Grădiniţa, bau-bau sau o alegere bună?

    0

    Când a venit vorba să duc copilul la grădiniţă, zici că eram un extraterestru aterizat în cap. Mi se părea că toate educatoarele sunt nişte monştri cu chip de om, care abia aşteaptă să îşi înfigă colţii în copilul meu. Şi totuşi, cu ochii pe a mea fiică, am considerat că vârsta de 2 ani este numai bună pentru intrarea în colectivitate.

    Prin urmare, mi-am luat un concediu de o săptămână şi cu lista în braţe, am plecat la colindat. Grădiniţe particulare plus creşe de stat. Unele mai bine dotate, în altele nici măcar nu am intrat, peste tot m-am dus neanunţată. Unde nu m-au primit pe loc, nu m-am mai întors. Creşa de stat a fost o mare surpriză. Şi spaţiul interior şi cel exterior arătau impecabil. Mari, luminoase, cu tot ce îţi trecea şi nu îţi trecea prin cap că ar avea nevoie copilul tău. Când am cerut să vorbesc cu directoarea a venit prima dezamăgire. A venit spre mine o femeie de serviciu, care m-a invitat în biroul ei. V-aţi prins, nu era femeie de serviciu, dar arăta şi vorbea de parcă nu terminase 8 clase. Am zis totuşi să nu fiu cârcotaşă şi să dau o şansă sistemului. Când am aflat că nu există educatoare ci doar îngrijitoare la grupa Mini a fost a doua dezamăgire. Însă lovitura a venit în momentul în care am intrat în clase. Am depăşit şocul celor peste 20 de copii în grupă, dar n-am putut să trec peste faptul că toţi, absolut toţi erau pironiţi pe scaune, cu ochii în televizor. În acel moment am înţeles că nu asta este soluţia.

    Am continuat să vizitez grădiniţe particulare, care primeau şi pitici de vârsta copilului meu. Dar tot cea la care am rezonat prima dată a rămas în capul listei. Spaţiile interioare nu sunt cele mai generoase, dar căldura pe care am simţit-o venind dinspre oamenii de acolo a contat enorm. Feţe blânde, copii fericiţi, care au tras-o imediat pe fie-mea în cercul lor. Am uitat că îmi doream neapărat o grădiniţă cu supraveghere video. Am uitat că voiam o grădiniţă cu camere cât mai mari. Iar când mi-au spus că mă roagă să vin şi la acomodare, m-au cucerit definitiv. Aşa aveam ocazia să văd exact cum funcţionează lucrurile acolo.

    Acomodarea nu a mers exact cum mi-am dorit, pentru că văzându-mă acolo, fie-mea refuza să interacţioneze cu ceilalţi. Prin urmare, am decis să o las acolo. Prima dată m-au chemat după o jumătate de oră, pentru că era de neconsolat. A doua zi a stat până la prânz, a mâncat acolo şi a fost dezamăgită că nu a rămas să doarmă cu ceilalţi copii. A treia zi a rămas acolo să doarmă iar din următoarea săptămână a rămas la program lung, până la 6. Are dimineţi în care îmi spune să plec mai repede, are dimineţi când se agaţă de gâtul meu. Dar ştiu că după ce plec se linişteşte instantaneu. Iar când educatoarele îţi trimit poze cu poznele făcute de ea şi mesaje în care îţi spun că nu mai pot de dragul ei, eşti convinsă că ai făcut alegerea corectă.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here