
Cum îţi distruge copilul imaginea despre propria persoană
După cum aţi putut observa toţi cei care nu suferiţi de somn adânc, azi-noapte a plouat, a tunat şi a fulgerat. Un motiv bun pentru ca fiică-mea, pe la 5 dimineaţa, să pretindă că e speriată şi să dea bir cu fugiţii din patul ei. Desigur, după ce m-a aşezat pe mine pe-o dungă, la propriu, ea a adormit buştean. Iar eu am păzit-o ce am păzit-o până am înţepenit cu totul şi am decis să mă târăsc până în sufragerie. Şi desigur, la acel moment tunetele se potoliseră dar somnul meu era istorie.
Pe la 8.30 încă negociam cu ea trezirea. Când a binevoit să se dea jos din pat a început să turuie despre cum s-a speriat ea de furtună, de tunete, de fulgere, bla bla bla. Iar eu chiar am crezut-o. Pe drum spre grădiniţă a început o răpăială de nu mai vedeam la doi metri în faţă. Eu, cu stresul cât casa, că era târziu, că nu vedeam nimic, că nici ceilalţi nu vedeau nimic… Şi atunci aud din spate o voce aproape angelică:
– Dar de tunat nu tună?
– Nu, nu tună. Dar plouă de rupe.
– Nici nu fulgeră?
– Nici nu fulgeră, scrâşnesc eu şi apăs frâna ca să nu fac cunoştinţă cu cel din faţa mea.
– Şi nu bate nici vântul.
Eu, uşor exasperată de prognoza meteo ad-hoc:
– Nu, nu bate nici vântul. Doar plouă. Dar nu vezi în ce hal plouă?
– Ba văd, dar asta nu e furtună.
– Nu e furtună, e ploaie torenţială(aproape spumeg eu).
– Eu vreau să tune. Şi să fulgere. EU VREAU FURTUNĂ.
Număr repede în cap orele pierdute azi-noapte pentru că i-a fost ei „frică” de tunete şi mă trezesc vorbind:
– Păi, uite, ştii cum aproape scot fum pe urechi când mă enervez şi îmi ies fulgere din ochi? Pot să fiu şi tunet dacă mă enervez foarte tare.
– Tu? Nu ştii tu cum să tuni!
Şi uite aşa s-a dus pe apa ploii şi toată încrederea în pielea mea de scorpie.
sursa foto: http://www.cppministry.com/prisoner-poetry/children-dancing-in-rain/
Add A Comment