Tu ştii ce îl face pe copilul tău fericit? Dar pe tine?
Cei mai mulţi părinţi, cu mine în frunte, spun că principalele lucruri pe care le doresc copiilor lor sunt să fie sănătoşi şi fericiţi. Doar că de multe ori tot noi suntem primii care greşim şi îi învăţăm pe cei mici nefericirea. De la pretenţiile noastre exagerate la aşteptările nerealiste, noi suntem primii oameni care le arătăm că fericirea este ceva foarte greu de atins, poate chiar imposibil.
Aşa că atunci când am auzit că vine în România unul dintre cei mai apreciaţi speakeri educaţionali şi motivaţionali din Marea Britanie am zis că nu trebuie să ratez ocazia să aflu câteva dintre secretele lui. Shonette Bason-Wood este genul de educator preocupat să lase copiii să exploreze şi este convinsă că râsul este un ingredient esenţial în starea generală de bine a oricui, fie el copil sau adult. Aşa că şi-a făcut o meserie din a-i învăţa pe cei din jur că un copil are nevoie de adulţi fericiţi în jur iar în acest fel va putea să înveţe şi să evolueze. Iar fericirea se învaţă, spune Shonette.
Shonette, ai 4 copii. Eu abia mă descurc cu unu. Iar tu pari că faci totul ca la carte, zâmbeşti mereu, ai energie cât pentru zece oameni. Care este secretul tău?
Secretul energiei şi fericirii mele este simplu: aleg fericirea în fiecare zi. Singura lipsă a oricărui om este abilitatea de a creea şi de a simţi fericire în zile obişnuite.
Mereu ai avut această atitudine faţă de viaţă sau ai descoperit ceva la un moment dat?
Mereu am fost foarte fericită – sufăr de fericire cronică. Dar în ultimii 5 ani am descoperit ştiinţa fericirii şi am învăţat şi creat tot felul de metode prin care să ne creştem starea de bine şi feluri în care să recunoaştem ce ne face rău şi ce ne face fericiţi.
E fericirea pentru oricine? Ce e, de fapt, fericirea?
Da, fericirea chiar e pentru oricine, este în oricine. Sunt atâtea lucruri care pot avea impact asupra ei şi chiar noi suntem de multe ori cei care ne oprim din a fi fericiţi. Uită-te la copii! Ei se nasc fericiţi.
Mergi prin toată lumea ca să le arăţi educatorilor, profesorilor un alt fel de educaţie. Ce este un profesor bun?
Mişcarea globală #spreadthehappiness este o comunitatea de profesori excepţionali care spun lumii cât de minunat este să le predai copiilor. Un profesor bun este fericit zi de zi, este o persoană care predă într-o formă amuzantă orice subiect. Este dovedit că acei copii care sunt fericiţi au potential de success mai mare cu 22% decât ceilalţi.
Richard Branson spunea: “gândeşte-te la distracţie ca la o recompensă nu ca la o responsabilitate.” Profesorii buni creează bucuria pentru învăţarea pe termen lung, pe viaţă.
Dar nu e doar treaba profesorilor, totuşi. Care sunt cele mai obişnuite greşeli pe care le fac părinţii? Ce ar trebui să facă şi ce ar trebui să nu mai facă?
Părinţii sunt deseori nefericiţi cu viaţa lor şi e foarte uşor să transmită asta copiilor lor. Este extrem de important ca părinţii să înveţe despre fericire şi impactul pe care îl are asupra familiei şi în mod special asupra copiilor lor.
Shonette Bason-Wood are 4 copii adolescenţi, conduce o afacere de succes, este consultant educaţional internaţional, trainer, speaker internaţional şi autor de cărţi pentru copii şi adulţi. Dacă sunteţi interesaţi să o ascultaţi, aveţi ocazia în această toamnă.
First7, divizia de training a Fundației Acorns, organizează în perioada 25-27 octombrie Conferința de educație timpurie cu tema ”Educație cu entuziasm pentru copii fericiți”. Evenimentul aduce în România 4 specialiști internaționali în educație timpurie şi este organizat cu scopul de a oferi acces la informație profesioniștilor care lucrează cu copii de 0-6 ani, de a promova și susține profesia de educator în România și de a contribui la îmbunătățirea sistemului de învățământ preșcolar.
Educatorii se pot înscrie la conferința printr-un e-mail la office@first7.ro.
Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.
Add A Comment