Directoarea de școală care a decis să nu mai aștepte, ci să facă

Cu și despre copii / Viața cu bune și (ne)bune

Violeta Dascălu este profesoară de geografie de 30 de ani și director de școală de zece ani. A fost mereu genul de profesor care și-a dorit să-și înțeleagă elevii și să le ofere mai mult. Genul acela de om care își face meseria cu pasiune și își transmite și ție acea pasiune.

Când a preluat conducerea Școlii Ferdinand I, din capitală, și-a dat seama că degeaba merge și cere, degeaba își dorește. Nu va schimba nimic dacă nu va face ea primul pas. Și pe al doilea. Și pe al treilea. Face parteneriate cu oricine este dispus să ajute, de la ONG-uri la Administrația Publică. A transformat o școală veche și insalubră într-una veselă, plină de culoare. A vrut să reducă abandonul școlar, dar a ajuns ca mulți dintre elevii școlii să urmeze liceele de elită din capitală sau să plece la studii în străinătate. Am vrut să aflu însă mai multe chiar de la dumneai, despre motivațiile și dorințele care o mână în luptă.

Cum era Violeta Dascălu înainte să preia conducerea unei școli? Cum erau lecțiile și, mai ales, ați folosit mereu metode de predare integrate sau ați schimbat pe parcurs?

Am fost întotdeauna un profesor responsabil și implicat în viața elevilor. Mergeam în tabere, excursii, vizitam muzee și participam la proiecții cu filme documentare. Totul în afara orelor de la școală sau în vacanțe. Geografia, știința pe care o predau, mi-a oferit mereu abordări holistice ale temelor pe care le discutam. Metodele integrate au început să fie prezente după ce am vizitat alte sisteme de educație din Europa, după ce am participat la cursuri în cadrul proiectelor interne și internaționale sau după ce am asistat la activități non formale practicate de reprezentanți din ONG-uri. Și nu în ultimul rând, după ce am absolvit un master interdisciplinar, PED Arte – Pedagogii Alternative și Artă Teatrală în Educație. Este o căutare permanentă de a fi lângă nevoile copiilor.

Ce s-a schimbat de când ați preluat conducerea școlii Ferdinand? Care au fost problemele de care v-ați lovit și ce ați făcut ca să nu vă descurajați?

Totul s-a schimbat: spațiile, designul claselor, mobilierul, activitățile extrașcolare și extracurriculare.

Provocările au fost legate de abandonul școlar, lipsa de implicare a părinților, lipsa unei săli de sport, spații neutilizate, învechite și insalubre, inerție, blazare. Copiii și colegii care doreau schimbare au fost principalii factori care m-au condus la o strategie centrată spre soluții. Și acum continuăm pe aceleași dimensiuni.

Cum v-a venit ideea să apelați la ONG-uri ca să îmbunătățiți lucrurile în școală?

Cred că intuiția, idee că pot fi mai multe șanse dincolo de zidurile și gardul școlii. Am început să merg la conferințe și dezbateri despre educație. Așa am găsit o mulțime de tineri din asociații și fundații dornici să vină în școală.

Ce ați schimbat, efectiv, în școală? Am văzut că există o grădină, tot felul de opționale.

Școala este o clădire de patrimoniu superbă, pe care am adaptat-o la în interior pentru a fi vie, plină de culoare și comfort. S-au reabilitat și modernizat spații la demisolul clădirii, avem o sală de sport modernă. Copiii beneficiază de activități atractive și diverse: sport, arte, dezvoltare personală, dezvoltare comunitară, grădinărit, ecologie, debate, festivaluri, robotică, programare), dar și perfecționare continuă pentru profesori și ceilalți angajați, opționale atractive (limba engleză, arhitectură, ecologie, patrimoniul UNESCO din România, teatru).

Avem prima grădină școlară din București ce funcționează după principiile permaculturii – adică se autosusține, nu folosim nimic chimic, totul natural.

Se spun atât de multe despre elevii de azi. Să fie ei mai nepregătiți sau poate nu suntem noi pregătiți să-i înțelegem? Ce este diferit la elevul lui 2018 față de elevul lui 1988, de exemplu?

Sunt multe studii despre copiii de astăzi și se spun multe lucruri neavizate, presupuse. Copiii sunt inteligenți, creativi, citesc literatură modernă, dar și clasică, dacă bucuria lecturii este cultivată. Se plictisesc repede, deci noi trebuie să fim permanent atenți la dinamica lor.

Ceea ce s-a schimbat la ei este datorat progresului tehnologic, adus în viața lor prea mult și la vârste nepotrivite, utilizat pe post de doică sau prin neimplicarea părinților. Au pierdut contactul cu natura, se mișcă puțin, sunt supraprotejați, răsfățați de cele mai multe ori (multe jucării, multă hrană și nesănătoasă, multe haine – adică valori materiale perene).

Elevul din 1988 se juca mult afară, pe stradă, alerga, își rezolva singur micile incidente apărute între parteneri de joacă, exista o reglare naturală, sănătoasă. Era politicos, respecta regulile, era empatic, generos, avea modele puternice.

În ultimii ani, profesorii parcă sunt puși la zid mai rău ca oricând. De ce? Cum s-a ajuns într-o asemenea situație? Ce ar trebui schimbat?

Este doar ce promovează media sistematic. Vedem sau auzim doar despre ce este greșit. Sunt foarte mulți profesori valoroși, care au evoluat odată cu noile generații. Altă cauză este determinată de intruziunea unor părinți, care se pricep la educație precum noi toți la fotbal sau politică!

Eu le spun părinților noștri că le suntem parteneri. Și așa ne-am creat o comunitate frumoasă, care aduce tot ce știe mai bine sau mai frumos în viața copiilor.

Am câștigat încrederea și respectul lor. Aceasta este cheia educării unor copii echilibrați. Să completăm și să ne completăm fiecare dintre noi.

Foarte mulți părinți se plâng de numărul temelor pe care le primesc copiii lor? Au dreptate sau ne-am învățat să lenevim?

Unii au dreptate! Încă se plusează mult! Acolo unde și părinții doresc aceasta sau școlile au construit o cultură a performanței, dar nu neaparat o dorință de evoluție personală. Dorința de a persevera și de a construi un individ care se întrece cu el însuși este potrivită.

Pe de altă parte, au și profesorii nemulțumirile lor legate de salarii, de copii prea obraznici, de părinți cu pretenții. Cine și cum ar trebui să rezolve lucrurile astea?

Unele situații sunt datorate structurii și modului de organizare a sistemului de educație, altele țin de primii ani de acasă și cum au fost ei puși. Apoi, mai intervine dinamica societății, cu o mare, mult prea mare mobilitate spațială și familială. Părinți plecați în străinătate, prea ocupați și care petrec prea puțin timp cu copiii lor, familii dezorganizate, șomaj.

Cred în puterea fiecărei familii de a găsi mijloacele adecvate de a-și crește copiii. Și mai cred că informațiile la îndemâna tuturor sunt o cale, dar și ajutorul specializat.

Iar fiecare școală are nevoie să își construiască o cultură organizațională adaptată specificului său. Sunt multe oportunități!

Ce-i lipsește școlii românești de azi și cum s-ar putea remedia situația?

Nu are viziune pe termen scurt sau lung, nu sunt stabilite clar direcțiile după care ne educăm copiii pentru a putea să devină adulți adaptați societății viitoare.

Cred în soluții particulare pentru fiecare școală. Progresul este mult mai vizibil așa.

Ce-ar trebui să înțeleagă copiii de azi? Ce mesaj le-ați transmite lor și, de ce nu, părinților lor? Dar profesorilor?

Copii de astăzi sunt norocoși pentru că trăiesc în aceste vremuri dinamice, pline de oportunități. Lor le spun: Aveți mult de lucru! Trebuie să reparați ce am stricat noi – mediul, lipsa de respect pentru valorile culturale, calitatea hranei. Dar sunteți norocoși pentru că sunteți inteligenți și veți găsi cele mai bune soluții.

Părinților le spun să își accepte copiii așa cum sunt, nu cum visează ei. Să îi iubească necondiționat, să le fie alături și să creadă în ei. Să le cultive independența.

Profesorilor le spun să îi vadă ca pe niște ființe unice, să îi trateze după nevoile și ritmul lor, să fie comunicativi, deschiși și să le arate că și ei pot greși, pot fi vulnerabili.