cafea Archives - Bianca Moruș

Dimineţile de weekend cu cel puţin un copil prin preajmă

Bianca Moruș — Mon, 08 Jan 2018 08:00:35 +0000

Duminică. Sau sâmbătă. Tot aia, ăştia mici, cu energie suficientă să-l facă de râs şi pe Usain Bolt(cred că fac o obsesie legată de omul ăsta, că l-am mai dat exemplu şi aici), nu fac diferenţa şi nici nu le pasă.

Ora 7.30. Da, nici eu nu vreau să ştiu cum arată ora aia în week-end dar nu mai e ca şi cum aş avea de ales.

În timp ce eu îmi strâng mai tare perna în braţe, aud aproape şoptit şi mieunat:

– Mamiii!

Nu, nu vreau. Nu aud nimic. Nu vreau să aud.

– Mamaaaa! (un pic mai vocal)

Te rog, te rog, fă o minune şi culcă-te la loc. Te rog, te rog din sufletul meu adormit.

– Mama, m-am trezit. Vino!

– Nuuuu!(cu o voce sfârşită)

– N-auzi că m-am trezit?

– Vino tu la mine, să mai dormim puţin.

– Ce?(ăsta a fost deja urlat)

– Vreau să mai dorm.

O aud cum bombăne, cum alunecă uşor din pat şi apoi îi aud paşii pe parchet. Se apropie tiptil, de parcă n-ar vrea să mă deranjeze. De câte ori v-am spus să nu credeţi în aparenţe? Îşi lipeşte faţa de a mea şi stă câteva secunde aşa, respirându-mi în nas. Deschid un ochi.

– Mama! (Amuzată)

– Mmmm.

– Hai, mama! Hai să ne trezim!

– Eu vreau să mai dorm. Hai lângă mine!

– Eu nu mai vreau. Ridică-te şi hai să ne jucăm!

– Bine, dar mai stăm 5 minute.

– Biiine!

Se ghemuieşte în braţele mele şi începe să toarcă.

– Mami, ce mă bucur că eşti tu mama mea. Eu am vrut să fii mama mea. Când nu eram eu aici, eram ca bacteriile(nu le vezi, dar există), mi-am dorit foarte mult ca tu să fii mama mea şi uite, acum aşa este.

În timp ce eu mustăcesc şi o pup tandru pe părul care miroase a miere(din fericire, de la şampon, că încă nu a ajuns la borcan), gândindu-mă ce copil minunat, blând şi bun am, aud:

– Buna dimineaţa! Gata, acum ne trezim. Hai, că avem prea multe de făcut ca să mai stai să dormi.

Ziceam blând şi bun? Mă scuzaţi. Încă nu mi-am băut prima cafea a zilei.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Dimineţile de weekend cu cel puţin un copil prin preajmă appeared first on Bianca Moruș.

Un Murphy mic

Bianca Moruș — Fri, 22 Jan 2016 07:00:34 +0000

Pentru cei mai mulţi dintre voi nu e niciun secret că o sarcină cu toate urmările ei(urlete, nopţi cumplit de albe, boli etc) aduce cu ea o memorie grav afectată şi tone de sentimente de nesiguranţă vizavi de sănătatea mentală. Scriam aici despre multiplele prostii făcute în primul an şi după.
Ieri dimineaţă mă duc la mall. Sunt reduceri, sunt convinsă că ştiţi asta. Dau o raită în doi timpi şi 3 miscări, nu găsesc nimic pe plac, aşa că înhaţ 3 cafele, pentru mine şi colege, şi mă duc tiptil la maşină. Tipicară cum sunt, aşez ce am de aşezat şi dau să pun mâna pe tichetul de parcare. Şi ia tichetul de unde nu-i! Locul în care stă de fiecare dată – gol. Mă uit pe jos, poate a zburat. Doar gunoaie. Mă uit pe lângă scaune. Nimic. Răstorn geanta, dau ocol maşinii. 15 minute am răscolit. Tot nimic. Mă resemnez şi mă duc să plătesc tichetul pierdut. Domnişoara, amabilă, îmi spune:
– Dacă îl găsiţi până ieşiţi, veniţi să vă dau banii înapoi.
Nu, n-am avut atâta noroc. Pe drum spre serviciu mă mai uitam, poate îl zăream. Apoi am renunţat, când am realizat că mai rau mă enervez dacă îl găsesc.
Când plec de la muncă, îmi trântesc geanta pe scaun ceva mai teatral, moment în care flutură ceva în partea de sus a lăcaşului în care stă mereu tichetul.
Distracţia mea – preţ de vreo 5 cafele bune.
Zâmbetele voastre – nepreţuite.

The post Un Murphy mic appeared first on Bianca Moruș.

Femeia, la 20 şi la 35 de ani

Bianca Moruș — Tue, 29 Sep 2015 16:00:05 +0000

La 20 de ani dormeam 2 ore pe noapte şi nu aveam nevoie decât de o cafea ca să îmi revin.
La 35 stau 2 ore să îmi acopăr cearcănele, beau 2-3 cafele şi tot aş dormi în picioare.

La 20 de ani căutam petrecerile.
La 35 caut scuzele, ca să pot lipsi.

La 20 de ani nu ieşeam nemachiată nici să duc gunoiul.
La 35 aştept cu nerăbdare week-end-ul sau concediul, ca să rămân precum mama m-a făcut, bonus ridurile.

La 20 de ani, all black era regula vestimentară capitală.
La 35 stau minute bune în faţa şifonierului ca să găsesc câteva haine negre. Ba mai mult, găsesc destule în culori ţipătoare.

La 20 de ani eram preocupată de ce spune sau gândeşte lumea despre mine.
La 35 mă gândesc că n-ar fi rău să se mai discute despre mine.

La 20 de ani mi se părea că ar trebui să am haine şi pantofi la modă, chiar dacă nu mi se potriveau.
La 35 de ani am înţeles că moda o fac eu.

La 20 de ani nu suportam să aud urlete de plozi în jurul meu şi fugeam de copii mai rău ca dracu’ de tămâie.
La 35 tot nu suport urletele plozilor, dar măcar le înţeleg. Şi caut compania copiilor, ca să o ţină ocupată pe fie-mea şi eu să apuc să respir.

O constantă există totuşi. Dermatograful negru. Doar că acum mă ţine cel puţin de 2 ori mai mult decât în urmă cu 15 ani.

The post Femeia, la 20 şi la 35 de ani appeared first on Bianca Moruș.