nimeni nu-și răcește gura de pomană când vorbește cu un copil.

Din punctul meu de vedere noi n-avem susținere. Toată lumea ne-a clasificat, ne bagă în aceeași oală pe toți. Îi observă doar pe cei care se comportă urât, dar există mulți alții care sunt bine crescuți. Dar gândiți-vă cum ne simțim noi când auzim mereu că generația asta nu e bună de nimic.

Nu uitaţi: dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, daţi follow şi paginii mele de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here