De-a lungul anilor am fost la spectacole, la petreceri, la întâlniri mai restrânse, la teatru Zurli. Nimic n-am ratat. La 3 ani, fiica mea a petrecut împreună cu minunata Fetiţă Zurli. Cântece frumoase, oameni buni, poveşti frumoase şi cu tâlc, zâmbete multe. Nimic nu le lipseşte.

Vineri seară, la mega spectacolul de la Sala Polivalentă, la 10 ani de Zurli, eram aproape sigură că o să mă umplu de nervi, că o să mă calc în picioare cu oamenii, că o să fie un haos de nedescris. Când am văzut că s-a şi închis accesul auto către locul respectiv, eram convinsă că aşa va fi. N-avea cum să fie altfel când era atâta lume. Şi totuşi, m-am înşelat cumplit. Organizarea a fost impecabilă. Şi ştiţi de ce? Pentru că Mirelei Retegan şi minunaţilor ei colegi le pasă foarte mult de publicul lor. Nu concep ca lucrurile să nu fie foarte bine puse la punct, începând de la delimitarea clară a sectoarelor şi cei care te ajutau să îţi găseşti repede locul la sticla cu apă pe care o găseai pe scaun. Da, ştiţi cât de important este să ai ceva de băut la un asemenea eveniment fără să fii nevoit să stai la cozi inumane? Mai ales când eşti cu copilul după tine, că doar vorbim despre un spectacol dedicat celor mici.

Mă gândeam totuși că fiică-mea s-a plictisit totuşi de atâţia ani de când tot merge la evenimentele Zurli. Nici pe departe.

Acum, de un singur lucru mai are nevoie minidiva. Vrea şi ea pe scenă. Deci, aşteptăm un Zurli junior cât mai repede.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post De ce e Zurli nr. 1 appeared first on Bianca Moruș.

Am stat, m-am codit, m-am învârtit. Aş fi vrut să o duc la teatru, dar cum toate piesele sunt recomandate de la 3 ani în sus, mă gândeam că ajungem acolo şi în loc să ne distrăm, ne enervăm şi îi mai enervăm şi pe ceilalţi. Îmi făceau cu ochiul de ceva vreme spectacolele de teatru făcute de cei de la Zurli, dar temerile tot nu îmi dădeau pace. Ea e mare fan Zurli, dar îi place muzica. Nu o vedeam pironită pe un scaun, timp de o oră. Şi poveştile le citesc la indicaţiile ei: o pagină de trei ori, sărim 2 pagini, mai citim una de 2 ori şi tot aşa. Mă rog, de voie – de nevoie, mi-am luat inima-n dinţi şi am mers la ce-am văzut cu ochii, adică la „Ursul păcălit de vulpe”. Începutul, adică acomodarea m-a panicat. Fie-mea nu-mi dădea drumul la mână iar spectacolul stătea să pornească. Nici haina nu am scos-o de pe mine, fiind convinsă că nu stăm mai mult de câteva minute.

Să vă spun că am stat până la final şi ar mai fi vrut să stea? Să vă spun că a luat loc printre copii, chiar dacă mai verifica din când în când dacă sunt prin zonă? Să vă spun că a urmărit piesa extrem de atentă şi că a dansat de mama focului când erau pauzele muzicale?

Da, domnule, oamenii ăştia chiar sunt buni. Acum ne abonăm şi la teatru, nu doar la spectacolele lor. Şi pentru că am prins tupeu, week-end-ul ăsta avem bilete la Opera Comică pentru Copii. Să-mi ţineţi pumnii!

The post Cu copilul prea mic, la teatru appeared first on Bianca Moruș.