Cum mie nu-mi place să sufăr la comandă, am luat la întrebări un psiholog serios, Bogdana Păcurari, care a desființat mitul celei mai deprimante zi din an, dar a pus pe tapet problemele reale legate de o chestiune care afectează o parte tot mai mare a populaţiei.

Blue monday: cât e adevăr și cât, găselniță?

Mă bucur că mă întrebi asta, Bianca. Și mă bucur când le este cerută opinia specialiștilor pe situații de genul acesta, foarte mediatizate. Este important să știm că ”Blue Monday” este doar un concept și nu a fost niciodată susținut prin cercetări. De altfel, o recunoaște inclusiv psihologul britanic care a conceput ideea la cererea unei companii de turism pentru o campanie publicitară, spunând că niciodată nu s-a gândit că Blue Monday va lua această conotație și amploare. Însă de aici la a declara această zi ca fiind ”cea mai tristă zi din an” sau mai rău ”cea mai depresivă zi din an”, este o cale foarte lungă. Conotația și amploarea la care s-a ajuns astăzi promovând această idee poate fi, din punctul meu de vedere, chiar periculoasă. Nu există un set generalizat de factori care cauzează depresie pe scară largă în întreaga națiune, în cazul acesta întreaga Europă, exact în același timp. Depresia nu funcționează așa și să sugereze cineva că este un lucru minor prin care toata lumea trece în fiecare an, în aceeași zi, subminează depresia clinică reală și îi face pe cei care suferă de ea, să le fie tot mai dificil să le explice celorlalți prin ce trec ei. 

Este un truc stupid, găselniță cum spui tu, care are potențialul de a submina încrederea publicului în știință și percepția asupra oamenilor de știință și subminează o problemă serioasă de sănătate mintală. Şi toate acestea, pentru a vinde niște produse.

Astfel de ”fenomene” iau amploare datorită publicității excesive și datorită intereselor economice ale diverselor companii de a face vânzări. În realitate, variabilele luate în considerare de Dr. Cliff nu sunt verificate în practică. Ziua de luni, începutul de an, anotimpul rece, perioada de după Sărbători au fost considerate mereu factori ce pot induce stări de tristețe. Condițiile meteorologice pot fi un indicator al stării noastre interioare. Tot mai multe studii recente aduc însă în vedere faptul că și zile succesive de ploaie intensă sau de căldură excesivă pot fi la fel de dificil de tolerat precum vremea foarte rece. Iar alte studii spun că ziua de luni nu este cu nimic diferită față de alte zile ale săptămânii. Singura zi care s-a detașat procentual pozitiv în studiu a fost cea de vineri. Prin urmare, da, putem avea stări mai greu de dus în această perioadă sau în această zi, precum le putem avea și în alte perioade din an. Iar cel mai important aspect ar fi faptul că stările noastre interioare depind de ceea ce se petrece realmente în viața fiecăruia dintre noi.

Ca să concluzionez, cred că Blue Monday a prins contur și ”celebritate” și pentru că face parte dintr-un folclor modern, alături de clasicele: ”e vineri și suntem în 13 deci o să am ghinion”, „dacă îți taie calea o pisică neagră vei avea ghinion” sau vechea zicală ”dacă te întâlnești cu un coșar vei avea noroc”, iar oamenilor le place tot mai mult goana asta după senzațional. E mai ușor să ne uităm în exterior și să ne agățăm de idei, decât să stăm cu noi înșine și să ne asumăm stările prin care trecem. Cred, totodată, că în acest secol al vitezei, al tehnologiei ce ne guvernează aproape întreaga viață, avem beneficiul de a avea acces la informație și atunci, cheia spre a nu cădea pradă acestui ”fenomen” este informarea. Printr-un simplu click putem afla că este un concept ce nu are cu adevărat aplicabilitate.

Care sunt perioadele predilecte pentru accentuarea stărilor depresive?

Chiar dacă până nu de mult s-a considerat că stările depresive, actele de sinucidere cresc numeric în perioada iernii, studiile recente spun că rata de suicid, de exemplu, este cea mai ridicată primăvara și la început de vară. Este adevărat că anotimpul rece poate aduce câteva schimbări de dispoziție: scăderea energiei, somn mai mult, timp mai puțin petrecut în activități sociale în afara casei și mai mult timp petrecut în casă. Ceea ce poate însemna și faptul că petrecem mai mult timp de calitate cu noi înșine și cu cei dragi. Așadar, nu aș pune eticheta că există perioade predilecte pentru o stare sau alta, ci aș reveni asupra faptului că stările noastre interioare depind foarte mult de evenimentele prin care trecem şi care își pun amprenta asupra noastră. Un episod depresiv din viața unei persoane este ceva foarte personal, este o stare ce apare în urma unor evenimente ce au avut un impact major în viața persoanei și nu putem să îi punem o etichetă, jucându-ne cu aceste cuvinte. Prin urmare, consider că există momente, experiențe, situații personale ce pot ajunge să afecteze o persoană încât să intre într-un episod depresiv. Pe fondul unui episod depresiv deja instalat, există situații, nu neapărat perioade, ce pot accentua această stare și depinde de motivul pentru care persoana este în starea respectivă. Dacă depresia s-a instalat în urma unei pierderi personale, momente precum Crăciunul, o ceremonie de căsătorie sau de botez pot accentua starea deja existentă a persoanei.

Ce-ar trebui să facem în zilele în care ne simțim mai rău decât de obicei?

În zilele acelea recomand să ne luăm 10 minute în care să fim singuri. Să vorbim cu noi înșine și să facem o scurtă analiză interioară pentru a vedea ce ne face să ne simțim rău, trişti, furioși, apăsați, frustrați. Stări de tristețe avem cu toții și e firesc și asta nu înseamnă depresie. Important e, în primul rând, să avem această informație dar și empatie față de noi.

Dacă starea se datorează unui eveniment recent, ieri-azi, să vedem dacă am contribuit cu ceva la situația respectivă și dacă putem face ceva pentru a repara, schimba situația. De multe ori, acționând așa, observăm că starea noastră revine încet încet la una de bună dispoziție. Dacă am avut o zi grea, o săptămână încărcată şi solicitantă, să nu uităm să avem grijă și de noi. Să ne oferim mici plăceri: o carte bună, un film, o ieșire la restaurant, o plimbare, o înghețată, orice ne face plăcere, în așa fel încât să umplem paharul cu energie pozitivă, pentru că zi de zi el se golește prin amalgamul de solicitări pe care le are toată lumea de la noi.

Dacă însă ne simțim triști de mult timp, dacă apasă greu asupra noastră, să avem curajul să cerem ajutor. Cred că, de exemplu, spre deosebire de multe țări europene sau spre deosebire de USA, noi românii încă suntem în faza în care ne educăm să cerem suport pentru a trece prin stări de depresie, anxietate sau burn-out. Am fost învățați să tragem de noi până la epuizare. Prin urmare considerăm că acestea nu sunt probleme reale, ba mai mult decât atât, ar fi o rușine să cerem ajutor. De asemenea, încă suntem în etapa în care ne educăm să acceptăm ajutorul unui specialist, psiholog sau psihiatru și încă ne este greu să investim bani, încredere și timp pentru a merge împreună cu un specialist spre calea vindecării.

Care sunt primele semne de depresie și când ar trebui să mergem la medic?

Printre primele semne de depresie se numără: o tristețe apăsătoare și de durată, nevoia persoanei de a se refugia, de a se închide în sine, abilități din ce în ce mai puține de concentrare pe activitățile curente, lipsa interesului față de activitățile agreate în trecut, oboseală fizică și psihică, nevoia de somn mai mult sau dimpotrivă, insomnia, nevoia de a mânca mai mult sau mai puțin decât de obicei, stări de anxietate, nevoia de a controla, de obicei lucruri din afara sferei de control, toleranță scăzută la frustrări, iritabilitate, irascibilitate și, nu în ultimul rând, diverse dureri fizice – de spate, de cap, musculare, probleme digestive, epuizare, slăbiciune.

Ar fi bine să cerem ajutor specializat de fiecare dată când lucrurile pe care le trăim și simțim sunt greu de dus pentru noi și ne perturbă de un timp îndelungat activitatea zilnică. Mai multe simptome dintre cele enumerate mai sus pot fi un indiciu că avem nevoie de ajutor, însă nu numai acelea sunt. Este perfect normal și indicat să solicităm ajutor de fiecare dată când simțim că avem nevoie, de fiecare dată când o altă părere ne-ar fi de folos.  Și nu mă refer doar la un medic sau un psiholog. Ne ajută de multe ori și un om drag. De asemenea, e important să privim și invers. Să fim atenți la oamenii dragi din jurul nostru. Poate au nevoie de ajutor și nu știu să o ceară. Putem ajuta cu a-i asculta și cu a-i recomanda un specialist. Și să ținem minte: empatia față de noi și față de ceilalți, lipsa de judecată și timpul acordat nouă și celor dragi, fac minuni stării noastre interioare.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Blue Monday, de la o găselniţă de publicitate la ”cea mai deprimantă” zi din an appeared first on Bianca Moruș.

*****

”Balena albastră” e un algoritm prin care, într-o comunitate de socializare din Rusia, persoanele care se înscriu într-un ”joc” sunt determinate, încurajate, să se sinucidă. Dacă participarea, inițial, este voluntară, foarte repede devine o capcană psihologică. Participantul este amenințat că, dacă se retrage din comunitate, sau din joc, va fi expus pe Internet (identitate, adresă etc), deci umilit, sau i se va face rău lui sau familiei. Amenințările nu au fost vreodată puse în practică, dar sunt folosite ca intimidare, pentru instilarea de frică și captarea loialității (psihologice) a victimei.  Majoritatea participanților sunt minori, adolescenți. Motivația creatorilor jocului (dintre care putem presupune că unii sunt adulți) este de-a demonstra ”la o scală largă” că oamenii sunt ”manipulabili”. Retorica lor e că moartea e o ”recompensă” la capătul executării a 50 de ”provocări”, zilnice, care demonstrează ”loialitatea” jucătorului și-i aduc ”cadoul”, care este moartea. Asta în condițiile în care ”tutorii”, cei care supervizează îndeplinirea sarcinilor/ provocărilor, spun că n-au nici o contribuție, pentru că e decizia participanților de-a se sinucide. Lucru de altfel fals.

Am să demonstrez în următoarele că #bluewhale e o comunitate infracțională, o bulă de propagandă și în același timp un instrument de destabilizare psihologică, respectiv o sectă/ cult în mediul online.

Am citit despre #bluewhale la cererea unor prieteni jurnaliști, alarmați de știrea că un nou ”joc” pe Internet a costat viața unui număr de adolescenți, după unele surse peste 100, majoritatea în Rusia dar, mai recent, și în R. Moldova. Există și utilizatori români care pretind că au jucat, joacă sau vor juca #bluewhale. Mai toate victimele decedate erau sub vârsta de 18 ani. Cel puțin o persoană, în Rusia, a fost arestată pentru organizarea unor astfel de ”comunități”, în care se discută, trafichează, și plănuiesc sinucideri potrivit unui anume algoritm. Prietenii mei, și ei părinți, văd în asta o reală amenințare. Și asta pentru că văd în ”balena albastră” o capcană în care o minte fragedă poate să cadă, la un moment fragil în viață. Drept urmare mi-am luat timp, cu o cafea lungă lângă mine, și-am cotrobăit prin sertarele Internetului.

Ca o precauție adresată oricui vorbește despre asta, cadrul în care scriu, și oricare dintre ceilalți implicați în diseminarea de comentarii pe marginea subiectului, este următorul. Prezentarea romanțată a fenomenului #bluwhale, propagarea lui, fie sub formă de publicitate, fie senzaționalism, fie în scopul de-a face trafic prin ”viralizare” intră sub potențiala incidența articolului CP 191, privind infracțiuni contra vieții, aici ”determinarea sau înlesnirea (n.m) suicidului”. Prin determinare înțeleg constrângerea psihologică, emoțională sau fizică, de natură să împingă o persoană la un gest extrem. Prin înlesnire înțeleg facilitarea accesului la o metodă de-a pune în practică gândurile de sinucidere. Facilitare înseamnă orice acțiune, de la propunerea metodei, sau raționamente despre care metode sunt mai letale decât altele, până la procurarea metodei sau intermedierea accesului la metodă. Oricare dintre astfel de fapte sunt considerate crime, și sunt pedepsibile cu închisoare cu executare, de la 3 la 6 ani. Dacă victima este minor, mai mult, pedeapsa este de la 5 la 10 ani. Dacă minorul era mai mic de 13 ani, pedeapsa este de 20 de ani.

1. Ce categorie e predispusă să intre, să participe la un astfel de ”joc”?

La primă vedere e vorba de adolescenți deja la risc de suicid, i.e. care au probleme emoționale sau de comportament, care petrec foarte mult timp la calculator (peste 3 – 4 ore/ zi), izolați social sau cu puțini prieteni în ”viața reală”, care trăiesc în medii familiale dificile, cu violență sau dezorganizate (părinte/ părinți plecați la muncă, sărăcie domestică etc).

Prevalența propusă (peste 130 de decese) arată o disproporție a victimelor în rândul fetelor, față de băieți. Cifra e greu verificabilă, și atipică pentru suicidolog, pentru că fenomenul suicidului la adolescenți nu are o balanță a genului înclinată înspre fete vs. băieți (raportul de morbiditate de 1:1, iară la vârstă adultă e spre 4:1 / bărbați vs. femei). Cifra propusă e, pe de altă parte, mai degrabă tipică societății/ culturilor asiatice, unde rata de deces a femeilor prin suicid e mai mare decât la bărbați. Aici #bluewhale intră în aceeași categorie cu alte curente ”pseudo-rituale” de sinucidere descrise de-a lungul timpului, folosind – la indigo – o anumită metodă sau mijloc.

2. Cum putem recunoaște semnalele la copiii noștri sau ai altora?

”Balena albastră”, ca psihodinamică de grup, are o structură simplă:

1. Folosești, pe profilul tău facebook sau echivalentul rusesc al rețelei, un hashtag (”etichetă”) de tip #bluewhale
2. Toate ”provocările” trebuie ”probate” prin trimiterea de fotografii cu îndeplinirea lor către ”tutore”, în timp real, la o oră particulară (4:20 a.m.).
3. Provocările includ, dar nu sunt restrânse la, scarificarea (scrijelirea) corpului, îndeosebi antebrațe, cu diverse simboluri, multe dintre ele legate de, sau în relație cu, jocurile pe calculator, conformații hardware pentru gaming (e.g. unul din tutorii de joc are avatar numele unei console performante de gaming, semn al ”privilegiului” lui de-a fi ”potent” în raport cu alți useri)

Drept urmare, dacă ai un copil care are acces nesupravegheat la un terminal, fie el telefon mobil, tabletă, calculator, la orice oră din zi/ noapte, sau dacă are cont ne-monitorizat pe o rețea de socializare, sau dacă ai observat că-și zgârie corpul cu diverse simboluri, oricare poate fi indicativă pentru curiozitatea, sau participarea lui în Blue Whale.

Deja în online-ul românesc, în comunitățile de adolescenți se discută liber de ”balena albastră”, la fel cum se discută și despre alte lucruri cum ar fi deep web (partea de Internet ne-indexată de motoarele de căutare), ”red-rooms” (website-uri private unde, contra cost, poți participa la alte jocuri morbide, de obicei cu violență). Ai nevoie să te educi. E motivul pentru care și scriu acest articol.

3. Cum acționăm în astfel de cazuri?

E foarte important să înțelegi că #bluewhale nu înseamnă că participantul se va sinucide. Participarea, sau contemplarea ”balenei albastre” sunt, în schimb, indicatori de potențial risc. E posibil că e curios. E posibil că se simte singur, că are probleme de relaționare, poate cu tine, sau cu prietenii, sau e pur și simplu într-un impas. Nu te grăbi să pedepsești, să judeci, să forțezi autoritate. Sunt tocmai aceste atitudini autoritare ale părintelui, sau educatorului, care l-au împins, probabil, spre refugiul virtual de pe Internet. Devreme ce face parte dintr-o comunitate cu organizare tip cult, e important să-i asculți argumentele, dar și angoasele, motivele, rațiunea lui de-a fi mers în direcția respectivă. ”Balena albastră” se bazează pe vulnerabilitatea psihică a potențialelor victime, dar și pe nevoia lor de adeziune, de loialitate, de comunitate. Am cunoscut de-a lungul timpului tineri care-și făcuseră vieți foarte complexe în online, fie că era vorba de un univers al jocului de rol (World of Warcraft, Second Life), fie unul al reputației, că era gaming (League of Legends/ LOL, Defense of the Ancients / DOTA), fie că era comerț (în oricare dintre sistemele anterior menționate). Toți găsiseră ”prieteni”, persoane cu care partajau informații, schimbau opinii, dar și ecou empatic la problemele lor. Blue-whale e o (altă) comunitate, una în care o minoritate se angajează în act/ joc, dar majoritatea se uită, contemplează, au fascinație morbidă. Face parte din creștere, la adolescență, să forțezi emoții, și frica, furia, oroarea sunt doar câteva dintre ele. Dacă te simți depășit, vorbește cu un psiholog informat. Apelez, aici, către toți colegii mei profesioniști să se informeze despre asta, fie din rândurile mele ori alte resurse informaționale.

4. Ce vor cei care organizează, ori coordonează astfel de ”jocuri”?

Orice ”creator” de conținut caută un singur lucru: faimă, popularitate, expunere. Deci și creatorii #bluwhale. Fiecare dintre ele servește scopului secundar, ”manifestul”. Manifestul e mesajul creatorului, de obicei o persoană cu atitudini anti-sistem, anti-sociale, anti-conformitate. Mesajul conține gânduri de reformă a lumii, de apocalipsă, de revenirea la anumite valori sau îmbrățișarea unora noi. Spre exemplu, pentru cei implicați în #bluewhale manifestul pare a fi că ”jocul” e un algoritm spre suicid demn, sau ca tratament al suicidalității (”cu cât mai mulți se sinucid, cu atât rămân mai puțini de sinucis”). Manifestul hrănește nevoia unei comunități de-a îmbrățișa o cauză anume. Prin asta #bluewhale e o sectă, un cult născut și crescut pe Internet. Avem exemple anterioare în literatură cu organizații utopiene, sectariene, suicidare: Jim Jones, spre exemplu, a creat o organizație numită Templul Oamenilor. Scopul era să recreeze ”grădina Raiului” pe pământ. În noiembrie, 1978, aproape peste 900 din discipolii, inclusiv Jones, s-au sinucis, în Georgetown, Guyana. David Koresh, alt ”guru” charismatic, a format o sectă neo-protestantă, ramura ”davidienilor”, al cărui ultim urmaș era chiar, în viziunea lui, Koresh. În 1993, după un asediu de aproape 2 luni ale FBI-ului, sediul lui Koresh din Waco, Texas a fost mitraliat de agenții federali. Dintre cei baricadați, 80 de persoane au murit, inclusiv David Koresh. Douăzeci de victime erau adolescenți, cu vârste sub 17 ani.

Balena Albastră respectă, în linii mari, schematica de cult a celor două organizații, cu deosebirea că nu are lider charismatic, ori altă ideologie decât algoritmul de ”joc”. Toate celelalte ”reguli” (chemarea la loialitate, moartea ca recompensă etc) fac parte din același bazin psihopatologic.

Observațiile mele:

–          Statul român, prin DIICOT, MAI, Ministerul Sănătății, al Educației, Colegiul Medicilor, Asociația Română de Psihiatrie & Psihoterapie, Asociația Română pentru Prevenția Suicidului, Colegiul Psihologilor din România, trebuie să acționeze pro-activ privind #bluewhale. Acțiune pro-activă înseamnă:

o   Formarea unei echipe complexe de lucru

o   Informare corectă profesională și comunitară, i.e. discuții în școli, educarea profesorilor, consilierilor școlari, autorităților teritoriale (poliție, inspectorate școlare, colegii psihologice, etc)

o   Monitorizarea activităților potențialilor admini, „tutori” sau alte persoane care împing în online conținut care trimite către #bluewhale

o   Identificarea zonelor de risc crescut, respectiv categorii vulnerabile, mergând până la restricționarea din ISP (Internet Service Provider) a website-urilor legate de #bluewhale. Din punctul meu de vedere ”Balena albastră” ține de crimă organizată în mediul online, deci e asimilabilă altor forme de cyber-criminalitate (trafic cu pornografie online cu minori, bullying sau crime financiare online)

sursa foto: youtube.com

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Blue Whale, jocul suicidar care îngrozeşte lumea appeared first on Bianca Moruș.