internet Archives - Bianca Moruș

Toţi fraierii scriu despre parenting

Bianca Moruș — Mon, 21 Aug 2017 05:00:13 +0000

De ceva vreme se tot precipită unii – alţii prin online şi nu numai că toată lumea, după ce devine părinte, îşi face blog şi debitează acolo tot ce-i trece prin cap. E supărare mare că s-a umplut internetul(asta e ca şi cum s-ar umple universul) de articole cu şi despre copii, cu şi despre mame sau taţi. Nu mai e loc pe tot netul de noi, ăştia care vorbim despre viaţa de după copil, una total necunoscută şi neaşteptată pentru cei mai mulţi.

E simplu. Mai mult decât simplu. Îndrăznesc să afirm(cine vrea şi poate, îl rog să mă contrazică) că pentru noi, toţi cei care scriem pe unde apucăm(blog, facebook, în palmă) despre copiii noştri, cu bune şi cu rele, lumea s-a schimbat radical de când au apărut chestiile alea mici şi urlătoare, cu care nu prea ştii ce să faci în primă fază. La început ţi s-ar părea mai sigur să ştergi de praf toate bibelourile preţioase ale bunicii cu excavatorul decât să pui mâna pe minunăţia aia care ţi-a apărut în faţa ochilor. Dar odată cu toate temerile venite la pachet(pe multe ţi le imaginezi, pe altele le vei descoperi pe parcurs) primeşti cel mai preţios dar pe care îl poţi primi vreodată: viaţa ta într-o altă viaţă. Şi descoperi cum e să rânjeşti ca fraiera la 4 dimineaţa, cu ochii cârpiţi de somn, uitându-te la îngerul de lângă tine. Descoperi cum n-ai nicio problemă să schimbi scutecele(atât de multe) pe care în urmă cu ceva vreme spuneai că tu nu le vei putea schimba vreodată. Ba mai şi analizezi conţinutul, ca să fii sigură că e totul în regulă. Descoperi că inima ta bate de 2 ori mai repede, fie de bucurie, fie de îngrijorare. Sau că n-ai fost în viaţa ta mai obosită şi totuşi asta nu te opreşte să îţi râdă sufletul şi faţa aşa cum nu au făcut-o niciodată. Descoperi că orice gest, orice sunet, orice lucru nou pe care îl face copilul tău îţi arată lumea în toată simplitatea şi frumuseţea ei. Descoperi că eşti tot tu acolo, dar un tu mai fericit şi mai îndrăgostit decât ai fi crezut că poţi fi. Şi vrei să împărtăşeşti asta cu toată lumea.

Sigur, nu idealizăm. Nu toţi, cel puţin. Mulţi dintre cei care scriem(nu despre parenting neapărat, ci despre viaţa de părinte) vorbim şi despre feţele mai puţin strălucitoare ale acestei ipostaze. Şi încercăm să învăţăm, facem greşeli pe care încercăm să nu le repetăm(nu ne iese mereu, cum nici copiii noştri nu învaţă din prima tabla înmulţirii), povestim din experienţele noastre şi încercăm să învăţăm şi din experienţele altora. Avem păreri, convingeri. Mai citim nişte studii, mai vorbim cu nişte medici. Dar mai presus de orice, unii dintre noi chiar înţelegem că nu există reţete perfecte, ci doar lucruri pe care le poţi adapta la felul copilului de a fi.

Oricum ar fi, că se vor a fi experţi în parenting sau simpli oameni care îşi împărtăşesc părerile cu ceilalţi, toţi au un lucru în comun: au realizat că cea mai mare realizare a lor pe lumea asta sunt copiii. Nu că nu sunt oameni capabili, profesionişti în meseriile lor, iubitori de viaţă aşa cum e ea. Dar oricum ai da-o, într-un fel sau altul, cei mai mulţi dintre noi ajungem ca cei pe care îi arătam cu degetul pe când eram fără de copii: un pic tâmpiţei şi extaziaţi până la infinit de orice banalitate pe care o face copilul. Sigur, mulţi ştim că nu avem nişte mici Einstein pe acasă dar vreau şi eu să îl văd pe acela care se extaziază în timp ce i se explică mişcarea browniană a moleculelor şi probabilitatea tranziţiei atomice. Sau mai bine nu, că tocmai a mai construit fiică-mea un lego şi simt nevoia să îi dau importanţa cuvenită.

Acum, nu e ca şi cum ai pune laptopul cu forţa în faţa cuiva şi l-ai obliga să citească. Şi totuşi, cumva, curentul ăsta a ajuns să deranjeze. Mie mi se pare că am început să fim deranjaţi de prea multe lucruri naturale şi uităm să le blamăm pe cele care ne fac rău nouă, ca societate.

Iar cineva tare drag mie spunea aşa: “Unii oameni cântă, alţii creează, alţii pictează. Şi îi admirăm cu toţii pentru ceea ce fac. Gândeşte-te că un copil este opera de artă a fiecăruia dintre noi.”

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Toţi fraierii scriu despre parenting appeared first on Bianca Moruș.

Blue Whale, jocul suicidar care îngrozeşte lumea

Bianca Moruș — Tue, 14 Mar 2017 11:51:40 +0000

Ca şi pe voi, ştirile din ultima perioadă despre Blue Whale, jocul suicidar despre care se spune că ar fi făcut zeci de victime, ne-au îngrozit. Ne-am ridicat o mulţime de întrebări şi am decis să întrebăm un specialist despre fenomen şi ce putem face ca să nu ne trezim că şi copiii noştri ar putea fi implicaţi în așa ceva. Psihiatrul Gabriel Diaconu a răspuns la întrebări şi mai mult decât atât.

*****

”Balena albastră” e un algoritm prin care, într-o comunitate de socializare din Rusia, persoanele care se înscriu într-un ”joc” sunt determinate, încurajate, să se sinucidă. Dacă participarea, inițial, este voluntară, foarte repede devine o capcană psihologică. Participantul este amenințat că, dacă se retrage din comunitate, sau din joc, va fi expus pe Internet (identitate, adresă etc), deci umilit, sau i se va face rău lui sau familiei. Amenințările nu au fost vreodată puse în practică, dar sunt folosite ca intimidare, pentru instilarea de frică și captarea loialității (psihologice) a victimei. Majoritatea participanților sunt minori, adolescenți. Motivația creatorilor jocului (dintre care putem presupune că unii sunt adulți) este de-a demonstra ”la o scală largă” că oamenii sunt ”manipulabili”. Retorica lor e că moartea e o ”recompensă” la capătul executării a 50 de ”provocări”, zilnice, care demonstrează ”loialitatea” jucătorului și-i aduc ”cadoul”, care este moartea. Asta în condițiile în care ”tutorii”, cei care supervizează îndeplinirea sarcinilor/ provocărilor, spun că n-au nici o contribuție, pentru că e decizia participanților de-a se sinucide. Lucru de altfel fals.

Am să demonstrez în următoarele că #bluewhale e o comunitate infracțională, o bulă de propagandă și în același timp un instrument de destabilizare psihologică, respectiv o sectă/ cult în mediul online.

Am citit despre #bluewhale la cererea unor prieteni jurnaliști, alarmați de știrea că un nou ”joc” pe Internet a costat viața unui număr de adolescenți, după unele surse peste 100, majoritatea în Rusia dar, mai recent, și în R. Moldova. Există și utilizatori români care pretind că au jucat, joacă sau vor juca #bluewhale. Mai toate victimele decedate erau sub vârsta de 18 ani. Cel puțin o persoană, în Rusia, a fost arestată pentru organizarea unor astfel de ”comunități”, în care se discută, trafichează, și plănuiesc sinucideri potrivit unui anume algoritm. Prietenii mei, și ei părinți, văd în asta o reală amenințare. Și asta pentru că văd în ”balena albastră” o capcană în care o minte fragedă poate să cadă, la un moment fragil în viață. Drept urmare mi-am luat timp, cu o cafea lungă lângă mine, și-am cotrobăit prin sertarele Internetului.

Ca o precauție adresată oricui vorbește despre asta, cadrul în care scriu, și oricare dintre ceilalți implicați în diseminarea de comentarii pe marginea subiectului, este următorul. Prezentarea romanțată a fenomenului #bluwhale, propagarea lui, fie sub formă de publicitate, fie senzaționalism, fie în scopul de-a face trafic prin ”viralizare” intră sub potențiala incidența articolului CP 191, privind infracțiuni contra vieții, aici ”determinarea sau înlesnirea (n.m) suicidului”. Prin determinare înțeleg constrângerea psihologică, emoțională sau fizică, de natură să împingă o persoană la un gest extrem. Prin înlesnire înțeleg facilitarea accesului la o metodă de-a pune în practică gândurile de sinucidere. Facilitare înseamnă orice acțiune, de la propunerea metodei, sau raționamente despre care metode sunt mai letale decât altele, până la procurarea metodei sau intermedierea accesului la metodă. Oricare dintre astfel de fapte sunt considerate crime, și sunt pedepsibile cu închisoare cu executare, de la 3 la 6 ani. Dacă victima este minor, mai mult, pedeapsa este de la 5 la 10 ani. Dacă minorul era mai mic de 13 ani, pedeapsa este de 20 de ani.

Ce categorie e predispusă să intre, să participe la un astfel de ”joc”?

La primă vedere e vorba de adolescenți deja la risc de suicid, i.e. care au probleme emoționale sau de comportament, care petrec foarte mult timp la calculator (peste 3 – 4 ore/ zi), izolați social sau cu puțini prieteni în ”viața reală”, care trăiesc în medii familiale dificile, cu violență sau dezorganizate (părinte/ părinți plecați la muncă, sărăcie domestică etc).

Prevalența propusă (peste 130 de decese) arată o disproporție a victimelor în rândul fetelor, față de băieți. Cifra e greu verificabilă, și atipică pentru suicidolog, pentru că fenomenul suicidului la adolescenți nu are o balanță a genului înclinată înspre fete vs. băieți (raportul de morbiditate de 1:1, iară la vârstă adultă e spre 4:1 / bărbați vs. femei). Cifra propusă e, pe de altă parte, mai degrabă tipică societății/ culturilor asiatice, unde rata de deces a femeilor prin suicid e mai mare decât la bărbați. Aici #bluewhale intră în aceeași categorie cu alte curente ”pseudo-rituale” de sinucidere descrise de-a lungul timpului, folosind – la indigo – o anumită metodă sau mijloc.

Cum putem recunoaște semnalele la copiii noștri sau ai altora?

”Balena albastră”, ca psihodinamică de grup, are o structură simplă:

Folosești, pe profilul tău facebook sau echivalentul rusesc al rețelei, un hashtag (”etichetă”) de tip #bluewhale
Toate ”provocările” trebuie ”probate” prin trimiterea de fotografii cu îndeplinirea lor către ”tutore”, în timp real, la o oră particulară (4:20 a.m.).
Provocările includ, dar nu sunt restrânse la, scarificarea (scrijelirea) corpului, îndeosebi antebrațe, cu diverse simboluri, multe dintre ele legate de, sau în relație cu, jocurile pe calculator, conformații hardware pentru gaming (e.g. unul din tutorii de joc are avatar numele unei console performante de gaming, semn al ”privilegiului” lui de-a fi ”potent” în raport cu alți useri)

Drept urmare, dacă ai un copil care are acces nesupravegheat la un terminal, fie el telefon mobil, tabletă, calculator, la orice oră din zi/ noapte, sau dacă are cont ne-monitorizat pe o rețea de socializare, sau dacă ai observat că-și zgârie corpul cu diverse simboluri, oricare poate fi indicativă pentru curiozitatea, sau participarea lui în Blue Whale.

Deja în online-ul românesc, în comunitățile de adolescenți se discută liber de ”balena albastră”, la fel cum se discută și despre alte lucruri cum ar fi deep web (partea de Internet ne-indexată de motoarele de căutare), ”red-rooms” (website-uri private unde, contra cost, poți participa la alte jocuri morbide, de obicei cu violență). Ai nevoie să te educi. E motivul pentru care și scriu acest articol.

Cum acționăm în astfel de cazuri?

E foarte important să înțelegi că #bluewhale nu înseamnă că participantul se va sinucide. Participarea, sau contemplarea ”balenei albastre” sunt, în schimb, indicatori de potențial risc. E posibil că e curios. E posibil că se simte singur, că are probleme de relaționare, poate cu tine, sau cu prietenii, sau e pur și simplu într-un impas. Nu te grăbi să pedepsești, să judeci, să forțezi autoritate. Sunt tocmai aceste atitudini autoritare ale părintelui, sau educatorului, care l-au împins, probabil, spre refugiul virtual de pe Internet. Devreme ce face parte dintr-o comunitate cu organizare tip cult, e important să-i asculți argumentele, dar și angoasele, motivele, rațiunea lui de-a fi mers în direcția respectivă. ”Balena albastră” se bazează pe vulnerabilitatea psihică a potențialelor victime, dar și pe nevoia lor de adeziune, de loialitate, de comunitate. Am cunoscut de-a lungul timpului tineri care-și făcuseră vieți foarte complexe în online, fie că era vorba de un univers al jocului de rol (World of Warcraft, Second Life), fie unul al reputației, că era gaming (League of Legends/ LOL, Defense of the Ancients / DOTA), fie că era comerț (în oricare dintre sistemele anterior menționate). Toți găsiseră ”prieteni”, persoane cu care partajau informații, schimbau opinii, dar și ecou empatic la problemele lor. Blue-whale e o (altă) comunitate, una în care o minoritate se angajează în act/ joc, dar majoritatea se uită, contemplează, au fascinație morbidă. Face parte din creștere, la adolescență, să forțezi emoții, și frica, furia, oroarea sunt doar câteva dintre ele. Dacă te simți depășit, vorbește cu un psiholog informat. Apelez, aici, către toți colegii mei profesioniști să se informeze despre asta, fie din rândurile mele ori alte resurse informaționale.

Ce vor cei care organizează, ori coordonează astfel de ”jocuri”?

Orice ”creator” de conținut caută un singur lucru: faimă, popularitate, expunere. Deci și creatorii #bluwhale. Fiecare dintre ele servește scopului secundar, ”manifestul”. Manifestul e mesajul creatorului, de obicei o persoană cu atitudini anti-sistem, anti-sociale, anti-conformitate. Mesajul conține gânduri de reformă a lumii, de apocalipsă, de revenirea la anumite valori sau îmbrățișarea unora noi. Spre exemplu, pentru cei implicați în #bluewhale manifestul pare a fi că ”jocul” e un algoritm spre suicid demn, sau ca tratament al suicidalității (”cu cât mai mulți se sinucid, cu atât rămân mai puțini de sinucis”). Manifestul hrănește nevoia unei comunități de-a îmbrățișa o cauză anume. Prin asta #bluewhale e o sectă, un cult născut și crescut pe Internet. Avem exemple anterioare în literatură cu organizații utopiene, sectariene, suicidare: Jim Jones, spre exemplu, a creat o organizație numită Templul Oamenilor. Scopul era să recreeze ”grădina Raiului” pe pământ. În noiembrie, 1978, aproape peste 900 din discipolii, inclusiv Jones, s-au sinucis, în Georgetown, Guyana. David Koresh, alt ”guru” charismatic, a format o sectă neo-protestantă, ramura ”davidienilor”, al cărui ultim urmaș era chiar, în viziunea lui, Koresh. În 1993, după un asediu de aproape 2 luni ale FBI-ului, sediul lui Koresh din Waco, Texas a fost mitraliat de agenții federali. Dintre cei baricadați, 80 de persoane au murit, inclusiv David Koresh. Douăzeci de victime erau adolescenți, cu vârste sub 17 ani.

Balena Albastră respectă, în linii mari, schematica de cult a celor două organizații, cu deosebirea că nu are lider charismatic, ori altă ideologie decât algoritmul de ”joc”. Toate celelalte ”reguli” (chemarea la loialitate, moartea ca recompensă etc) fac parte din același bazin psihopatologic.

Observațiile mele:

– Statul român, prin DIICOT, MAI, Ministerul Sănătății, al Educației, Colegiul Medicilor, Asociația Română de Psihiatrie & Psihoterapie, Asociația Română pentru Prevenția Suicidului, Colegiul Psihologilor din România, trebuie să acționeze pro-activ privind #bluewhale. Acțiune pro-activă înseamnă:

o Formarea unei echipe complexe de lucru

o Informare corectă profesională și comunitară, i.e. discuții în școli, educarea profesorilor, consilierilor școlari, autorităților teritoriale (poliție, inspectorate școlare, colegii psihologice, etc)

o Monitorizarea activităților potențialilor admini, „tutori” sau alte persoane care împing în online conținut care trimite către #bluewhale

o Identificarea zonelor de risc crescut, respectiv categorii vulnerabile, mergând până la restricționarea din ISP (Internet Service Provider) a website-urilor legate de #bluewhale. Din punctul meu de vedere ”Balena albastră” ține de crimă organizată în mediul online, deci e asimilabilă altor forme de cyber-criminalitate (trafic cu pornografie online cu minori, bullying sau crime financiare online)

sursa foto: youtube.com

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Blue Whale, jocul suicidar care îngrozeşte lumea appeared first on Bianca Moruș.

Nu mai trataţi copiii după sfaturile primite pe internet

Bianca Moruș — Fri, 06 May 2016 12:54:41 +0000

Românul este atotcunoscător şi are cel puţin o diplomă în medicină, poate chiar două. Îi desconsideră teribil pe fraierii ăia care şi-au tocit coatele prin facultăţi şi spitale şi preferă să facă după cum îl taie pe el capul. Sau, mai nou, să ceară sfaturi de la „specialiştii” de pe facebook. Şi dacă ar întreba pentru el, ar mai fi cum ar mai fi, că e dreptul fiecăruia să aleagă cum vrea să trăiască sau, după caz, să moară.

Dar când văd cum se cer sfaturi, tratamente medicamentoase şi moduri de administrare ale medicamentelor pentru copii şi bebeluşi mi se urcă sângele la cap. Înţeleg că mulţi dintre noi sunt dezamăgiţi de unii medici. Am şi eu pe listă nişte exemplare. Dar am pe listă şi nişte doctori senzaţionali, care m-au ajutat extraordinar. Dar cu dezamagiri sau fără, niciodată nu mi-a dat prin cap să îmi tratez copilul după părerile unor necunoscuţi de pe internet. Şi ştiţi de ce? Pentru că ăla nu e tratament iar în cazuri extreme un sfat prost poate duce la tragedii.

Cum să îi dai unui bebeluş medicamente după spusele unora, pe reţele de socializare? Cum să stai cu copilul cu febră 40 şi să întrebi ce să îi faci în loc să alergi cu el la spital? Cum să recomanzi antibiotice şi tot felul de seruri unor mame disperate, care nu ştiu de capul lor? Poate copilul ăla e alergic. Poate copilul ăla are o cu totul alta boală decât a avut al tău, chiar dacă simptomele sunt asemănătoare. Poate copilul ăla are o altă vârstă şi alte kilograme decât are al tău. Sau nu stii că la bebeluşi şi copii mici tratamentele se administrează în funcţie de aceste 2 criterii? Dacă nu ştii, ori nu ai copii, deci taci ori n-ai ascultat niciodată indicaţiile unui medic, deci taci. Sunt prea dură? Nu îţi place să ţi se spună că ai greşit? Hai să îşi explic altfel, mai pe scurt.

Bunele tale intenţii se pot transforma în acte criminale. Ai putea să traieşti ştiind că din cauza ta a murit un copil? Am să presupun că răspunsul este Nu. Atunci nu mai cere şi nu mai da sfaturi despre tratamente pe internet. Cine are nevoie, să cheme o ambulanţă, să meargă la medic sau să sune la unul. Peditel este unul din serviciile specializate. Sună acolo în loc să scrii pe facebook.

sursa foto: www.social-searcher.com

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Nu mai trataţi copiii după sfaturile primite pe internet appeared first on Bianca Moruș.