Ce este obstrucţia canalului lacrimal?

Este, aşa cum îi spune şi numele, un canal blocat. În mod normal, lacrimile curg din ochi în nas prin el. Atunci când acesta este blocat, unul sau ambii ochi ai bebeluşului sunt constant umezi iar lacrimile se scurg pe obraz. În unele cazuri locul se suprainfectează, pielea din jurul unghiului intern al ochiului(spre nas) sau chiar a albului ochiului se înroşeşte iar copilul se poate trezi cu ochii lipiţi din cauza secreţiilor. Acesta este semn că a apărut o infecţie: conjunctivită sau dacriocistită. Este obligatoriu un consult la medicul specialist în oftalmologie pediatrică, pentru că există afecţiuni grave ale bebeluşului însoţite de aceste simptome.

Ce presupune tratamentul în acest caz?

În primă fază este unul cât mai simplu cu putinţă: se face masaj la nivelul căilor lacrimale, pentru a încerca astfel deblocarea canalului. Peste 90% din cazuri se rezolvă în acest fel sau chiar spontan până la vârsta de 1 an. În caz de suprainfecţie bacteriană se recomandă picături cu antibiotic şi curăţirea ochilor cu ser fiziologic şi şerveţele speciale. NICIODATĂ, dar NICIODATĂ să nu puneţi în ochii bebeluşului lapte matern, ceai sau orice altă substanţă nerecomandată de medicul oftalmolog. Toate acestea pot agrava cumplit situaţia.

În cazul în care masajul nu dă rezultate, se intervine chirurgical pentru deblocarea canalului lacrimal. Este o intervenţie care se face sub anestezie generală dar uşor de suportat de către cel mic. Se pleacă acasă la câteva ore după aceasta.

Fiică-mea, după atâta masaj, atâtea tratamente şi intervenţii nici nu mai voia să audă de controale la oftalmologie. Până a cunoscut-0 pe Roxana. Acum ştie că este important să aibă grijă de ochii ei şi merge relaxată la cabinet. Pe dr. Roxana Cozubaş o găsiţi şi aici.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Problemele oculare ale copilului se tratează la oftalmolog, nu la pediatru appeared first on Bianca Moruș.

– „Nu plânge, că e ruşine!”

– „Nu plânge, că acum eşti fată/băiat mare.”

– „Nu plânge, că se uită lumea la noi.”

Şi mulţi continuăm să transmitem aceleaşi lucruri, copiilor noştri sau ai altora, că doar românului îi place să dea sfaturi şi să se bage în vieţile celorlalţi. Ne învăţăm copiii să nu îşi exteriorizeze sentimentele, nu-i lăsăm să îşi urle durerea, neputinţa, frustrările, nu cumva să îi deranjăm pe cei din jur. Sau, Doamne fereşte, să ne judece aceiaşi iluştri necunoscuţi.

Sunt mai importanţi oameni pe care, foarte probabil, nu îi vom mai vedea a doua oară în viaţă, decât nevoile şi trăirile propriului copil. Îi transformăm în viitori adulţi de gheaţă, care ştiu că trebuie să ţină doar pentru ei suferinţele şi durerile. Şi care apoi se întreabă de ce oare au devenit cinici, insensibili sau explodează pentru că nu le-a răspuns la salut vecinul de la 3.

E plină lumea de oameni cărora le e ruşine să plângă chiar şi când sunt doar ei cu ei. Pentru că lucrurile nu se simplifică nici la maturitate, aşa cum ne place să credem când suntem copii. Ba dimpotrivă. Acum, bărbaţii n-au voie să plângă pentru simplul motiv că sunt bărbaţi. Eu n-am reuşit să găsesc regula asta, dar cică vin pe lume cu instrucţiuni clare: „Nu plânge, că ţi se taie…” Nici femeile însă n-au voie să plângă. Pentru că femeile trebuie să fie puternice. Ele sunt capabile să îndure orice, de la naştere până la foamete. Nu au timp şi nici voie să se smiorcăie, pentru că altfel sunt considerate nedemne.

Şi eu am crezut aproape o viaţă întreagă că nu e în regulă să plâng. Că o să fiu considerată fraieră, sensibilă, mironosiţă, poate chiar prefăcută. Că o să mă calce toata lumea în picioare şi că o să fiu luată la mişto. Sigur, acum nu prea îmi mai pasă de ce spun cei din jurul meu.

Tocmai de aceea pot să îmi permit să îi spun fiicei mele:

Plângi, fata mea, dacă asta îţi face bine. Plângi pentru că eşti furioasă. Plângi pentru că eşti tristă. Plângi de bucurie. Plângi la un film. Plângi când citeşti o carte. Plângi când te doare corpul. Dar plângi mai ales când te doare sufletul.

Nu e o ruşine să plângi. Nu te face nici mai proastă, nici mai urâtă şi nici mai ciudată. Dar plânsul te eliberează. Şi nu te lasă să te transformi într-un om de gheaţă. Sunt şi aşa prea mulţi îngheţaţi pe lumea asta. Fii tu sufletul sensibil care poate să îi dezgheţe pe ceilalţi. Pentru că puterea nu înseamnă să nu plângi. Puterea înseamnă să ştii să te opreşti când nu mai poţi, să te eliberezi şi abia apoi să mergi mai departe.

The post Plângi, fata mea, dacă asta îţi face bine! appeared first on Bianca Moruș.

2. Nu-l laşi să se tăvălească în mocirlă când afară sunt vreo 5 grade Celsius.

3. Este geamul maşinii murdar.

4. Este o firimitură de pâine pe masă.

5. S-au înmuiat cerealele în lapte.

6. A venit tata acasă.

7. N-a venit tata acasă.

8. Nu are voie să plece cu tânărul pe care abia l-a cunoscut.

9. Mai are nevoie de 2 surori iar tu refuzi să i le livrezi.

10. Nu îl laşi să ia acasă gândacul cu care s-a împrietenit în parc.

11. Îi spui că nu are cum să fie Crăciunul în iulie.

12. Jucăriile împrăştiate pe jos îi împiedică accesul către restul jucăriilor.

13. Cearşaful nu este suficient de bine întins pe pat.

14. Nu vrea să plece din locul în care nu a vrut să ajungă.

15. Nu vrea să doarmă deşi e cumplit de obosit.

16. Nu vrea nici să se trezească atunci când îl rogi.

17. E mâncarea prea caldă. Sau prea rece. Sau fără gust. Sau prea aromată.

18. Nu mai este plin paharul cu lapte din care a băut chiar el.

19. Vrea să ducă el la maşină geamantanul de 20 de kilograme, copilul având vreo 15 îmbrăcat.

20. A aflat că mai sunt şi alţii cu acelaşi nume ca al lui.

21. A pupat-o tatăl pe mama lui.

22. Nu poate să mănânce cu toate cele 4 furculiţe de pe masă în acelaşi timp.

23. Nu îi place hârtia igienică cu model.

24. Vrea să mănânce iaurtul cu furculiţa.

25. Banana a avut coaja neagră.

26. Nu-i stau bine pe nas ochelarii mamei.

27. Nu poate să meargă în parc în fundul gol.

28. I se lipeşte nisipul de piele.

29. Nu poate să care apă cu sita.

30. Nu vede luna în timpul zilei.

The post 30 de motive pentru care copiii urlă să te ştie tot cartierul. Ar putea fi şi 100 appeared first on Bianca Moruș.

Iar când cineva o mai şi refuză(nu ştiu cum se face că de obicei acel cineva sunt eu) începe cea mai nouă tragedie a lui Homer. Îi curg lacrimi şuvoaie şi vorbeşte în continuu, printre suspine, despre durerea pe care i-am provocat-o. De obicei, când face asta, se închide în camera ei dar plânge şi vorbeşte atât de tare încât am impresia că se aude totul cel puţin 2 etaje mai sus. Apoi, dacă vede că nu are succes, iese zâmbind şi torcând. Desigur, nu uită să îmi spună cât de tare am supărat-o şi că nu trebuie să mai fac aşa ceva. Nici pe alţii nu îi menajează. Se bagă în sufletul lor, îi mângâie, le zâmbeşte. Şi cam obţine tot ce vrea. Actorii ar trebui să ia lecţii de la ăştia de 3-4 ani. Oscarul de aici vine.

De exemplu, speli şi tu vasele. Şi odată auzi un urlet sfâşietor:

– Mami, ajută-mă!

Şi alergi disperată, cu spuma de la detergentul de vase scurgându-se prin toată casa şi o găseşti în mijlocul jucăriilor:

– Ce s-a întâmplat?

– Ajută-mă, te rog, să strâng mingiile.

Sau…

– Mă îmbrac cu pantaloni scurţi şi îmi iau sandalele.

– Nu. E frig şi plouă.

– Ba da. Aşa mă îmbrac.

– Care parte n-ai inţeles-o? Este foarte frig şi plouă foarte tare.

– Am grijă să nu mă ud.

– Nu poţi ieşi aşa din casă.

– Ba da. Mă îmbrac cu ce vreau eu.

– Am spus: Nu.

– Te rog. Te rog. Te roooooog.

Şi tocmai pentru că puţini sunt cei care reuşesc să îi spună piticei mele un Nu categoric, eu sunt de obicei scorpia de serviciu. Dar nici măcar asta nu îmi iese cum trebuie.

– Mami, dar eu te iubesc. Cel mai mult te iubesc. Şi tu mă iubeşti. Noi două ne iubim cel mai mult.

Să reziste cine poate. Eu nu pot. M-am făcut una cu preşul de la intrare. Poate să îşi şteargă şi picioarele pe mine. A, de fapt chiar face asta câteodată.

The post Şi Oscarul merge la… fiica mea de 3 ani appeared first on Bianca Moruș.

The post Cuvintele care fac un bărbat să plângă appeared first on Bianca Moruș.