–         „Nu te mai purta băieţeşte”;

–         „Fetele nu se urcă în copaci”;

–         „Trebuie să te porţi ca o domnişoară, nu ca un băieţoi”;

–         „Dar tu de ce te joci cu maşini şi nu cu păpuşi, că nu aşa fac fetiţele”.

Nici când încercam să-mi aleg meseria cei din jur nu au fost cu mult mai blânzi:

–         „Asta nu e meserie pentru femei.”

Când jucam fotbal cu băieţii iar nu era bine. Nu vă mai spun despre momentul în care am descoperit biliardul sau pokerul. Una peste alta, n-am fost niciodată Melanie, ci mai degrabă Scarlett.

Prin urmare am încercat să îmi cresc fiica în stilul propriu, să îi transmit că are dreptul să aleagă ce îi place, să nu facă diferenţe între fete şi băieţi. Bine, asta a durat până la vreo 2 ani, când a început să stea mai mult prin locurile de joacă, a început grădiniţa şi să intre în contact cu mai mulţi oameni decât până atunci. Iar inevitabilul s-a produs. Copilul meu pasionat de Lego şi maşini cu telecomandă îmi spunea acum că nu vrea nu ştiu ce jucărie, pentru că este pentru băieţi sau că nu îi place nu ştiu ce desen, din acelaşi motiv. Luni de zile m-am chinuit să îi explic că nu trebuie să facem astfel de diferenţe, că dacă ei îi place Spiderman nu trebuie să dea înapoi doar pentru că i-a spus cineva că acesta e un personaj inventat special pentru băieţi. Acum lucrurile s-au mai liniştit iar fiică-mea a reînceput să nu mai ţină cont de ce îi spun unii şi alţii, ci de ceea ce îi place. Partea nu tocmai plăcută este că vrea acum un excavator cu care să se plimbe iar eu nu sunt dispusă să îi cedez locul meu de parcare.

Nu înţeleg de ce în continuare românii împart lucrurile în funcţie de sex. Încă este foarte puternică mentalitatea cum că femeile sunt cele care trebuie să facă mâncare, curăţenie şi orice ţine de casă iar bărbaţii, treburile mai complicate, reparaţii sau cărat lucruri mai grele. Acum, eu nu zic că nu-mi convine când cară bărbatul bax-urile de apă şi sacoşele pline până la refuz, dar nici nu stau cu mâinile în buzunare în timpul ăsta. Un bec şi o siguranţă ştiu şi eu să schimb dar recunosc că nu mă amuză ideea de a da nişte găuri cu bormaşina. Ştiu însă câteva femei care au făcut asta şi le-a şi plăcut. Departe de mine ideea că femeile şi bărbaţii sunt la fel. Dar nici nu cred în superioritatea vreuneia dintre părţi şi nici în lucrurile (pre)destinate în funcţie de sexul persoanei.

Nu cred că fetele trebuie să se îmbrace în roz iar băieţii în bleu. Fiică-mea nu a avut nimic roz în garderobă până nu şi-a ales singură aşa ceva.

Recunosc că nu îmi place nici să văd băieţi sau bărbaţi în această culoare, dar asta este doar pentru că îmi displace mie teribil rozul, indiferent cine l-ar purta. Nu cred că găseşti şoferi buni doar printre bărbaţi şi nici nu cred că femeile se pricep cel mai bine la gătit. Cred că fiecare om are anumite talente şi înclinaţii. Şi mai cred că trebuie lăsat să şi le descopere.

Până la urmă, ce ne dorim? Vrem să creştem copii liberi, care să facă ce le place şi ce li se potriveşte? Sau rămânem cu idei preconcepute şi le desenăm viitorul în funcţie de ceea ce avem noi în cap?

Nici mie nu îmi place tot ce îi place copilului meu. Dar ori de câte ori vine să mă întrebe dacă îmi este pe plac ceva, am grijă să îi explic că este mai important ce simte el şi că este firesc ca uneori să avem păreri diferite.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Creştem fete, băieţi sau oameni? appeared first on Bianca Moruș.

The post Problema „sora” la unicul copil appeared first on Bianca Moruș.

Iată cele 10 Nu-uri de bază ale copiilor şi metodele de (non)combat

• Nu vreau să mănânc.

Da, ştiu că poate fi exasperantă chestia asta. Dar gândiţi-vă de câte ori aţi mâncat voi fără să vă fie foame şi de ce. Aduceţi-vă aminte de mesele în familie, când eraţi îndemnaţi, rugaţi, şantajaţi sentimental să mai mâncaţi puţin, că doar n-a stat doamna/domnul atâtea ore în bucătărie ca să nu mâncaţi voi. Dacă nu e vorba de o problemă reală, psihică, niciun om nu va răbda până să moară de foame. Mai repede murim noi de nervi.

• Nu vreau să mănânc asta.

Cred că este cel mai justificat „Nu” al lor. Spuneţi voi sincer de câte ori aţi mâncat un aliment care vă este total respingător, doar pentru că ştiţi sau vi se spune că e sănătos.

• Nu vreau să dorm.

Eu nu ştiu să spun cât de des adormeam cu capul pe masă, pentru că voiam să mai stau cu cei mari. Dar era foarte des. Şi mă trezeam apoi în braţele lui taică-miu, care mă ducea în pat şi mai protestam un pic, cu eu vreau să mai stau cu ei. Şi mă mai mir de ce fiică-mii, când îi vobeşti de somn, parcă o înjuri de mamă!

• Nu vreau la grădiniţă.

Îmi aduc aminte că făceam nişte scene monumentale în primii ani. Cel mai probabil era ceva ce nu-mi convenea acolo, pentru că după ce am schimbat grădiniţa, am cerut singură să rămân la program săptămânal. Era ucigător să mă trezesc în fiecare dimineaţă la 6 şi apoi să mă uit la ceilalţi copii cum dormeau. Aşa că nu e rău să verifici de ce refuză copilul să meargă la grădiniţă. Cu fie-mea e mai simplu. În fiecare dimineaţă se alintă şi îmi spune că ea vrea să stea acasă, cu mine. Apoi, pe drum, urlă la mine să o iau pe drumul rapid, că întârzie la grădiniţă.

• Nu vreau să merg în cutare loc(la bunici/la o petrecere/într-o vizită.

Ştiu că e foarte enervant să îţi faci planuri şi să înceapă plodul să facă scandal, că el nu dă doi bani pe planurile tale. Dar eu am decis ca atunci când nu e musai, mai ales că nu se întâmplă foarte des, să o mai şi ascult şi să îi fac pe plac. O explicaţie există întotdeauna în refuzurile de acest gen. Ultima oară fiică-mea nu a vrut nici chip să iasă din casă un week-end întreg. Şi a fost şi foarte explicită: „Vreau să stau doar cu tine, mami.” Şi a stat lipită ca marca de scrisoare. Şi cred că am făcut şi i-am făcut foarte bine că am plecat urechea la nevoile ei.

• Nu vreau să fac baie.

Oricât de tare le-ar plăcea să se bălăcească, există zile când îşi găsesc orice altceva mai bun de făcut decât să intre în cadă. Şi dacă zilele astea nu vin una după alta iar ei nu s-au tăvălit prin mocirlă, cred că nu leşinăm dacă nu îi săpunim într-o seară. Bonus: în loc de urletele la îmbăiat primim câteva minute de linişte.

• Nu vreau să-mi strâng jucăriile.

Da, este una din replicile lor preferate. Urmată, în cazul meu, de: „Strânge-le tu!”. Uneori, când epuizarea mea e mai mare decât ambiţia, le las să troneze prin toată casa. În restul cazurilor încercăm să ajungem la o învoială şi să le adunăm amândouă.

• Nu vreau să stau în scaunul de maşină.

Acesta este un capitol interzis categoric oricărei forme de negociere. Niciodată, sub nicio formă, nu plecăm la drum până nu e aşezată în scaun şi cu centura pusă.

• Nu vreau să plecăm din parc.

Da, acasă ne aşteaptă un munte de vase de spălat, curăţenie de făcut, mâncare de gătit. Dar nici nouă nu ne place când cineva ne întrerupe din distracţiile noastre. Aşa că nu cred că e capăt de ţară dacă mai stăm 15 minute după ce am hotărât noi că trebuie să mergem acasă.

• Nu vreau să-mi fac temele.

Eu n-am ajuns încă la acest capitol. Dar sper să am destulă stăpânire de sine ca atunci când voi ajunge în acel stadiu, să o las să îşi ia 2-ul de rigoare şi să sper că îşi învaţă lecţia. Sau dacă nu o învaţă, până la urmă nu putem fi cu toţii doctor academicieni, nu?

The post Cele 10 NU-uri de bază ale copiilor appeared first on Bianca Moruș.

1. „Nu alerga, că transpiri!” – De unde tragem concluzia că şi mişcarea şi transpiraţia sunt lucruri nepotrivite şi nedemne de specia umană.

2. „Vino să bei suc că ţi se face rău!”(sucul însemnând o minunată sticlă cu Cola)
„Dă-mi şi o gură de apă!”
„Abia ai băut suc.”
„Dă-mi şi nişte apă. Mi-e sete.”
„Nu, că te umfli în burtă.”

3. „Mami, mi-e foame!”
„Ia nişte pufuleţi!”
„Dar mie mi-e foame.”
„Şi ce-oi vrea acum să-ţi dau? Friptură?”

4. „Nu ai voie să bei rece, că faci roşu în gât.” – După cinci minute, copilul primeşte o îngheţată.

5. „Nu te mai juca cu creta, că îţi faci hainele harcea-parcea.”

6. „Nu. Nu mă joc cu tine. Ţi-am mai spus de o mie de ori. Nu ies în parc ca să îmi murdăresc hainele.”

7. „De acum înainte nu-ţi mai iei jucăriile în parc. Ţi-am spus că o să ţi le ia alţii.”

8. „Dacă nu te duci să te joci, eu nu te mai scot afară din casă.”

9. „Nu mai sta cu bebeluşii. Du-te la ăia mari. De la ăştia nu ai ce să înveţi.”

10. „Nu te mai duce pe iarbă, că sunt căpuşe.”

The post De prin parcuri adunate appeared first on Bianca Moruș.

sursa foto: www.brainjet.com

The post 10 motive pentru care bărbaţii îşi doresc copii appeared first on Bianca Moruș.