Sunt perfectă. Mă tratez.

Se alege praful de aerele tale de divă fara copil atunci când, în restaurantul în care nu cu mult timp în urmă comentai intrigată despre faptul că li se permite accesul altora cu pitici gălăgioşi acum propriul moştenitor aleargă printre mese mai ceva ca Usain Bolt la olimpiadă, se bagă în seamă cu toţi clienţii, vor - nu vor şi dă şi o tură prin spatele barului, să se asigure ca mama primeşte ce a comandat.

0
Înainte să am copil, chiar înainte să plănuiesc să fac vreunul, eram mama perfectă. Ştiam exact cum trebuie educat piticul, ştiam exact unde greşesc toţi părinţii din jurul meu şi eram convinsă că eu voi fi mama perfectă, care va avea un copil perfect educat şi care îşi va aşeza lucrurile de aşa natură încât viaţa de dinainte să nu fie cu nimic afectată. Nici ieşirile în cluburi, nici cafelele cu fetele şi cu atât mai puţin timpul meu cu şi pentru mine. Şi cum viaţa are grijă să te plesnească puternic, nici pe mine nu m-a iertat.
Cafele cu fetele? Două în doi ani, din care la una a participat şi ploada din dotare, deci doar intuiesc că am băut şi cafea atunci. Ieşiri în cluburi? Dacă se pun cele 2 nunţi de la care era imposibil să lipsesc, atunci pot să consider că am ieşit la dans. Nu recunosc nimic din faptul că jumătate din timp m-am uitat la pozele cu fie-mea iar o altă bucată de vreme am vorbit despre ea. Nu este nimic adevărat în faptul că îmi verificam telefonul din 3 în 3 minute, ca nu cumva să ratez vreun apel important al bonei. Asta în condiţiile în care nu am plecat de acasă înainte să culc copilul. Recunosc totuşi că în timpul liber am dansat. Am dansat de-am tocit flecurile pantofilor mei stiletto. Căci, vai, cea mai mare fericire, atunci când m-am întors la muncă, a fost să îmi port din nou pantofii mei cei de toate zilele, cu toculeţe de 10 centimetri plus.
Revenind la planurile mele antecopil: Timpul pentru mine? Un duş de 5 minute, în care am inclus şi spălatul pe cap, bătea o zi la spa în primele luni postcopil. Dar astea sunt nimicuri. Momentele în care el, copilul urlă din toţi plămânii lui, căci aştia mici vin cu mai mulţi la pachet şi rămân cu 2, dacă ai noroc, pe la adolescenţă, sunt nepreţuite. Boscorodeşti fiecare clipă în care te uitai urât la mamele ai căror plozi răcneau fără încetare şi tu nu înţelegeai de ce nu sunt în stare să-i potolească. Scrâşneşti din dinţi ori de câte ori îl apucă pe plodul din dotare crizele de personalitate, unde altundeva decât în public. Înjuri cu patimă(în gând, evident) când nu mai ai nervi să stai 15 minute să îi explici că nu are nevoie de al 70-lea urs şi îl scoţi din magazin în urlete sfâşietoare, care ar face invidioasă orice bocitoare profesionistă.
Se alege praful de aerele tale de divă fara copil atunci când, în restaurantul în care nu cu mult timp în urmă comentai intrigată despre faptul că li se permite accesul altora cu pitici gălăgioşi acum propriul moştenitor aleargă printre mese mai ceva ca Usain Bolt la olimpiadă, se bagă în seamă cu toţi clienţii, vor – nu vor şi dă şi o tură prin spatele barului, să se asigure ca mama primeşte ce a comandat.
Da, am fost perfectă. Dar mă tratez. În fiecare zi.
Articolul următorShopping-ul de după
Numele spune multe despre mine. N-am scris eu Utopia dar aş fi putut. Am crezut mereu că dacă oamenii îşi doresc, pot face în aşa fel încât să trăim cu toţii într-o lume mai bună. Am învăţat însă pe parcurs că ce e bine pentru mine nu e bine şi pentru altul. Acum 30 de ani eram convinsă că o să schimb lumea. Zece ani mai târziu eram hotărâtă să o schimb. Pe ultima sută de metri, în apropiere de Bacalaureat am dat poliţia pe jurnalism. Tot bine îmi doream să fac, dar altfel. Şi am făcut asta preţ de vreo 15 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here