„Inspirată după binecunoscuta poveste „Punguţa cu doi bani” scrisă de Ion Creangă, montarea regizoarei Mirelei Bucur este o comedie în care abundă scenele amuzante şi replicile de un umor molipsitor. Deşi porneşte de la o poveste, „Doi galbeni” este un spectacol muzical care li se adresează tuturor vârstelor, de la 3 la 99 de ani.”

Am mers sâmbătă la spectacol, fericite la gândul că în sfârşit a venit momentul. Intrăm în cladire, totul frumos, curat, angajate zâmbitoare. Copii mulţi şi frumoşi, părinţi şi bunici la fel de încântaţi ca noi. Şi începe piesa. În primele 10 secunde intră pe scenă un individ care juca foarte bine rolul unui beţiv. M-am aricit instantaneu, dar cum omul s-a aşezat repede şi s-a culcat, am zis să depăşesc momentul. Şi începe. Discuţii cu aluzii sexuale, mişcări de femei de pe centură, râgâieli, flatulenţe zgomotoase, urlete de aveai impresia că vine sfârşitul lumii. Părea un spectacol ratat, destinat adulţilor cu un simţ al umorului dus la o extremă ciudată şi mizerabilă. Eu fierbeam, tac-su spumega. Dar niciunul nu zicea nimic, pe principiul să nu influenţăm copilul. Care copil, mai deştept decât noi doi la un loc, când s-a edificat că nu are ce să vadă şi ce să îi placă, s-a întors spre noi şi a scris repede finalul:
– Gata. Nu-mi place. Mergem acasă.
Nu înţeleg cum aşa ceva există şi mai mult, cum există într-o instituţie cu un asemenea renume. Nu înţeleg cum o femeie fină, precum Felicia Filip poate permite să se joace o asemenea piesă, recomandată copiilor de la 3 ani în sus, pe scena dumneaei. Fie că nu ştie, fie că ştie şi nu vede o problemă, mi se pare la fel de grav. Aş vrea să cred că e o întâmplare şi să vă spun că o să mai merg acolo. Dar v-aş minţi. După ce am văzut sâmbătă după-amiază, nu cred că voi mai călca vreodată pe la Opera (ne)comică (şi nu) pentru copii. Nu a fost nimic comic în această experienţă.

sursa foto: www.operacomica.ro

The post Grinch report: Opera comică pentru copii, varianta „Aşa nu” appeared first on Bianca Moruș.

Prin urmare, mi-am luat un concediu de o săptămână şi cu lista în braţe, am plecat la colindat. Grădiniţe particulare plus creşe de stat. Unele mai bine dotate, în altele nici măcar nu am intrat, peste tot m-am dus neanunţată. Unde nu m-au primit pe loc, nu m-am mai întors. Creşa de stat a fost o mare surpriză. Şi spaţiul interior şi cel exterior arătau impecabil. Mari, luminoase, cu tot ce îţi trecea şi nu îţi trecea prin cap că ar avea nevoie copilul tău. Când am cerut să vorbesc cu directoarea a venit prima dezamăgire. A venit spre mine o femeie de serviciu, care m-a invitat în biroul ei. V-aţi prins, nu era femeie de serviciu, dar arăta şi vorbea de parcă nu terminase 8 clase. Am zis totuşi să nu fiu cârcotaşă şi să dau o şansă sistemului. Când am aflat că nu există educatoare ci doar îngrijitoare la grupa Mini a fost a doua dezamăgire. Însă lovitura a venit în momentul în care am intrat în clase. Am depăşit şocul celor peste 20 de copii în grupă, dar n-am putut să trec peste faptul că toţi, absolut toţi erau pironiţi pe scaune, cu ochii în televizor. În acel moment am înţeles că nu asta este soluţia.

Am continuat să vizitez grădiniţe particulare, care primeau şi pitici de vârsta copilului meu. Dar tot cea la care am rezonat prima dată a rămas în capul listei. Spaţiile interioare nu sunt cele mai generoase, dar căldura pe care am simţit-o venind dinspre oamenii de acolo a contat enorm. Feţe blânde, copii fericiţi, care au tras-o imediat pe fie-mea în cercul lor. Am uitat că îmi doream neapărat o grădiniţă cu supraveghere video. Am uitat că voiam o grădiniţă cu camere cât mai mari. Iar când mi-au spus că mă roagă să vin şi la acomodare, m-au cucerit definitiv. Aşa aveam ocazia să văd exact cum funcţionează lucrurile acolo.

Acomodarea nu a mers exact cum mi-am dorit, pentru că văzându-mă acolo, fie-mea refuza să interacţioneze cu ceilalţi. Prin urmare, am decis să o las acolo. Prima dată m-au chemat după o jumătate de oră, pentru că era de neconsolat. A doua zi a stat până la prânz, a mâncat acolo şi a fost dezamăgită că nu a rămas să doarmă cu ceilalţi copii. A treia zi a rămas acolo să doarmă iar din următoarea săptămână a rămas la program lung, până la 6. Are dimineţi în care îmi spune să plec mai repede, are dimineţi când se agaţă de gâtul meu. Dar ştiu că după ce plec se linişteşte instantaneu. Iar când educatoarele îţi trimit poze cu poznele făcute de ea şi mesaje în care îţi spun că nu mai pot de dragul ei, eşti convinsă că ai făcut alegerea corectă.

The post Grădiniţa, bau-bau sau o alegere bună? appeared first on Bianca Moruș.