Cafele cu fetele? Două în doi ani, din care la una a participat şi ploada din dotare, deci doar intuiesc că am băut şi cafea atunci. Ieşiri în cluburi? Dacă se pun cele 2 nunţi de la care era imposibil să lipsesc, atunci pot să consider că am ieşit la dans. Nu recunosc nimic din faptul că jumătate din timp m-am uitat la pozele cu fie-mea iar o altă bucată de vreme am vorbit despre ea. Nu este nimic adevărat în faptul că îmi verificam telefonul din 3 în 3 minute, ca nu cumva să ratez vreun apel important al bonei. Asta în condiţiile în care nu am plecat de acasă înainte să culc copilul. Recunosc totuşi că în timpul liber am dansat. Am dansat de-am tocit flecurile pantofilor mei stiletto. Căci, vai, cea mai mare fericire, atunci când m-am întors la muncă, a fost să îmi port din nou pantofii mei cei de toate zilele, cu toculeţe de 10 centimetri plus.

Revenind la planurile mele antecopil: Timpul pentru mine? Un duş de 5 minute, în care am inclus şi spălatul pe cap, bătea o zi la spa în primele luni postcopil. Dar astea sunt nimicuri. Momentele în care el, copilul urlă din toţi plămânii lui, căci aştia mici vin cu mai mulţi la pachet şi rămân cu 2, dacă ai noroc, pe la adolescenţă, sunt nepreţuite. Boscorodeşti fiecare clipă în care te uitai urât la mamele ai căror plozi răcneau fără încetare şi tu nu înţelegeai de ce nu sunt în stare să-i potolească. Scrâşneşti din dinţi ori de câte ori îl apucă pe plodul din dotare crizele de personalitate, unde altundeva decât în public. Înjuri cu patimă(în gând, evident) când nu mai ai nervi să stai 15 minute să îi explici că nu are nevoie de al 70-lea urs şi îl scoţi din magazin în urlete sfâşietoare, care ar face invidioasă orice bocitoare profesionistă.