1.       Controlul medical al copiilor ar trebui făcut zilnic şi cinstit. Nu cred că venirea unei asistente în grădiniţă o dată pe săptămână are vreo legătură cu realitatea. Acum copiii pot să nu aibă nicio problemă iar peste 2 zile să fie toţi bolnavi. Am văzut copiii duşi la grădiniţă cu febră mare, cu antibiotic după ei sau chiar copii care abia stăteau în picioare de rău. Am mai scris despre subiectul acesta şi aici. Dacă părinţii consideră că nu au de ales sau nu le pasă, este obligaţia celor de la grădiniţă să se gândească la toţi ceilalţi copii sănătoşi, care nu trebuie îmbolnăviţi din ignoranţa şi nepăasarea altora.

2.      Meniul copiilor nu ar trebui să conţină dulciuri, mezeluri şi alte alimente de proastă inspiraţie. La cele mai multe grădiniţe gustările de după-amiază sunt exclusiv dulci. În varianta ceva mai uşoară, acestea sunt făcute în bucătăria proprie sau de o firmă de catering. În varianta de scos din minţi, acestea sunt tot felul de porcării ambalate gen Eugenie, Barni sau altele din acelaşi spectru. Nici cerealele expandate şi pline de zahăr nu au ce căuta în meniul piticilor. Nici mezelurile, oricât de bine şi sănătos le-ar suna unora „şuncă din piept de curcan”. Nu este complicat să creezi un meniu sănătos şi adaptat nevoilor celor mici. Trebuie doar să vrei. Dar am impresia că la noi ar trebui să devină o obligaţie lucrul ăsta pentru că românul încă este convins că desertul este necesar şi chiar indicat în vieţile noastre. Şi până la urmă e treaba fiecăruia cum îşi creşte şi hrăneşte copilul dar e treaba mea să mă asigur că regulile lui nu afectează sănătatea copilului meu.

3.      Copiii trebuie să stea în aer liber. Mult. Doar că la noi comoditatea educatoarelor şi panica părinţilor merg mână în mână şi aşa se ajunge ca în cea mai mare parte a timpului zeci de copii să stea claie peste grămadă, în clase în loc să alerge în aer curat. 15 grade nu e o temperatură de speriat. Un pic de vânt n-a făcut rău nimănui. Nici zăpada nu e de speriat. În schimb viruşii şi bacteriile se simt minunat în spaţii închise şi aglomerate.

4.      Televizorul nu are ce căuta într-o creşă sau grădiniţă. Eu nu îmi trimit copilul acolo ca să stea proptit la desene animate. Îl trimit ca să se joace, să înveţe, să socializeze nu să se prostească pentru liniştea educatoarelor sau îngrijitoarelor.

5.      Copiii nu trebuie „să stea cuminţi”. Ţie, adult, îţi vine să o iei razna dacă stai 8 ore înţepenit la birou. Imaginează-ţi cum se simte un copil, bombă de energie, dacă i se spune fără încetare: „Nu alerga”, „Nu ţipa”, „Stai liniştit”. Lăsaţi copiii să se joace, să consume energie, să fie fericiţi! Regulile se impun mai uşor când copilul este mulţumit şi cooperant.

Voi ce credeţi că ar trebuie sau n-ar trebui să se întâmple într-o grădiniţă?

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Reguli pe care orice creşă şi grădiniţă ar trebui să le respecte appeared first on Bianca Moruș.

Și te tot amăgești până te trezești că bebelușul tău e ditamai copilul, care nu doar că a depășit de multă vreme jumătate din înălțimea ta, dar are pretenții și voință duble decât simți că ai avut tu vreodată. Și nu, tot nu îi place să doarmă. Evident, nici să meargă la culcare. Și nici să îți facă ție viața mai ușoară. Ce dacă nu ai mai dormit ca omul de aproape 4 ani, numărând și ultimele luni de sarcină? Nu e nicio problemă și sigur nu e grija lui asta.

Prin urmare, pe la 9 seara încep negocierile.

–          Iubire, hai să facem baie!

–          Nu acum, mai am treabă.(Poate nu știați, dar copiii de 3 ani sunt extrem, dar extrem de ocupați.)

–          Di, hai să te speli!

–          Mai stau puțin.

–          Mami, hai odată la baie!

–          Imediat.

–          Imediat îmi spui de 20 de minute. Nu asta înseamnă imediat.

După vreo jumătate de oră și promisiuni de baie cu spumă, copilul cedează. Sigur că îi mai ia vreo 5 minute să își adune alte jucării pe care să le ia cu el în baie, pe lângă cele 9.675 de jucării deja existente pe cadă, în cadă, pe lângă cadă. Odată intrat în apă, tu iar nu mai exiști. E doar el cu jucăriile și apa cu spumă. Se bălăcește, stropește, chiuie. Iar tu vorbești la pereți, pentru că el oricum nu te aude și dacă te aude, te ignoră. Mai dai din când în când drumul la robinet, să se mai încălzească apa. Aproape de 10 seara, după rugăminți, amenințări, șantaj acceptă să stea aproximativ nemișcat preț de vreo 3 minute, cât să ți se pară că ai apucat să îl speli. În timp ce îl alergi prin toată casa, în speranța că vei reuși să pui pijamaua pe el, îți spune că mai vrea la desene, să îi citești o poveste sau mai bine două și să vă iubiți puțin înainte de culcare.

Îl pui să aleagă: un desen sau o poveste. Oricum, după ce se termină oricare din cele două, va vrea și cealaltă variantă. Îl duci până la urmă în pat și stingi lumina. Vrea apă, vrea la toaletă, vrea apă din nou. Nu e bună sticla asta, vrea din pahar. Dar nu din paharul roșu, ci din cana cu Elsa. Apoi trebuie să îi cânți. Vreo șapte cântece, că îi plac toate. Cântă și el cu tine, doar am stabilit deja că îi plac. Apoi se apucă să îți povestească ce a făcut la grădiniță. Ce i-a plăcut, cine l-a supărat. Și tu asculți, că doar așa apuci și tu să afli ce se mai întâmplă pe acolo. Îl rogi disperată și pe jumătate adormită să se culce totuși. E 11 noaptea.

–          Stai să văd dacă e noapte afară!

Se asigură că e noapte și se pune înapoi în pat.

–          Mângâie-mă! Nu acolo, aici! Nu așa, altfel.

Undeva între 11 și 11.30 se întâmplă minunea. Copilul adoarme. Iar ție îți vine să chiui de fericire, dar o faci doar în gând, că doar n-ai înnebunit să îl trezești. Și apoi pici pe gânduri, pentru că nu știi ce ar fi mai bine să faci acum: să te târăști la tine în pat și să speri că poți dormi până a doua zi dimineață liniștită sau să te apuci să faci prin casă tot ce nu ai reușit cât timp a fost el treaz. Eventual mai dai o tură prin camera lui și te uiți cum doarme ca un îngeraș. Și uiți totul instantaneu, când îl vezi cât de drăgălaș e. O să îți reamintești totul însă a doua zi, pe la 9 seara.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Cum culci un copil de 3 ani în 776 de paşi appeared first on Bianca Moruș.

Se ia un site cu jucării pentru copii(din păcate, sunt multe care au nenorocirea asta la vânzare), se caută la capitolul păpuşi şi printre prinţese, Albe ca zăpezi, Maye şi altele bine-cunoscute, deodată faţa se încruntă iar creierul plesneşte. O găsim pe Cerise Hood. Ştiu, nici mie nu mi-a spus nimic numele. Explicaţiile producătorilor sunt însă de nivelul penalului. Personajul din imaginea de mai sus este fiica Scufiţei roşii. Dar nu ăsta e şocul. Am putea crede că s-a facut o continuare proastă, cum s-a întâmplat şi cu „Pe aripile vântului”. Nu, problema vine când aflăm paternitatea personajului. Mă scuzaţi, dar nu ştiu exact ce alt termen s-ar potrivi în povestea noastră. Tatăl ilustrei necunoscute(pentru mine, căci în afară a luat o amploare revoltătoare) este nimeni altul decât lupul. Dovadă stau urechile bine ascunse sub glugă.

Drace, de când a devenit zoofilia acceptabilă, discutabilă, subiect de poveşti pentru copii şi desene animate, căci nu vorbim doar de o simplă păpuşă? E o întreagă industrie în jurul acestei imbecilităţi. Creierul meu nu poate să priceapă cum există aşa ceva. OK! Am înţeles! Sunt foarte puţine state în care zoofilia este interzisă şi pedepsită prin lege. Dar asta poate şi pentru că e de la sine înţeles că aşa ceva nu se face.

Am o fată. E adevărat că deocamdată este încă fascinată de lego, plastilină şi maşini. Dar mă gândesc că la un moment dat ar putea să o intereseze şi păpuşile. Şi dacă o descoperă pe asta, ce fac? Încep să îi explic că lumea e plină de minţi bolnave? Că interesul comercial primează? Deschidem discuţiile despre sex înainte să fie cazul? Căci, ce să vezi, pe unele site-uri, idioţenia asta este recomandată copiilor de la vârsta de 3 ani.

Vă las mai jos să vedeţi şi modul în care sunt tentaţi clienţii, adică fetele noastre!

„Cele mai fascinante poveşti ale lumii sunt acum continuate la Ever After High, un liceu pentru copiii legendelor de basm! Cerise Hood este fiica Scufiţei Roşii, pe care toată lumea o ştie. Tatăl său însă e un mister total iar ea îl păstrează cu înverşunare în spatele pelerinei la modă şi a atitudinii de lup singuratic. Acum fetele o pot ajuta pe mica rebelă să iasă din umbră şi să îşi găsească propriul fericiţi până la adânci bătraneţi! Păpuşa Ever After High Cerise Hood stabileşte un nou standard în moda de basm, cu un aspect ce ar da fiecărei pasionate de modă fiori. Încantă alături de rochiţa cu imprimeu de bivol pe corset, mânecile cu danteluţă neagră, fusta neagră, în valuri şi centura fermecătoare ca din piele. (…) Fetele vor iubi această şcoală… precum şi elevii fermecători ce adoră un latte în orăşelul „Unde se Termină Cartea”. În Ever After High aceşti prieteni până la adânci bătraneţi sunt gata să îşi scrie propriile poveşti!”

Şi uite aşa, celebrele Barbie cu talia de viespe devin brusc mult mai prietenoase. Mai ales că acum au scos şi păpuşi cu dimensiuni apropiate de normal.

The post Păpuşa care încurajează zoofilia appeared first on Bianca Moruș.