Bogdana Păcurari, psiholog/psihoterapeut specializat în Analiză Tranzacţională a avut amabilitatea să îmi răspundă la câteva întrebări.

Cry It Out sau nu? Părinții care au apelat la aceasta metodă susţin că a funcționat perfect iar copiii lor nu au avut deloc de suferit. Așa să fie?

Care este pericolul Cry It Out? Sau pericolele?

Trebuie să înțelegem că CIO este o metodă practicată acum foarte mult timp (anii 1900), în aceași perioadă în care educația copilului se făcea preponderent adoptând metode punitive (pedeapsa fizică) pentru a determina conformarea lui și cu foarte puțină prezență din partea părinților. Evoluăm, descoperim noi metode de educație și în același timp chiar si Ferber, susținător al metodei CIO în variantă mai ușoară, în cărțile lui mai recente, (după 2000) îmbrățișează alte metode de liniștire a copilului, înclusiv dormitul alături de copil.
Noi ca psihoterapeuți vedem deseori în experiența noastră, cu clienții în cabinet, diverse efecte ale educației bazate pe metodele de ”dresaj”. Unul din efecte este cel legat de stilul de atașament din viața adultă și relațiile defectuoase în care acesta intră în mod repetat.
În primii doi ani de viață se formează bazele atașamentului copilului. Un atașament sănătos se formează prin iubirea, prezența și confortul acordat de mamă acestuia. La o vârstă atât de fragedă precum primele luni din viață, acesta nu este echipat să se liniștească singur. El tocmai de prezența, confortul, alinarea mamei are nevoie pentru a învăța să își gestioneze mai apoi emoțiile, pentru a învăța că toate emoțiile sunt naturale și permise; că este acceptat și iubit chiar și cu reprize de plâns neîncetat timp de 30 min. Să reținem faptul că bebelușii (dar nu numai, căci regăsim asta în primii ani de viață) își pot exprima emoțiile puternice (frustrarea, tristețea, neliniștea, furia) doar prin plâns. Ori atunci când noi, ca și adulți, simțim amalgamul de emoții puternice și solicităm atenție, cum ne simțim când cei dragi ne tratează cu ignoranță?

Nu apelăm la Cry It Out. Ce facem? Cum ne învățăm copiii să doarmă? Sau nu e treaba noastră să îi învățăm?

Nu există două familii la fel precum nici doi copii la fel chiar și frați fiind. Așadar este foarte important din punctul meu de vedere ca familia să își găsească propriile metode, adaptate la temperamentul copilului. De asemenea, familia să agreeze asupra metodelor adoptate și să fie consecvenți în abordarea lor. Așa cum am spus mai sus, personal și profesional nu susțin CIO și nici metoda Ferber. Consider că e important să ascultăm nevoile copilului, să ne adaptăm acestora și să ne înarmăm cu multă răbdare. Da, presupune cu siguranță un efort mult mai mare decât dacă l-am lăsa să doarmă singur epuizat de plâns. Iar în gestionarea efortului părinților, este foarte important ca și aceștia să primească suport la rândul lor, deoarece nici ei nu sunt surse inepuizabile de energie.

Este CIO o metodă prin care bebelușul învață să-și gestioneze emoțiile?

Dimpotrivă, bebelușul învață astfel că nevoile lui sunt ignorate. Învață prin expriența CIO, lipsa bazei de siguranță, empatie din partea celorlalți și totodată îl privează de la a învăța metode sănătoase de a gestiona stresul și de a face față emoțiilor.

Unii spun că bebelusul plânge și când îl duci la vaccin, îl pui în scaunul auto sau când vrea neaparat ceva și atunci bagă plânsul la somn în aceeași categorie. Așa este sau e o formă de autoamăgire?

Așa cum am spus mai sus, în primii ani de viață, plânsul este principala modalitate comunicare a nevoilor sau a disconfortului. Este o modalitate de adaptare la realitate a copilului și nu în ultimul rând un mecanism de eliberare a stresului. Este modalitatea prin care micii exploratori se exprimă și prin care reacționează la stimulii interni și exteriori. Plânsul este așadar sănătos. Plângând ei eliberează tensiunea, ceea ce îi ajută să se relaxeze. Este important să îi lăsăm să plângă, să se exprime. În același timp să fim alături de ei când fac asta, comunicând și empatizând cu ei. De cele mai multe ori este suficient să le spunem: ”Sunt aici lângă tine și rămân lângă tine. Te iubesc. Ești în siguranță. Este în regulă să plângi.” Și mai departe să îi lăsăm să își descarce emoția alături de noi. Ceea ce nu înseamnă că suntem de acord cu toate solicitările lor. Scopul nu este de a-i opri pe bebeluși/pe copii din plâns ci de a fi prezenți la plânsul lor și de a-i accepta. Amintiți-vă doar de ultima dată când ați plâns ca adulți. Ce ați avut nevoie atunci? De cineva care să vă ignore? De cineva care să oprească din plâns? Sau de cineva care să vă asculte și să vă aline tristețea printr-o îmbrățisare?

Bogdana a pregătit şi o bibliografie pentru cei care vor să afle mai mult despre acest subiect.
Sue Gerhardt (2004) – Why love matters, how affection shapes a baby’s brain
Aletha Solter (2013) – Lacrimi și crize de furie, ce e de făcut când bebelușii și copiii plâng, titlu original: Tears and tantrums, what to do when babies and children cry (1998)
Aletha Solter (2016) – Jocul atașamentului, titlu original: Attachment play, how to solve children’s behaviour with play, laughter and connection (2013)
John Bowlby (2016) – Crearea și ruperea legăturilor afective, titlu original: The making and breaking of affectional bonds (2005)
Aletha Solter (2017) – Bebelușul meu înțelege tot, titlu original: The aware baby (2001)
Daniel J Siegel, Tina Payne Bryson (2014) – Creierul copilului tău, titlu original: The whole-brain child. 12 Revolutionary strategies of nurture your childs developing mind (2011)