Nu e greu de înţeles că o asemenea atitudine face mai mult rău decât bine. Părinţii au impresia că îi sprijină şi îi ajută să aibă success în viaţă, cei mici îşi doresc să le facă adulţilor pe plac. Şi nu e nicio surpriză că atunci când faci lucruri care nu te reprezintă nefericirea vine mai repede ca un taifun în plin sezon de furtuni. Iar mie îmi place să cred că niciun părinte nu va pune în mod conştient ambiţiile sale înaintea fericirii propriului copil.

Dar pentru că eu nu sunt un specialist în domeniu, am cerut părerea unuia. Am stat de vorbă cu Alexandra Dascăl, manager educaţional al Acorns Nursery despre modalităţile potrivite prin care putem să ne susţinem copilul încă din primii ani de viaţă în luarea celor mai bune decizii pentru viitorul său. Iar asta nu înseamnă să îl înscrii la toate cursurile care îţi apar în faţa ochilor, să îl trimiţi constant la meditaţii, să îi ocupi tot timpul cu ceva. Copilul are nevoie de timp pentru joacă, de timp liber în care să se poată cunoaşte.

Iată o listă care ne poate fi de mare ajutor:

1. Încearcă să îi dai celui mic cât mai multe opţiuni. – “În grădiniţă îi încurajăm pe copii să exploreze activităţi cât mai variate – ştiinţă, matematică, scris, joc imaginar, expresivitate artistică. De exemplu, atunci când un copil arată un interes special faţă de muzică, folosim muzica pentru a intermedia şi alte activităţi: învăţăm numerele, literele, etc.”
2. Urmăreşte-l în timp ce se joacă. – “Pentru cei mari joaca poate părea o pierdere de timp sau o metodă de relaxare, în cel mai bun caz. Pentru copii joaca, jocul este esenţial. Este cea mai bună metodă de învăţare şi dezvoltare. Iar dacă tu îţi urmăreşti copilul în timpul acesta vei afla indicii valoroase despre el, despre ce îi place şi cum reacţionează în diverse situaţii. Poţi avea surpriza să afli că el ştie chiar mai multe decât aveai tu impresia că ştie.”
3. Arată-i dragostea ta necondiţionată. – “Cercetările au relevat faptul că atunci când părinţii îşi arată susţinerea şi dragostea pentru copii, aceştia se simt mai încrezători în propriile forţe şi în abilitatea de a alege corect pentru viitorul lor. Iar aceşti copii chiar reuşesc să facă alegeri corecte mai târziu, în viaţă.”
4. Nu îi critica interesele. – “Validează-le, mai degrabă, pe cele care ţi se par benefice.”
5. Nu insista şi nu îl presa. – “Pasiunile şi interesele sunt diferite de la individ la individ şi evoluează în timp. Insistând ca cei mici să îşi găsească pasiunea le limitează acestora posibilitatea de a afla cu ce anume se conectează şi posibil să îi ţină departe de oportunităţile oferite de viaţă.”
6. Nu-i cenzura libertatea de exprimare. – “Fii un confident pentru copilul tău, nu-l învăţa să se ascundă de tine. Cu cât îi vei interzice să îşi expună părerile, cu atât îl vei îndepărta mai mult.”
7. Pune-l în situaţia de a lua decizii încă de mic. – “De exemplu, îţi poţi întreba copilul de trei ani care sunt jucăriile pe care doreşte să le ia în parc, arătându-i toate opţiunile. Cu timpul va creşte, în acelaşi timp va creşte şi importanţa deciziilor iar el va şti să analizeze opţiunile.”
8. Încurajează diversitatea culturală şi egalitatea între sexe. – “O persoană tolerantă şi prietenoasă se adaptează cu uşurinţă şi ştie să se facă plăcută.”

Acestea fiind spuse, am să închei cu o experienţă personală. La un moment dat, copilul din dotare, pe atunci în vârstă de vreo 3 ani şi câteva luni, a insistat să îl duc la cursuri de dans. Având în vedere vârsta şi încăpăţânarea caracteristică, am fost reticentă la idee dar am zis să încercăm, să vedem ce iese. La prima lecţie a urmărit profesoara cam jumătate din timp, după care fiică-mea a dansat după bunul plac. La a doua lecţie, după zece minute a decis să plecăm. Şi am plecat, pentru că nu vedeam rostul să o forţez să facă ceva ce nu îi este pe plac. Mi-a explicat că nu îi place ce o învaţă profesoara şi că ea dansează oricum mai bine decât îi arăta instructoarea. Acum, trebuie să fiu sinceră cu voi şi să vă spun că avea dreptate.

Nu pentru că ar fi pitica mea vreun talent ieşit din comun, dar profesoara respectivă nu era atentă la reacţiile copiilor ci ţinea cu dinţii de ceea ce credea ea că trebuie să le arate. Fiică-mii încă îi place la nebunie să danseze dar acum spune că vrea să mai aştepte până să încerce un alt curs de dans. Iar eu nu mă grăbesc nicăieri.

Sursa foto: Facebook Acorns Nursery

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Ambiţiile părinţilor vs fericirea copiilor appeared first on Bianca Moruș.

Un om cu mult mai deştept decât mine, Ion Raţiu pe numele lui, spunea în urmă cu 27 de ani: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Iar la el astea nu erau cuvinte goale, ci exact ceea ce credea şi simţea.

Zilele astea am realizat însă că românii au o altă mare problemă, despre care vorbesc mult prea puţini. Şi problema asta se numeşte „FRICĂ”. Mulţi se tem să spună ceea ce cred, ce gândesc de frica celor din jur. Se tem că vor avea probleme cu şeful, care nu le împărtăşeşte opiniile sau cu partenerii de afaceri, care poate se vor reorienta dacă văd că au păreri diferite. Se gândesc că vor intra în gura vecinilor sau se tem că se vor trezi cu cauciucurile sparte. La 27 de ani de la revoluţie mulţi dintre români încă trăiesc la fel ca în comunism. Vorbesc în şoaptă, ascunşi în case, nu cumva să afle alţii care sunt părerile lor. Pe unii frica îi mobilizează. Pe cei mai mulţi însă îi paralizează şi îi transformă într-o masă inertă, aparent impasibilă la ce se întâmplă în jur. Şi stai şi te întrebi pentru ce au murit oamenii aceia în 1989? Pentru ca noi să avem libertatea de a spune răspicat ceea ce credem. Pentru ca noi să putem să îi spunem şefului că greşeşte dacă asta credem. Sau să protestăm dacă vedem că ne sunt încălcate drepturile.

În realitate mulţi se autocenzurează, cumplit de înspăimântaţi că vor pierde viaţa pe care o au. Nu le place, dar simt că nu au de ales. Şi stau şi mă întreb dacă asta este normalitatea. Aşa vrem să trăim? Aşa vrem să ne învăţăm copiii să trăiască? În teroare? Eu aş vrea să fiu sigură că atunci când fiica mea va avea probleme, va şti că trebuie să se ridice şi să le ţină piept. Când i se va face o nedreptate, vrea să ştiu că o va reclama. Şi că va lupta pentru ca să îi fie ei bine dar şi celor din jur. Nu vreau să plece capul de teamă că viaţa ei nu va mai fi la fel de uşoară dacă opune rezistenţă. Vreau să fie mândră de ea, nu să se ascundă sub pătură. De conştiinţă nu te poţi ascunde niciunde.

sursa foto: Alex Damian

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Despre frica de a spune ce gândeşti appeared first on Bianca Moruș.

Sunt convinsă că fiecare dintre noi a spus, la un moment dat, măcar una dintre replicile de mai sus. Căci e firesc să ne pierdem cu firea sau răbdarea. Dar atâta vreme cât nu ne facem un obicei din asta, copiii noştri au cel puţin o şansă la libertate. Libertatea de a fi ce îşi doresc şi ce simt.

The post Părinţi despre părinţi appeared first on Bianca Moruș.