Pe la 8.30 încă negociam cu ea trezirea. Când a binevoit să se dea jos din pat a început să turuie despre cum s-a speriat ea de furtună, de tunete, de fulgere, bla bla bla. Iar eu chiar am crezut-o. Pe drum spre grădiniţă a început o răpăială de nu mai vedeam la doi metri în faţă. Eu, cu stresul cât casa, că era târziu, că nu vedeam nimic, că nici ceilalţi nu vedeau nimic… Şi atunci aud din spate o voce aproape angelică:

–          Dar de tunat nu tună?

–          Nu, nu tună. Dar plouă de rupe.

–          Nici nu fulgeră?

–          Nici nu fulgeră, scrâşnesc eu şi apăs frâna ca să nu fac cunoştinţă cu cel din faţa mea.

–          Şi nu bate nici vântul.

Eu, uşor exasperată de prognoza meteo ad-hoc:

–          Nu, nu bate nici vântul. Doar plouă. Dar nu vezi în ce hal plouă?

–          Ba văd, dar asta nu e furtună.

–          Nu e furtună, e ploaie torenţială(aproape spumeg eu).

–          Eu vreau să tune. Şi să fulgere. EU VREAU FURTUNĂ.

Număr repede în cap orele pierdute azi-noapte pentru că i-a fost ei „frică” de tunete şi mă trezesc vorbind:

–          Păi, uite, ştii cum aproape scot fum pe urechi când mă enervez şi îmi ies fulgere din ochi? Pot să fiu şi tunet dacă mă enervez foarte tare.

–          Tu? Nu ştii tu cum să tuni!

Şi uite aşa s-a dus pe apa ploii şi toată încrederea în pielea mea de scorpie.

sursa foto: http://www.cppministry.com/prisoner-poetry/children-dancing-in-rain/

The post Cum îţi distruge copilul imaginea despre propria persoană appeared first on Bianca Moruș.