Scrie beat, editează treaz – cum faci să nu regreți ce-ai scris sau să nu te oprești din scris, de teamă să nu regreți
Voi cum mâncați: cu gura, cu ochii, cu nasul?
Sunt o persoană gurmandă și se vede. Mi-am împărțit o bună parte din viață între castroanele pline cu cartofi prăjiți, acoperiți cu straturi generoase de brânză și cure de slăbire. Se vede din pozele de pe Facebook – mi-ați dat follow, da? – că au câștigat primii. Sigur, la pachet cu un stil de viață haotic, lipsă de odihnă și sedentarism – dar despre asta, într-un episod viitor. Revenind la mâncare, mesele din ultimii ani n-au mai avut mare legătură cu anii copilăriei. N-am mai găsit nici slană d-aia bună, care asortată cu o ceapă te aruncă în raiul gustului, nici pâine de miroase până la vecini și se topește pe limbă mai ceva ca ciocolata uitată în mașină, în toiul verii. Nici ciorbă de fasole cu boabe care leșină de plăcere când te văd pe tine cum pleoscăi încântată.
Și cum stăteam eu așa, și mă gândeam la bunătăți de negăsit, îmi apare în fața ochilor o maioneză cu usturoi ca-n vremurile când adunam resturile de pe castroanele maică-mii. Lângă ea tremurau niște chifle aburinde, de nu știam ce să fac mai repede, dacă să le frâng în mâinile mele nerăbdătoare sau să le adulmec mai mult, ca să îmi las amintirile să danseze spre zona conștientă a creierului.
Știu că e la modă să mănânci quinoa cu rodie (și nu e rea deloc, recunosc), dar e complicat să intri în competiție cu o porție de carne la garniță. Iar cu mâncarea de la Restaurant Piața Negustorilor, papilele mele gustative valsează cât e ziua de lungă.
Acesta este un text care ilustrează aproape perfect prima parte a titlului, cu diferența că eu nu eram sub influența alcoolului, ci a bucatelor despre care tot scriam și ascultam și cu ambele urechi ciulite la Liv Tane, mama The Storytailors și The Writing School.
Pe Liv o știam după renume și după scrierile ei de senzație, alea despre care apuci să afli că sunt ale ei, căci multe îți trec prin fața ochilor fără să ai habar că tot ea le-a meșterit. O pândeam de multă vreme, m-am și înscris la unul dintre cursurile ei, dar nu a fost să fie. N-am ajuns să îi spun ce mă doare și să mă ajute să mă repar la scris.
Nici la întâlnirile Digital Parents Talks nu am ajuns, deși eram tot un fel de stalker și în acest caz: mă uitam, suspinam, nu reușeam niciodată să îmi eliberez programul. Asta până când planetele s-au aliniat, eu m-am mobilizat și minunea s-a întâmplat tocmai la ediția 20 a acestor întâlniri minunate realizate de fetele de la Parenting PR. A fost un fel de 2 în 1, dar la nivel mult mai bun.
Am descoperit-o pe Liv exact așa cum este în online, ceea ce e teribil de rar: sinceră, plină de viață, inspirată și inspirațională. Mi-a plăcut că și-a moderat discursul în funcție de participanți, de ce cunoștințe aveau deja și de ce anume își doreau să afle. Pentru mine cea mai dură lecție a fost chiar cea din titlu, partea cu editarea. Am editat textele altora mai bine de 10 ani, mai puțin pe ale mele. Scriu de drag, scriu pentru că trebuie, scriu la nervi, scriu pentru că vreau să transmit niște informații mai departe, dar nu editez. Întotdeauna, pentru mine, partea de editare a textelor personale a fost legată de o urmă de falsitate, de minciună. Sigur, e o prostie, dar așa vedeam eu lucrurile, că dacă mă apuc să modific ceea ce am scris la prima mână nu mai sunt autentică.
O altă problemă pe care mi-am lămurit-o la întâlnirea cu Liv Tane a fost faptul că în ultima perioadă mă simt lipsită de inspirație și originalitate. Simt că orice aș scrie, scriu degeaba. Că nu mai am condei, cum se spune. Îi povesteam Livianei că mă simt blocată. Iar răspunsul ei a fost șocant de simplu și de evident:
- Scrie. Scrie orice. Scrie o propoziție adevărată. Scrie despre ce știi. Scrie și vezi unde te duce.
E adevărat. Scriitura nu este numai despre talent, ci despre documentare, fapte, inspirație și, mai ales, despre constanță și seriozitate. Iar Liv știe cum să ți le scoată pe toate în față și să te motiveze. Asta, pe lângă tehnici de scriere, structuri, public, emoții și multe altele necesare.
Și n-am să vă ascund că întâlnirea de la Digital Parents Talks 20 a fost una extrem de veselă, menită să ne adune pe noi, ăștia de ne jucăm cu cuvintele prin online, să ne cunoaștem, să descoperim și să ne descoperim. Bine, fetele spun că așa e la fiecare întâlnire, așa că e musai să îmi mai curăț programul și să ajung și la următoarele. Plus că ai ocazia să iei contact și cu reprezentanți ai unor branduri care mai de care mai interesante. Pe lângă cele menționate deja, noi ne-am împrietenim și cu produsele de la Techir, de care, spre rușinea mea, eu nu auzisem până atunci, dar care s-au dovedit numai bune pentru pielea mea.
Următoarea întâlnire este chiar sâmbătă, pe 18 mai, la Cartier Hub, un loc foarte fain, care și-a deschis porțile și pentru noi. Dacă sunteți interesați, încă vă puteți înscrie la ediția De ce să ne construim o comunitate. Se anunță a fi super interesantă, la ce invitați faini vor fi. Printre ei: Atena Boca și Mira Loghin.
Și nu uitaţi: dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, daţi follow şi paginii mele de Facebook.
Pingback: Povestea blondei care a plimbat un urs prin Drumul Taberei
Pingback: Digital Parents Talks #20. Despre texte și pretexte să (nu) scrii