De prin parcuri adunate
Ştiu că plouă şi că vremea nu vă îmbie la plimbări în aer liber, dar nu mai e mult până când va veni şi acel moment. Acel moment în care copilul nu se va mai da dus din parc, orice aţi face şi orice i-aţi promite. Şi nu e nimic rău în chestia asta. Doar că la pachet vin şi însoţitorii altor copii iar unii dintre ei par dintr-o altă lume. Iată câteva „informaţii” preţioase pe care le puteţi afla în timpul ieşirilor în parc, din replicile care răsună de peste tot.
1. „Nu alerga, că transpiri!” – De unde tragem concluzia că şi mişcarea şi transpiraţia sunt lucruri nepotrivite şi nedemne de specia umană.
2. „Vino să bei suc că ţi se face rău!”(sucul însemnând o minunată sticlă cu Cola)
„Dă-mi şi o gură de apă!”
„Abia ai băut suc.”
„Dă-mi şi nişte apă. Mi-e sete.”
„Nu, că te umfli în burtă.”
3. „Mami, mi-e foame!”
„Ia nişte pufuleţi!”
„Dar mie mi-e foame.”
„Şi ce-oi vrea acum să-ţi dau? Friptură?”
4. „Nu ai voie să bei rece, că faci roşu în gât.” – După cinci minute, copilul primeşte o îngheţată.
5. „Nu te mai juca cu creta, că îţi faci hainele harcea-parcea.”
6. „Nu. Nu mă joc cu tine. Ţi-am mai spus de o mie de ori. Nu ies în parc ca să îmi murdăresc hainele.”
7. „De acum înainte nu-ţi mai iei jucăriile în parc. Ţi-am spus că o să ţi le ia alţii.”
8. „Dacă nu te duci să te joci, eu nu te mai scot afară din casă.”
9. „Nu mai sta cu bebeluşii. Du-te la ăia mari. De la ăştia nu ai ce să înveţi.”
10. „Nu te mai duce pe iarbă, că sunt căpuşe.”
Add A Comment