Cum culci un copil de 3 ani în 776 de paşi

Când e bebeluș faci poteci prin casă sau îl legeni până nu îți mai simți brațele sau picioarele, după caz, doar-doar binevoiește să închidă ochii. Și te amăgești că o să crească și lucrurile se vor regla. Va dormi mai mult, mai bine, va adormi mai ușor.

Și te tot amăgești până te trezești că bebelușul tău e ditamai copilul, care nu doar că a depășit de multă vreme jumătate din înălțimea ta, dar are pretenții și voință duble decât simți că ai avut tu vreodată. Și nu, tot nu îi place să doarmă. Evident, nici să meargă la culcare. Și nici să îți facă ție viața mai ușoară. Ce dacă nu ai mai dormit ca omul de aproape 4 ani, numărând și ultimele luni de sarcină? Nu e nicio problemă și sigur nu e grija lui asta.

Prin urmare, pe la 9 seara încep negocierile.

–          Iubire, hai să facem baie!

–          Nu acum, mai am treabă.(Poate nu știați, dar copiii de 3 ani sunt extrem, dar extrem de ocupați.)

–          Di, hai să te speli!

–          Mai stau puțin.

–          Mami, hai odată la baie!

–          Imediat.

–          Imediat îmi spui de 20 de minute. Nu asta înseamnă imediat.

După vreo jumătate de oră și promisiuni de baie cu spumă, copilul cedează. Sigur că îi mai ia vreo 5 minute să își adune alte jucării pe care să le ia cu el în baie, pe lângă cele 9.675 de jucării deja existente pe cadă, în cadă, pe lângă cadă. Odată intrat în apă, tu iar nu mai exiști. E doar el cu jucăriile și apa cu spumă. Se bălăcește, stropește, chiuie. Iar tu vorbești la pereți, pentru că el oricum nu te aude și dacă te aude, te ignoră. Mai dai din când în când drumul la robinet, să se mai încălzească apa. Aproape de 10 seara, după rugăminți, amenințări, șantaj acceptă să stea aproximativ nemișcat preț de vreo 3 minute, cât să ți se pară că ai apucat să îl speli. În timp ce îl alergi prin toată casa, în speranța că vei reuși să pui pijamaua pe el, îți spune că mai vrea la desene, să îi citești o poveste sau mai bine două și să vă iubiți puțin înainte de culcare.

Îl pui să aleagă: un desen sau o poveste. Oricum, după ce se termină oricare din cele două, va vrea și cealaltă variantă. Îl duci până la urmă în pat și stingi lumina. Vrea apă, vrea la toaletă, vrea apă din nou. Nu e bună sticla asta, vrea din pahar. Dar nu din paharul roșu, ci din cana cu Elsa. Apoi trebuie să îi cânți. Vreo șapte cântece, că îi plac toate. Cântă și el cu tine, doar am stabilit deja că îi plac. Apoi se apucă să îți povestească ce a făcut la grădiniță. Ce i-a plăcut, cine l-a supărat. Și tu asculți, că doar așa apuci și tu să afli ce se mai întâmplă pe acolo. Îl rogi disperată și pe jumătate adormită să se culce totuși. E 11 noaptea.

–          Stai să văd dacă e noapte afară!

Se asigură că e noapte și se pune înapoi în pat.

–          Mângâie-mă! Nu acolo, aici! Nu așa, altfel.

Undeva între 11 și 11.30 se întâmplă minunea. Copilul adoarme. Iar ție îți vine să chiui de fericire, dar o faci doar în gând, că doar n-ai înnebunit să îl trezești. Și apoi pici pe gânduri, pentru că nu știi ce ar fi mai bine să faci acum: să te târăști la tine în pat și să speri că poți dormi până a doua zi dimineață liniștită sau să te apuci să faci prin casă tot ce nu ai reușit cât timp a fost el treaz. Eventual mai dai o tură prin camera lui și te uiți cum doarme ca un îngeraș. Și uiți totul instantaneu, când îl vezi cât de drăgălaș e. O să îți reamintești totul însă a doua zi, pe la 9 seara.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.