Creştem fete, băieţi sau oameni?

Cam toată copilăria mi-a fost dat să aud expresii de genul:

–         „Nu te mai purta băieţeşte”;

–         „Fetele nu se urcă în copaci”;

–         „Trebuie să te porţi ca o domnişoară, nu ca un băieţoi”;

–         „Dar tu de ce te joci cu maşini şi nu cu păpuşi, că nu aşa fac fetiţele”.

Nici când încercam să-mi aleg meseria cei din jur nu au fost cu mult mai blânzi:

–         „Asta nu e meserie pentru femei.”

Când jucam fotbal cu băieţii iar nu era bine. Nu vă mai spun despre momentul în care am descoperit biliardul sau pokerul. Una peste alta, n-am fost niciodată Melanie, ci mai degrabă Scarlett.

Prin urmare am încercat să îmi cresc fiica în stilul propriu, să îi transmit că are dreptul să aleagă ce îi place, să nu facă diferenţe între fete şi băieţi. Bine, asta a durat până la vreo 2 ani, când a început să stea mai mult prin locurile de joacă, a început grădiniţa şi să intre în contact cu mai mulţi oameni decât până atunci. Iar inevitabilul s-a produs. Copilul meu pasionat de Lego şi maşini cu telecomandă îmi spunea acum că nu vrea nu ştiu ce jucărie, pentru că este pentru băieţi sau că nu îi place nu ştiu ce desen, din acelaşi motiv. Luni de zile m-am chinuit să îi explic că nu trebuie să facem astfel de diferenţe, că dacă ei îi place Spiderman nu trebuie să dea înapoi doar pentru că i-a spus cineva că acesta e un personaj inventat special pentru băieţi. Acum lucrurile s-au mai liniştit iar fiică-mea a reînceput să nu mai ţină cont de ce îi spun unii şi alţii, ci de ceea ce îi place. Partea nu tocmai plăcută este că vrea acum un excavator cu care să se plimbe iar eu nu sunt dispusă să îi cedez locul meu de parcare. 🙂

 

Nu înţeleg de ce în continuare românii împart lucrurile în funcţie de sex. Încă este foarte puternică mentalitatea cum că femeile sunt cele care trebuie să facă mâncare, curăţenie şi orice ţine de casă iar bărbaţii, treburile mai complicate, reparaţii sau cărat lucruri mai grele. Acum, eu nu zic că nu-mi convine când cară bărbatul bax-urile de apă şi sacoşele pline până la refuz, dar nici nu stau cu mâinile în buzunare în timpul ăsta. Un bec şi o siguranţă ştiu şi eu să schimb dar recunosc că nu mă amuză ideea de a da nişte găuri cu bormaşina. Ştiu însă câteva femei care au făcut asta şi le-a şi plăcut. Departe de mine ideea că femeile şi bărbaţii sunt la fel. Dar nici nu cred în superioritatea vreuneia dintre părţi şi nici în lucrurile (pre)destinate în funcţie de sexul persoanei.

Nu cred că fetele trebuie să se îmbrace în roz iar băieţii în bleu. Fiică-mea nu a avut nimic roz în garderobă până nu şi-a ales singură aşa ceva.

Recunosc că nu îmi place nici să văd băieţi sau bărbaţi în această culoare, dar asta este doar pentru că îmi displace mie teribil rozul, indiferent cine l-ar purta. Nu cred că găseşti şoferi buni doar printre bărbaţi şi nici nu cred că femeile se pricep cel mai bine la gătit. Cred că fiecare om are anumite talente şi înclinaţii. Şi mai cred că trebuie lăsat să şi le descopere.

 

Până la urmă, ce ne dorim? Vrem să creştem copii liberi, care să facă ce le place şi ce li se potriveşte? Sau rămânem cu idei preconcepute şi le desenăm viitorul în funcţie de ceea ce avem noi în cap?

Nici mie nu îmi place tot ce îi place copilului meu. Dar ori de câte ori vine să mă întrebe dacă îmi este pe plac ceva, am grijă să îi explic că este mai important ce simte el şi că este firesc ca uneori să avem păreri diferite.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.