1. Ana, cum a fost când ai aflat că vei avea tripleţi? Care au fost primele tale gânduri?

Am aflat într-un mod un pic ciudat. Am mers la control şi la ecografie, doamna doctor îmi spune: „E un copil. E bine.” După câteva secunde zice: „Wow, stai un pic. Nu e unu, sunt 2. (Eu nu mi-am dorit al doilea copil şi în gândul meu am zis: „Dumnezeu mi-a dat doi ca să nu mai zic că nu-l vreau pe-al doilea). În timpul ăsta, doamna doctor a pus ecograful în suport şi a zis: „Mi-e rău. Nu văd bine.” Şi a pus capul pe picioarele mele. Eu m-am speriat. Am crezut că unul e bine, celălalt nu. Soţul meu era şi el roşu ca racul. Între timp, doamna doctor şi-a chemat asistenta şi a întrebat-o: „Vezi şi tu ce văd şi eu?” Asistenta, surprinsă şi ea, a zis un „Da” mai stins. Eu am întrebat ce se întâmplă şi doamna doctor îmi zice: „Ştii, nu sunt 2, sunt 3. Eram şocată, nu ştiam cum să reacţionez. Soţul meu nu a scos un cuvânt până acasă. Aşa am aflat noi că avem tripleţi.

2. Cum au reacţionat cunoscuţii când le-aţi dat vestea?

Când am mers acasă şi l-am spus părinţilor şi apropiaţilor iniţial nu ne-au crezut. Au zis că glumim, că nu e posibil aşa ceva. Mama mea era şocată. Stătea pe un capăt al patului iar soţul meu pe celălalt iar hârtia cu ecografia şi descrierea ei era la mijloc, între ei. O lua fiecare pe rând şi ziceau: „Da, sunt 3. Până la urma asta e, sunt 3. Ce să facem?”

3. Cum a fost pe timpul sarcinii? Că eu abia mă mişcam şi am avut doar unu.

A fost foarte greu. De la 5 luni soţul meu s-a ocupat de igiena mea, cu tot ce înseamnă asta. Nu mai puteam, nu eram în stare să mă urc în cadă, mă ajuta el. Noaptea, când voiam să mă sucesc în pat se trezea şi mă ajuta să mă mişc. Mergeam legănată de pe un picior pe altul. Ajunsesem la 127 de kilograme. Foarte greu a fost!

4. Povesteşte-ne puţin despre naştere. Cum a fost? La câte săptămâni ai născut? Cum au fost copiii?

Am născut la 34 de săptămâni şi 4 zile, prin cezariană iar copiii au avut la naştere 2000g, 2500g şi 2850g. Fata a fost prima, Rebeca Maria, apoi Dennis Andrei şi ultimul Flavius George. Aveam operaţia programată pe 2 septembrie dar pe 29 august mi s-au rupt membranele şi a trebuit să nasc mai devreme.

5. Cum a fost cu hrănitul lor, schimbatul, somnul? Tu când apuci să faci… orice?

Acum au aproape un an. Pe 29 august fac un an. A fost foarte greu primele 3 luni. Aveau colici şi plângeau foarte tare. Nu dormeau noaptea decât după 3-4 dimineaţa. Eram epuizată, nervoasă, eram alt om. Îi ţineam pe toţi 3 pe mine. Băieţii, pe picioare îi legănam şi pe fată o ţineam în braţe şi mă mişcam cu tot corpul ca să îi fac să adoarmă. Acum s-au mărit, se joacă, mai apuc şi eu să mai fac câte ceva. Dar nu tot ce trebuie. De multe ori nu pot să fac nici mâncare dar asta e, copiii sunt pe primul loc.

6. Cine face cumpărăturile? Cum te descurci cu piaţa, cu mâncarea, curăţenia etc?

La cumpărături merg cu copiii, soţul, mama mea şi sora mea. Nu putem altfel. Mă ajută soacra şi mama mea cu copiii, ca să pot să fac ce e nevoie prin casă. Dar nu e niciodată suficient timp.

7. Ce faci când încep să plângă toţi odată, să vrea toţi 3 ceva în acelaşi timp?

Ce fac??? Mă iau cu mâinile de păr. Încerc să mă mişc cât mai repede, să îi mulţumesc pe toţi 3.

8. Cum îi deosebeşti? Băieţii, desigur.

Desi sunt tripleţi sunt destul de diferiţi. Mă refer la băieţi, că sunt amândoi şaten deschis. Îi deosebeşti foarte uşor. De fată nu zic nimic. E brunetă, parcă e din altă poveste.

9.  Cât îţi ia până ieşi din casă? Cum te pregăteşti când ieşi cu ei afară?

Cam o jumătate de oră, până îi îmbrac, încalţ, pregătesc geanta cu cele necesare. Până îi aşez în căruţ şi să plec, durează.

N.r.: Mi-a fost ruşine să îi spun Anei că tot atâta dura şi la mine, deşi eu eram doar cu unu.

10. Se spune că gemenii, în cazul tău tripleţii, au o relaţie specială, se simt altfel. Ai observat ceva de genul ăsta la ei?

Da. Băieţii sunt foarte, foarte apropiaţi unul de celălalt. Se mângâie, se pupă, niciodată nu se bat. Fata e diferită, e mai rece. Băieţii vor să o îmbrăţişeze, să o mângâie dar ea nu vrea, e mai distantă.

11. Acum, nu pot să nu te întreb asta: tu şi soţul mai aveţi timp şi de voi?

Bună întrebarea, mai rău e răspunsul. Nu, nu prea mai avem timp de noi, suntem tot timpul cu copiii. Dar sperăm în zile mai bune.

12. Mai vrei şi alţi copii sau te opreşti aici?

Nuuuuuu, nu mai vreau, e suficient. Eu nu voiam nici o a doua sarcină, un al doilea copil. Acum am trei. Cum ar fi să îl fac pe al patrulea sau cine ştie, poate iar tripleţi. Nuuu, clar nuu.

The post Viaţa cu tripleţi appeared first on Bianca Moruș.

The post Despre mândrie, fără (pre)judecată appeared first on Bianca Moruș.

Iar în ziua în care a împlinit 3 ani, fiica mea a aflat că în viaţă există oameni buni şi frumoşi, care te ajută şi îţi fac surprize monumentale, pentru că pot. Ştia că e ziua ei. Ştia că va avea petrecere la grădiniţă, că doar acolo sunt cei mai mulţi prieteni ai ei. Ştia şi ce tort va avea, pentru că l-a ales cu mânuţa ei. De altfel, cam toate cadourile şi le-a ales singură-singurică, pentru că ea ştie cel mai bine ce îi place şi îşi doreşte. Ştia că va avea parte şi de o surpriză, dar de aici încolo nu mai ştia nimic.

În ziua Z, a văzut cum în grădiniţă intră 2 tineri. Cum nu ştie să citească, tricoul unuia dintre ei nu i-a spus nimic. O aud însă spunând relativ timid, relativ impacientată:

• Mama, e Zurli!

Eu, complet nedumerită:

• Dar de unde ştii, Diana, că sunt de la Zurli?
• Uite, mama!

Ea a văzut ceva ce eu nu observasem. Cadourile pregătite de minunaţii Zurli pentru ea. Printre ele, corniţele fetiţei Zurli, pe care mi le ceruse de mai multe ori până atunci. Până au aranjat băieţii ce aveau de aranjat, ne-am luat cu altele şi am depăşit momentul. Până când s-a auzit un ciocănit în uşă iar în prag a apărut nimeni alta decât idolul picilor şi nu numai din România, fetiţa Zurli. Cinci minute Diana s-a uitat la ea cu o faţă care spunea: „Ştiu că eşti tu dar nu înţeleg cum de eşti tu aici.” Apoi a început nebunia. Mulţumesc, Mirela. Mulțumesc, Fifi. Mulțumesc pentru că aţi introdus-o pe fiica mea în lumea voastră frumoasă. Cred că trebuie să ştiţi că Diana vrea să fie Zurli când o să fie mare. Mulţumesc, Ovidiu Craiciu pentru fotografiile care exprimă mult mai bine ce a fost acolo decât pot eu să o fac în o mie de cuvinte.

The post Când visurile se împlinesc appeared first on Bianca Moruș.

The post A man’s gotta do what a man’s gotta do appeared first on Bianca Moruș.