A fost o vreme când cel mai important lucru era să am prieteni.

Apoi mi-am dorit să plec de acasă și să îmi câștig independența.

Mi-am dorit să fiu iubită.

Mi-am dorit să iubesc.

Când am descoperit un nodul suspect mi-am dorit să fiu sănătoasă.

Mi-am dorit să am succes.

Apoi am vrut să am bani.

Au fost multe lucruri pe care mi le-am dorit, care într-un anumit moment al vieții mele au contat mai mult decât orice.

Când am rămas însărcinată nimic altceva nu a mai contat decât să am un copil sănătos.

Când am aflat că fiică-mea e sănătoasă, mi-am dorit să fie fericită. Și de mai bine de 5 ani viața mea se învârte în jurul ei. Așa că atunci când am fost întrebată care este cu adevărat cel mai important lucru pentru mine, răspunsul mi s-a părut evident: copilul meu.

Și așa și este într-o oarecare măsură.

Un experiment extrem de interesant, la care am participat aseară, mi-a scos la iveală altceva, un ceva pe care îl bănuiam și nu prea, îl simțeam și parcă totuși, nu.

Trupa de teatru senzorial invitată la lansarea Bibliotecii de Esențe Silva ne-a invitat, la rândul ei, să ne punem căști audio, mască de somn și să ne lăsăm purtați într-o poveste. O poveste a fiecăruia și totuși a tuturor, bazată pe toate celelalte simțuri, mai puțin pe văz. Și știți de ce? Pentru că deși ni se pare că ochii ne ajută să vedem și să înțelegem lucrurile mai bine, tocmai ei sunt cei care ne păcălesc.

La capătul celor câteva minute am înțeles că acum, cel mai important lucru sunt eu. Că am nevoie ca eu să fiu bine. Doar așa pot să fac și să transmit binele mai departe.

Nu vă imaginați că am intrat brusc într-un proces revoluționar și că îmi voi schimba viața în mod radical. Nici nu știu dacă voi face vreo schimbare în acest moment sau dacă vreau să o fac. Știu doar că eu nu m-am uitat pe mine definitiv. Și că eu îmi voi oferi mai mult din ceea ce am nevoie la un moment dat.

Fie că îmi doresc să urc pe munte.

Sau să stau culcată pe spate, în iarbă, privind la stele.

Sau să dansez o noapte întreagă până nu-mi mai simt picioarele.

Sau doar să zac pe fotoliu, cu un pahar cu vin în brațe și să plâng în hohote la un film ireal de siropos.

Da, cumva, visele mele în această perioadă nu mai au legătură cu materialul, cu reușitele și cu topurile. Visele mele sunt cu mult mai simple și mai aproape de natural. Nu spun că e bine. Nu spun că e rău. Spun că e un sentiment senzațional să descoperi ce contează cu adevărat pentru tine într-un anumit moment și să nu-l lași să dispară în neant.

Acum, să vă povestesc puțin și despre această Bibliotecă de Esențe lansată aseară, căci este unul dintre cele mai drăguțe proiecte pe care le-am văzut în ultima vreme. Timp de 6 săptămâni, Silva în parteneriat cu Librăriile Cărturești, transformă etajul 2 al Cărturești Carusel într-un spațiu în care suntem îndemnați să ne acordăm câteva momente doar nouă, să ne gândim la ceea ce este important cu adevărat pentru noi. Fie că mergeți acolo la atelierele de storytelling ținute de minunat de talentatul Iulian Tănase(nu știu ce a fost în capul meu de nu m-am înscris și eu), la cele de fotografie sau gătit, sau pur și simplu ca să citiți din colecția de 30 de titluri recomandate de Iulian Tănase, Răzvan Exarhu și Laura Câlțea, este locul potrivit pentru mesajul organizatorilor: #SurprindeEsența.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Tu cum descoperi ce este cu adevărat important pentru tine? appeared first on Bianca Moruș.

Încă o treabă foarte tare care vine odată cu trecerea anilor(am stabilit deja că bătrâneţea nu există în această ecuaţie) este că arăţi mult, dar mult mai bine decât în urmă cu 15 ani. Nu e obligatoriu să fii mai slabă sau mai tonifiată, deşi în unele cazuri se poate. Dar acum ştii mult mai bine ce haine te pun în valoare, ştii să te machezi astfel încât să îţi fie observate punctele forte, nu cearcănele. Şi chiar şi când nu ai chef să te machezi/aranjezi într-o zi, nu-ţi mai vine să intri în pământ de ruşine. Odată pentru că, am stabilit deja, nu-ţi mai pasă de ce spun alţii şi doi, pentru că eşti mult mai împăcată cu tine şi cu felul în care arăţi.

Apoi, vrei, nu vrei, înveţi să le zâmbeşti şi celor care îţi stau în gât. Nu mult, cât să îi convingi că nu i-ai expedia pe lună şi că sunteţi de aceeaşi parte a baricadei. Pentru că între timp ai învăţat că dacă te războieşti cu toată lumea nu ai mereu şanse de câştig, indiferent de câtă dreptate ai.

Pe de altă parte, nici nu mai laşi persoanele neplăcute ţie să îţi invedeze spaţiul personal. Pentru că acum nu mai ai nervi de omorât cu oameni cu care nu rezonezi. A, şi nici să refuzi pe cineva nu mai este o corvoadă, aşa cum era în tinereţe. Ba dimpotrivă, uneori poate fi chiar eliberator.

Nu mai ieşi în oraş noapte de noapte. Nici nu te mai ţin picioarele, nici nu-ţi mai doreşti. Dar şi când ieşi, ştii de ce. Trăieşti în 5 ore cât alţii într-o săptămână. Iar a doua zi, dimineaţa, te întrebi cum naiba, în urmă cu doar… 15 ani, puteai să ieşi în fiecare noapte, să înveţi şi să munceşti, toate la pachet. Îţi răspunzi singură în timpul punctelor de suspensie de până în „15 ani”.

Nu te mai vezi cu prietenii zi de zi. Nici n-ai cum şi când, nici n-aţi mai avea atâtea să vă spuneţi. Nu vă mai arde de filosofeală fără rezultat acum. Dar şi dacă nu vă vedeţi juma de an, discuţiile sunt la fel de nonşalante şi de plăcute ca în urmă cu obsedantul deja „15 ani”. Pentru că asta e prietenia, printre altele. Puterea de a nu te rupe oricât de rar te-ai vedea cu cineva.

Nu mai ai atâtea zile libere pe câte îţi doreşti, dar le foloseşti mai cu cap pe alea pe care le ai. Sau mai bine spus, le trăieşti la intensitate mai mare, fie că te duci să faci off-road sau să zaci pe o plajă. Pentru că totul se reduce la cât de bine îţi cureţi creierul, nu la cât de multe faci în cel mai scurt timp cu putinţă.

Cat atât despre 35. Aşa, pe lista scurtă. Mai mult ca sigur însă că atunci când o să mă mut în anii 40 o să mă cred şi mai deşteaptă, ceea ce nu e rău deloc.

The post When in 35 appeared first on Bianca Moruș.

D.: Plânge copilul. În 5 minute i-ai dat deja laptele, i-ai schimbat scutecul şi ai făcut şi cafeaua. Şi nu, nu te aşezi înapoi în pat ci ieşi în parc.

Î.: Vrei să mănânci. Iei din frigider ce îţi pofteşte inima, pui în farfurii, aşezi tacâmurile, pui pâinea în coş, îţi torni şi un pahar cu vin şi mănânci liniştit în timp ce te uiţi la serialul preferat.
D.: Oare am mâncat azi? Să iau repede o bucată, de orice. Pfai, s-a trezit!

Î.: Dai drumul la apă în cadă, pui nişte spumant, aprinzi lumânări parfumate şi zaci acolo preţ de vreo oră.
D.: Intri rapid în duş, înjuri printre dinţi pentru că apa e rece. Copilul bate în uşă. Tu încerci să te speli şi să uiţi că ţi-e frig. Copilul intră în baie. Dai repede să te clăteşti, timp în care plodul e jumate în cada şi ud tot.

Î.: Discuţiile telefonice cu prietenele sunt întotdeauna lungi cât o zi de post, dar teribil de suculente. Şi sunt o constantă.
D.: Câteodată îţi aduci aminte că nu ai mai vorbit cu prietena ta de… nu mai ştii de când. Până ajungi să pui mâna pe telefon, eşti deja deturnată. Peste vreo lună încerci din nou. Iar discuţia se împarte între tine, ea şi copil. Cele mai multe replici sunt: „Mami, nu trânti pufuleţii pe jos!”, „Iubire, dă-te jos de pe masă!”, „Prinţesă, nu mai ţipa în urechea mea!”. Apoi îi spui şi prietenei tale: „Hai, că te sun eu mai încolo. Probabil după majoratul fiică-mii”.

Î.: Ieşirile la restaurant sunt o plăcere. Mănânci ceva bun, bei un pahar în linişte, vorbeşti relaxat cu prietenii.
D.: Ieşirile la restaurant constau în alergarea plodului pe după mese, hrănitul lui, dacă ai noroc mai iei şi tu o gură din ce a rămas de la el şi pleci în grabă, sperând că nu ai uitat să plăteşti nota.

Î.: Shoppingul, întotdeauna. Stai ore întregi prin magazine, în căutarea pantofilor perfecţi, rochiei ideale. Mă rog, aţi prins ideea! Bani să fie, că întotdeauna găsim ceva de cumpărat.
D.: Aţi schimbat magazinele pentru adulţi cu cele pentru copii şi dacă aveţi noroc, cumpăraţi şi ce îi trebuie cu adevărat plodului. Cu siguranţă veţi avea în plus la casă un pluş, o bentiţă, o clamă, un ghizdan, orice nu vă trece prin cap.

Î.: Vacanţele se petrec în locuri child-unfriendly, cu un pahar cu alcool în mână, pe plajă sau pe marginea piscinei. Te întorci la muncă mai obosit decât ai plecat, dar cu atât de multe lucruri picante de povestit.
D.: Vacanţele sunt neapărat în locuri cu multe locuri de joacă, departe de eventuale pericole. Te întorci la muncă mai obosit decât ai plecat şi ca să te plângi de cât de mult ai alergat după plod.

Î.: Sexul… Sexul e după bunul-plac al fiecăruia. Când, cum şi oriunde vrea.
D.: Sexul. Hahahahaha. Dacă vă plăceau senzaţiile tari înainte, să vedeţi acum senzaţii tari! Mai ales de când învaţă copilul să deschidă uşa.

The post Situaţii înainte şi după existenţa copilului appeared first on Bianca Moruș.