Prima regulă călcată în picioare şi, dacă e să mă întrebaţi pe mine, şi primul mit distrus a fost în chiar prima zi în care am ajuns acasă de la maternitate. Am spălat copilul, cu totul, fără să-i fi căzut încă buricul. Şi am continuat să tot fac asta până s-a întâmplat minunea, adică după vreo 3 săptămâni. Toată lumea îmi spunea că sunt nebună, inconştientă şi alte apelative dătătoare de încredere. Eu nu mă gândeam decât la asistentele din maternitate, care o ţineau pe-a mea podoabă sub jetul de apă, fără nicio grijă pentru preţiosul buric.

Doi, masajul bebeluşului. Ba se face după baie. Ba se face înainte de baie. Ba îl dai cu ulei fiert şi răcit. Ba îl dai cu crema cremelor, de 100 de lei flaconul şi se termină într-o săptămână. Ba îi ajută dezvoltarea fizică. Ba ajută la crearea unei legături speciale cu mama. Eu am încercat o singură dată. În afară de faptul că aveam impresia că o să o pierd printre degete şi mă gândeam că i-ar sta foarte bine în bolul de salată, nu am avut nicio trăire specială. I-am întrebat şi pe kinetoterapeuţii la care mergeam, care mi-au spus aşa: „Dacă vă face să vă simţiţi bine, puteţi să îi faceţi masaj. Dacă nu, nu. Şi în niciun caz nu îi daţi cu nimic pe corp. Nici ulei, nici cremă. Nu faceţi decât să îi creaţi un dezechilibru la nivelul epidermei.” Zis şi făcut! Am ratat-o şi p-asta!

Trei. Spălatul zilnic. Acum probabil o să îmi sară în cap 90% din suflarea care citeşte articolul. Nu, nu mi-am spălat copilul în fiecare zi până nu a început să se târască de capul lui pe jos. Da, pe jos, pe acolo unde colcăie bacteriile de toate felurile. Până la acel moment, am spălat-o în părţile esenţiale iar baie îi făceam la două-trei zile, în funcţie de cât mă ţineau bateriile şi picioarele.

Un alt subiect sensibil este cel al călcatului hainelor. Înainte să nasc, am avut grijă să calc toate prostiile, pe dos, desigur. Nu cumva să ia minunea vreo nenorocire de pe hainele spălate şi clătite de mine. Mă mir că nu m-am gândit să o pun şi într-un bol de sticlă şi să umblu cu mănuşi, la propriu, cu ea. Mi-a trecut repede isteria. Când dormi 2 ore din 24, îţi dai seama mult mai clar că dezinfectarea hainelor este la fel de inutilă precum cântăritul copilului înainte şi după alăptat.

Scosul afară. În cărţi se face progresiv, la nu ştiu câtă vreme după ce ai venit cu copilul acasă. Noi, la prima plimbare, am stat vreo 45 de minute. Erau vreo 15 grade afară şi singurul lucru care m-a făcut să mă întorc în casă a fost faptul că nu mă mai ţineam bine pe picioare.

Şi acum, daţi cu pietre! Sau spuneţi-ne ce reguli aţi încălcat voi!

The post Reguli de neîncălcat pe care le-am încălcat appeared first on Bianca Moruș.

Păstrăvul este pe placul piticei, aşa că mă folosesc de el cât pot de des. De data asta l-am stropit cu un pic de lămâie, i-am pus câţiva stropi de sare şi piper, apoi l-am uns cu nişte unt amestecat cu usturoi pisat, i-am mai pus nişte unt deasupra şi l-am aruncat în cuptor pentru vreo 15-20 de minute. O minunăţie a ieşit.

Garnitura a fost ceva mai complicată de această dată, dar a meritat fiecare bucăţică. Am pus într-o tavă, de fapt în două, ce-am avut prin casă: un dovlecel, nişte ciuperci, vreo doi morcovi, un ardei gras şi un praz(tăiate ca în imagini) şi le-am băgat la cuptorul încins la 200 de grade. După o jumătate de oră le-am întors, ca să se perpelească şi pe cealaltă parte.

Apoi am pus într-un wok, la încins, un pic de ulei de măsline peste care am aruncat sare, piper şi boia, apoi un căţel de usturoi tăiat feliuţe şi un pahar cu apă. După ce a început să fiarbă totul, am aruncat şi legumele coapte peste, cât să ia gustul sosului. Apoi am mâncat până n-a mai rămas nici urmă de legumă sau peşte.

The post Păstrăv cu legume coapte appeared first on Bianca Moruș.