Când a preluat conducerea Școlii Ferdinand I, din capitală, și-a dat seama că degeaba merge și cere, degeaba își dorește. Nu va schimba nimic dacă nu va face ea primul pas. Și pe al doilea. Și pe al treilea. Face parteneriate cu oricine este dispus să ajute, de la ONG-uri la Administrația Publică. A transformat o școală veche și insalubră într-una veselă, plină de culoare. A vrut să reducă abandonul școlar, dar a ajuns ca mulți dintre elevii școlii să urmeze liceele de elită din capitală sau să plece la studii în străinătate. Am vrut să aflu însă mai multe chiar de la dumneai, despre motivațiile și dorințele care o mână în luptă.

Cum era Violeta Dascălu înainte să preia conducerea unei școli? Cum erau lecțiile și, mai ales, ați folosit mereu metode de predare integrate sau ați schimbat pe parcurs?

Am fost întotdeauna un profesor responsabil și implicat în viața elevilor. Mergeam în tabere, excursii, vizitam muzee și participam la proiecții cu filme documentare. Totul în afara orelor de la școală sau în vacanțe. Geografia, știința pe care o predau, mi-a oferit mereu abordări holistice ale temelor pe care le discutam. Metodele integrate au început să fie prezente după ce am vizitat alte sisteme de educație din Europa, după ce am participat la cursuri în cadrul proiectelor interne și internaționale sau după ce am asistat la activități non formale practicate de reprezentanți din ONG-uri. Și nu în ultimul rând, după ce am absolvit un master interdisciplinar, PED Arte – Pedagogii Alternative și Artă Teatrală în Educație. Este o căutare permanentă de a fi lângă nevoile copiilor.

Ce s-a schimbat de când ați preluat conducerea școlii Ferdinand? Care au fost problemele de care v-ați lovit și ce ați făcut ca să nu vă descurajați?

Totul s-a schimbat: spațiile, designul claselor, mobilierul, activitățile extrașcolare și extracurriculare.

Provocările au fost legate de abandonul școlar, lipsa de implicare a părinților, lipsa unei săli de sport, spații neutilizate, învechite și insalubre, inerție, blazare. Copiii și colegii care doreau schimbare au fost principalii factori care m-au condus la o strategie centrată spre soluții. Și acum continuăm pe aceleași dimensiuni.

Cum v-a venit ideea să apelați la ONG-uri ca să îmbunătățiți lucrurile în școală?

Cred că intuiția, idee că pot fi mai multe șanse dincolo de zidurile și gardul școlii. Am început să merg la conferințe și dezbateri despre educație. Așa am găsit o mulțime de tineri din asociații și fundații dornici să vină în școală.

Ce ați schimbat, efectiv, în școală? Am văzut că există o grădină, tot felul de opționale.

Școala este o clădire de patrimoniu superbă, pe care am adaptat-o la în interior pentru a fi vie, plină de culoare și comfort. S-au reabilitat și modernizat spații la demisolul clădirii, avem o sală de sport modernă. Copiii beneficiază de activități atractive și diverse: sport, arte, dezvoltare personală, dezvoltare comunitară, grădinărit, ecologie, debate, festivaluri, robotică, programare), dar și  perfecționare continuă pentru profesori și ceilalți angajați, opționale atractive (limba engleză, arhitectură, ecologie, patrimoniul UNESCO din România, teatru).

Avem prima grădină școlară din București ce funcționează după principiile permaculturii – adică se autosusține, nu folosim nimic chimic, totul natural.

Se spun atât de multe despre elevii de azi. Să fie ei mai nepregătiți sau poate nu suntem noi pregătiți să-i înțelegem? Ce este diferit la elevul lui 2018 față de elevul lui 1988, de exemplu?

Sunt multe studii despre copiii de astăzi și se spun multe lucruri neavizate, presupuse. Copiii sunt inteligenți, creativi, citesc literatură modernă, dar și clasică, dacă bucuria lecturii este cultivată. Se plictisesc repede, deci noi trebuie să fim permanent atenți la dinamica lor.

Ceea ce s-a schimbat la ei este datorat progresului tehnologic, adus în viața lor prea mult și la vârste nepotrivite, utilizat pe post de doică sau prin  neimplicarea părinților. Au pierdut contactul cu natura, se mișcă puțin, sunt supraprotejați, răsfățați de cele mai multe ori (multe jucării, multă hrană și nesănătoasă, multe haine – adică valori materiale perene).

Elevul din 1988 se juca mult afară, pe stradă, alerga, își rezolva singur micile incidente apărute între parteneri de joacă, exista o reglare naturală, sănătoasă. Era politicos, respecta regulile, era empatic, generos, avea modele puternice.

În ultimii ani, profesorii parcă sunt puși la zid mai rău ca oricând. De ce? Cum s-a ajuns într-o asemenea situație? Ce ar trebui schimbat?

Este doar ce promovează media sistematic. Vedem sau auzim doar despre ce este greșit. Sunt foarte mulți profesori valoroși, care au evoluat odată cu noile generații. Altă cauză este determinată de intruziunea unor părinți, care se pricep la educație precum noi toți la fotbal sau politică!

Eu le spun părinților noștri că le suntem parteneri. Și așa ne-am creat o comunitate frumoasă, care aduce tot ce știe mai bine sau mai frumos în viața copiilor.

Am câștigat încrederea și respectul lor. Aceasta este cheia educării unor copii echilibrați. Să completăm și să ne completăm fiecare dintre noi.

Foarte mulți părinți se plâng de numărul temelor pe care le primesc copiii lor? Au dreptate sau ne-am învățat să lenevim?

Unii au dreptate! Încă se plusează mult! Acolo unde și părinții doresc aceasta sau școlile au construit o cultură a performanței, dar nu neaparat o dorință de evoluție personală. Dorința de a persevera și de a construi un individ care se întrece cu el însuși este potrivită.

Pe de altă parte, au și profesorii nemulțumirile lor legate de salarii, de copii prea obraznici, de părinți cu pretenții. Cine și cum ar trebui să rezolve lucrurile astea?

Unele situații sunt datorate structurii și modului de organizare a sistemului de educație, altele țin de primii ani de acasă și cum au fost ei puși. Apoi, mai intervine dinamica societății, cu o mare, mult prea mare mobilitate spațială și familială. Părinți plecați în străinătate, prea ocupați și care petrec prea puțin timp cu copiii lor, familii dezorganizate, șomaj.

Cred în puterea fiecărei familii de a găsi mijloacele adecvate de a-și crește copiii. Și mai cred că informațiile la îndemâna tuturor sunt o cale, dar și ajutorul specializat.

Iar fiecare școală are nevoie să își construiască o cultură organizațională adaptată specificului său. Sunt multe oportunități!

Ce-i lipsește școlii românești de azi și cum s-ar putea remedia situația?

Nu are viziune pe termen scurt sau lung, nu sunt stabilite clar direcțiile după care ne educăm copiii pentru a putea să devină adulți adaptați societății viitoare.

Cred în soluții particulare pentru fiecare școală. Progresul este mult mai vizibil așa.

Ce-ar trebui să înțeleagă copiii de azi? Ce mesaj le-ați transmite lor și, de ce nu, părinților lor? Dar profesorilor?

Copii de astăzi sunt norocoși pentru că trăiesc în aceste vremuri dinamice, pline de oportunități. Lor le spun: Aveți mult de lucru! Trebuie să reparați ce am stricat noi – mediul, lipsa de respect pentru valorile culturale, calitatea hranei. Dar sunteți norocoși pentru că sunteți inteligenți și veți găsi cele mai bune soluții.

Părinților le spun să își accepte copiii așa cum sunt, nu cum visează ei. Să îi iubească necondiționat, să le fie alături și să creadă în ei. Să le cultive independența.

Profesorilor le spun să îi vadă ca pe niște ființe unice, să îi trateze după nevoile și ritmul lor, să fie comunicativi, deschiși și să le arate că și ei pot greși, pot fi vulnerabili.

Sursa foto: pagina de Facebook Școala Ferdinand I și Teach for Romania

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Directoarea de școală care a decis să nu mai aștepte, ci să facă appeared first on Bianca Moruș.

Aşa că atunci când am auzit că vine în România unul dintre cei mai apreciaţi speakeri educaţionali şi motivaţionali din Marea Britanie am zis că nu trebuie să ratez ocazia să aflu câteva dintre secretele lui. Shonette Bason-Wood este genul de educator preocupat să lase copiii să exploreze şi este convinsă că râsul este un ingredient esenţial în starea generală de bine a oricui, fie el copil sau adult. Aşa că şi-a făcut o meserie din a-i învăţa pe cei din jur că un copil are nevoie de adulţi fericiţi în jur iar în acest fel va putea să înveţe şi să evolueze. Iar fericirea se învaţă, spune Shonette.

Shonette, ai 4 copii. Eu abia mă descurc cu unu. Iar tu pari că faci totul ca la carte, zâmbeşti mereu, ai energie cât pentru zece oameni. Care este secretul tău?

Secretul energiei şi fericirii mele este simplu: aleg fericirea în fiecare zi. Singura lipsă a oricărui om este abilitatea de a creea şi de a simţi fericire în zile obişnuite.

Mereu ai avut această atitudine faţă de viaţă sau ai descoperit ceva la un moment dat?

Mereu am fost foarte fericită – sufăr de fericire cronică. Dar în ultimii 5 ani am descoperit ştiinţa fericirii şi am învăţat şi creat tot felul de metode prin care să ne creştem starea de bine şi feluri în care să recunoaştem ce ne face rău şi ce ne face fericiţi.

E fericirea pentru oricine? Ce e, de fapt, fericirea?

Da, fericirea chiar e pentru oricine, este în oricine. Sunt atâtea lucruri care pot avea impact asupra ei şi chiar noi suntem de multe ori cei care ne oprim din a fi fericiţi. Uită-te la copii! Ei se nasc fericiţi.

Mergi prin toată lumea ca să le arăţi educatorilor, profesorilor un alt fel de educaţie. Ce este un profesor bun?

Mişcarea globală #spreadthehappiness este o comunitatea de profesori excepţionali care spun lumii cât de minunat este să le predai copiilor. Un profesor bun este fericit zi de zi, este o persoană care predă într-o formă amuzantă orice subiect. Este dovedit că acei copii care sunt fericiţi au potential de success mai mare cu 22% decât ceilalţi.
Richard Branson spunea: “gândeşte-te la distracţie ca la o recompensă nu ca la o responsabilitate.” Profesorii buni creează bucuria pentru învăţarea pe termen lung, pe viaţă.

Dar nu e doar treaba profesorilor, totuşi. Care sunt cele mai obişnuite greşeli pe care le fac părinţii? Ce ar trebui să facă şi ce ar trebui să nu mai facă?

Părinţii sunt deseori nefericiţi cu viaţa lor şi e foarte uşor să transmită asta copiilor lor. Este extrem de important ca părinţii să înveţe despre fericire şi impactul pe care îl are asupra familiei şi în mod special asupra copiilor lor.

Shonette Bason-Wood are 4 copii adolescenţi, conduce o afacere de succes, este consultant educaţional internaţional, trainer, speaker internaţional şi autor de cărţi pentru copii şi adulţi. Dacă sunteţi interesaţi să o ascultaţi, aveţi ocazia în această toamnă.

First7, divizia de training a Fundației Acorns, organizează în perioada 25-27 octombrie  Conferința de educație timpurie cu tema ”Educație cu entuziasm pentru copii fericiți”. Evenimentul aduce în România 4 specialiști internaționali în educație timpurie şi este organizat cu scopul de a oferi acces la informație profesioniștilor care lucrează cu copii de 0-6 ani, de a promova și susține profesia de educator în România și de a contribui la îmbunătățirea sistemului de învățământ preșcolar.

Educatorii se pot înscrie la conferința printr-un e-mail la office@first7.ro.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Tu ştii ce îl face pe copilul tău fericit? Dar pe tine? appeared first on Bianca Moruș.

Acum, stau şi eu şi încerc să mă dumiresc de ce râdem de fapt. Râdem de bucurie că viitorul nostru e plin de analfabeţi şi inculţi? Râdem pentru că profesorii nu au fost în stare să îi înveţe sau să îi facă să le placă să înveţe? Ori, dimpotrivă, râdem pentru că nu au avut curajul să le interzică accesul până în clasa a 12-a din moment ce nu o meritau? Râdem pentru că sunt copiii aceia proşti sau needucaţi?

Copiii aceia sunt deja adulţi şi sunt cei de la care tragem speranţe pentru o ţară mai bună şi mai prosperă. O.K. N-au fost în stare să facă mai mult. Astea le sunt limitele. Şi noi ce facem? Îi punem la zid. Îi umilim public. Începând cu profesorii care nu au fost în stare să le bage ceva în cap dar sunt în stare să facă publice tâmpeniile pe care le-au debitat la bac şi continuând cu expunerea perlelor în toate mediile de comunicare posibile. Da, ştiu că nu li se pun lucrările în braţe, nu sunt nominalizaţi. Dar totuşi ei îşi recunosc prostiile. Şi ce înţeleg din tot ce se întâmplă? Că oameni mai în vârstă, cu mai multă experienţă şi teoretic mai cu cap nu au nicio problemă să facă mişto de ăia mai slabi. Sau mai proşti, cum spun unii.

Păi şi noi ce suntem în acest caz?

sursa foto: www.botosaneanul.ro

The post Ce e așa de amuzant la perlele de la Bac? appeared first on Bianca Moruș.

The post Spune NU violenţei împotriva copiilor appeared first on Bianca Moruș.