A venit toamna, nu mai putem să stăm toată ziua bună-ziua prin parc, de locuri de joacă se plictiseşte destul de repede, întrebarea care apare acum este: Ce faci cu un copil de 2 ani şi opt luni, plin de energie, din toamnă până-n primăvară?
Am stat, m-am codit, m-am învârtit. Aş fi vrut să o duc la teatru, dar cum toate piesele sunt recomandate de la 3 ani în sus, mă gândeam că ajungem acolo şi în loc să ne distrăm, ne enervăm şi îi mai enervăm şi pe ceilalţi. Îmi făceau cu ochiul de ceva vreme spectacolele de teatru făcute de cei de la Zurli, dar temerile tot nu îmi dădeau pace. Ea e mare fan Zurli, dar îi place muzica. Nu o vedeam pironită pe un scaun, timp de o oră. Şi poveştile le citesc la indicaţiile ei: o pagină de trei ori, sărim 2 pagini, mai citim una de 2 ori şi tot aşa. Mă rog, de voie – de nevoie, mi-am luat inima-n dinţi şi am mers la ce-am văzut cu ochii, adică la „Ursul păcălit de vulpe”. Începutul, adică acomodarea m-a panicat. Fie-mea nu-mi dădea drumul la mână iar spectacolul stătea să pornească. Nici haina nu am scos-o de pe mine, fiind convinsă că nu stăm mai mult de câteva minute.
Să vă spun că am stat până la final şi ar mai fi vrut să stea? Să vă spun că a luat loc printre copii, chiar dacă mai verifica din când în când dacă sunt prin zonă? Să vă spun că a urmărit piesa extrem de atentă şi că a dansat de mama focului când erau pauzele muzicale?
Da, domnule, oamenii ăştia chiar sunt buni. Acum ne abonăm şi la teatru, nu doar la spectacolele lor. Şi pentru că am prins tupeu, week-end-ul ăsta avem bilete la Opera Comică pentru Copii. Să-mi ţineţi pumnii!
