Nu e greu de înţeles că o asemenea atitudine face mai mult rău decât bine. Părinţii au impresia că îi sprijină şi îi ajută să aibă success în viaţă, cei mici îşi doresc să le facă adulţilor pe plac. Şi nu e nicio surpriză că atunci când faci lucruri care nu te reprezintă nefericirea vine mai repede ca un taifun în plin sezon de furtuni. Iar mie îmi place să cred că niciun părinte nu va pune în mod conştient ambiţiile sale înaintea fericirii propriului copil.

Dar pentru că eu nu sunt un specialist în domeniu, am cerut părerea unuia. Am stat de vorbă cu Alexandra Dascăl, manager educaţional al Acorns Nursery despre modalităţile potrivite prin care putem să ne susţinem copilul încă din primii ani de viaţă în luarea celor mai bune decizii pentru viitorul său. Iar asta nu înseamnă să îl înscrii la toate cursurile care îţi apar în faţa ochilor, să îl trimiţi constant la meditaţii, să îi ocupi tot timpul cu ceva. Copilul are nevoie de timp pentru joacă, de timp liber în care să se poată cunoaşte.

Iată o listă care ne poate fi de mare ajutor:

1. Încearcă să îi dai celui mic cât mai multe opţiuni. – “În grădiniţă îi încurajăm pe copii să exploreze activităţi cât mai variate – ştiinţă, matematică, scris, joc imaginar, expresivitate artistică. De exemplu, atunci când un copil arată un interes special faţă de muzică, folosim muzica pentru a intermedia şi alte activităţi: învăţăm numerele, literele, etc.”
2. Urmăreşte-l în timp ce se joacă. – “Pentru cei mari joaca poate părea o pierdere de timp sau o metodă de relaxare, în cel mai bun caz. Pentru copii joaca, jocul este esenţial. Este cea mai bună metodă de învăţare şi dezvoltare. Iar dacă tu îţi urmăreşti copilul în timpul acesta vei afla indicii valoroase despre el, despre ce îi place şi cum reacţionează în diverse situaţii. Poţi avea surpriza să afli că el ştie chiar mai multe decât aveai tu impresia că ştie.”
3. Arată-i dragostea ta necondiţionată. – “Cercetările au relevat faptul că atunci când părinţii îşi arată susţinerea şi dragostea pentru copii, aceştia se simt mai încrezători în propriile forţe şi în abilitatea de a alege corect pentru viitorul lor. Iar aceşti copii chiar reuşesc să facă alegeri corecte mai târziu, în viaţă.”
4. Nu îi critica interesele. – “Validează-le, mai degrabă, pe cele care ţi se par benefice.”
5. Nu insista şi nu îl presa. – “Pasiunile şi interesele sunt diferite de la individ la individ şi evoluează în timp. Insistând ca cei mici să îşi găsească pasiunea le limitează acestora posibilitatea de a afla cu ce anume se conectează şi posibil să îi ţină departe de oportunităţile oferite de viaţă.”
6. Nu-i cenzura libertatea de exprimare. – “Fii un confident pentru copilul tău, nu-l învăţa să se ascundă de tine. Cu cât îi vei interzice să îşi expună părerile, cu atât îl vei îndepărta mai mult.”
7. Pune-l în situaţia de a lua decizii încă de mic. – “De exemplu, îţi poţi întreba copilul de trei ani care sunt jucăriile pe care doreşte să le ia în parc, arătându-i toate opţiunile. Cu timpul va creşte, în acelaşi timp va creşte şi importanţa deciziilor iar el va şti să analizeze opţiunile.”
8. Încurajează diversitatea culturală şi egalitatea între sexe. – “O persoană tolerantă şi prietenoasă se adaptează cu uşurinţă şi ştie să se facă plăcută.”

Acestea fiind spuse, am să închei cu o experienţă personală. La un moment dat, copilul din dotare, pe atunci în vârstă de vreo 3 ani şi câteva luni, a insistat să îl duc la cursuri de dans. Având în vedere vârsta şi încăpăţânarea caracteristică, am fost reticentă la idee dar am zis să încercăm, să vedem ce iese. La prima lecţie a urmărit profesoara cam jumătate din timp, după care fiică-mea a dansat după bunul plac. La a doua lecţie, după zece minute a decis să plecăm. Şi am plecat, pentru că nu vedeam rostul să o forţez să facă ceva ce nu îi este pe plac. Mi-a explicat că nu îi place ce o învaţă profesoara şi că ea dansează oricum mai bine decât îi arăta instructoarea. Acum, trebuie să fiu sinceră cu voi şi să vă spun că avea dreptate.

Nu pentru că ar fi pitica mea vreun talent ieşit din comun, dar profesoara respectivă nu era atentă la reacţiile copiilor ci ţinea cu dinţii de ceea ce credea ea că trebuie să le arate. Fiică-mii încă îi place la nebunie să danseze dar acum spune că vrea să mai aştepte până să încerce un alt curs de dans. Iar eu nu mă grăbesc nicăieri.

Sursa foto: Facebook Acorns Nursery

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Ambiţiile părinţilor vs fericirea copiilor appeared first on Bianca Moruș.

După ce a apărut minidiva în vieţile noastre, lucrurile s-au întors la 180 de grade, în ciuda a tot ce credeam înainte. La primul revelion avea 9 luni, se culca la ora 19 cel mai târziu şi se trezea de-a binelea undeva pe la 5.30. Inutil să vă mai spun cum a fost noaptea. Liniştită, foarte liniştită dacă nu pun la socoteală toate urletele şi bubuielile aferente.

Un an mai târziu am fost excentrici. Am petrecut cu câţiva prieteni, toţi cu copii în dotare, desigur. Ce nebun s-ar înhăma altfel la aşa ceva? Petrecut e un fel de-a spune. Am reuşit să mănânc de vreo 2 ori din aperitiv şi cred că am reuşit să iau şi o gură de apă. În rest am făcut ture prin casă, să mă asigur că pitica rămâne întreagă în alergătura aia nebună. Pe la 9 au început istericalele cauzate de oboseală. După vreo două ore de tentative eşuate de a o adormi, ne-am îmbrăcat şi am plecat spre casă. Partea mişto a fost că am văzut focurile de artificii din tot oraşul, căci miezul nopţii ne-a prins pe drum iar pitica nu s-a speriat deloc, pentru că a adormit buştean la aproximativ 30 de secunde după ce am pornit la drum.

Cel de-al treilea revelion a fost pe acelaşi sistem: prieteni cu copii adunaţi într-o casă. De data asta a apucat şi ea trează miezul nopţii. N-a impresionat-o mai deloc iar artificiile şi petardele au enervat-o la culme. La 12.30 am plecat frumos spre casă iar la 4 dimineaţa ea dormea dusă de multă vreme în timp ce eu aveam urări deloc calde pentru vecinii de deasupra, care încă aveau chef maxim de petrecere.

Anul acesta ne-am întors la origini. Nu vă gândiţi la prostii! Am petrecut fix ca de primul Revelion al minidivei, acasă, în pijamale. Poate că am şi îmbătrânit, poate că nici rezoluţiile şi visele de an nou nu mai sunt ce-au fost odată. Cert este că asta am simţit să facem şi a fost foarte bine aşa.

Până la urmă, momentele speciale ţi le faci tu, când vrei, cu cine vrei. Iar pentru noi, acum, cel mai important lucru este să fim alături de copilul nostru. Şi să reuşim să ne ţinem ochii deschişi încă de la prima oră, când ne dă trezirea. Sigur, aşteptăm momentele când nu ne va mai vrea ea. Şi putem doar să sperăm că în acel moment ne vom regăsi prietenii de petreceri şi ca măcar ei să ne mai vrea.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Revelionul, înainte şi după copil appeared first on Bianca Moruș.

Alergăm toată viaţa după lucruri bune, lucruri scumpe, un trai lejer dar uităm că tot noi suntem cei care ne-o conducem. Uităm să zâmbim doar pentru că a apărut soarele pe cer. Şi pentru că noi îl vedem. Nu mai simţim mirosul de tei abia înflorit şi nu mai mergem desculţi prin iarbă, nu cumva să ne agaţe vreo capuşă. Nu mai sorbim cuvintele copilului la serbare pentru că suntem cu ochii în telefon, să vedem ce-a făcut copilul altuia. Ne plângem că nu mai avem timp pentru noi dar uităm să ridicăm privirea din ecran. Suntem nostalgici când îi privim pe alţii în timp ce aleargă şi râd ân hohote dar noi nu ne ridicăm de pe bancă.

Nu e rău să vrei, dar când nimic din ce obţii nu îţi mai aduce satisfacţie, posibil că ai greşit undeva. Şi poate e bine să pui un pic viaţa pe pauză. În acel moment s-ar putea să descoperi că ai chiar mai multe decât ai nevoie. Şi că ţi-e bine şi cu mai puţin. Şi că de fapt puţinul înseamnă atât de mult.

sursa foto: theotherpages.org

The post Disperarea de a avea appeared first on Bianca Moruș.

The post Problema „sora” la unicul copil appeared first on Bianca Moruș.