
Când visurile se împlinesc
Nu cred că trebuie să le dăm copiilor totul. Nu cred că trebuie să le mestecăm noi mâncarea. Sau să stăm în poziţie de drepţi în faţa lor la orice cerere, oricât de mică. Cred însă că e important să îi ţinem de mână atunci când se tem. Sau să îi strângem în braţe atunci când o cer. Şi mai cred că e important să creadă că visurile se pot împlini. Nu toate. Nu atunci când batem din palme. Dar dacă ne dorim foarte tare un lucru, uneori acesta se poate transforma în realitate.
Iar în ziua în care a împlinit 3 ani, fiica mea a aflat că în viaţă există oameni buni şi frumoşi, care te ajută şi îţi fac surprize monumentale, pentru că pot. Ştia că e ziua ei. Ştia că va avea petrecere la grădiniţă, că doar acolo sunt cei mai mulţi prieteni ai ei. Ştia şi ce tort va avea, pentru că l-a ales cu mânuţa ei. De altfel, cam toate cadourile şi le-a ales singură-singurică, pentru că ea ştie cel mai bine ce îi place şi îşi doreşte. Ştia că va avea parte şi de o surpriză, dar de aici încolo nu mai ştia nimic.
În ziua Z, a văzut cum în grădiniţă intră 2 tineri. Cum nu ştie să citească, tricoul unuia dintre ei nu i-a spus nimic. O aud însă spunând relativ timid, relativ impacientată:
- Mama, e Zurli!
Eu, complet nedumerită:
- Dar de unde ştii, Diana, că sunt de la Zurli?
- Uite, mama!
Ea a văzut ceva ce eu nu observasem. Cadourile pregătite de minunaţii Zurli pentru ea. Printre ele, corniţele fetiţei Zurli, pe care mi le ceruse de mai multe ori până atunci. Până au aranjat băieţii ce aveau de aranjat, ne-am luat cu altele şi am depăşit momentul. Până când s-a auzit un ciocănit în uşă iar în prag a apărut nimeni alta decât idolul picilor şi nu numai din România, fetiţa Zurli. Cinci minute Diana s-a uitat la ea cu o faţă care spunea: „Ştiu că eşti tu dar nu înţeleg cum de eşti tu aici.” Apoi a început nebunia. Mulţumesc, Mirela. Mulțumesc, Fifi. Mulțumesc pentru că aţi introdus-o pe fiica mea în lumea voastră frumoasă. Cred că trebuie să ştiţi că Diana vrea să fie Zurli când o să fie mare. Mulţumesc, Ovidiu Craiciu pentru fotografiile care exprimă mult mai bine ce a fost acolo decât pot eu să o fac în o mie de cuvinte.
Add A Comment