Sorina, să o luăm cu începutul. Ce gând te-a dus în Bali?

Un gând frumos, printr-o sincronicitate a vieţii. Ştii, am avut multe oportunităţi în decursul anilor să ajung în Bali, dar mereu a intervenit ceva. Bali cred că are un fel de magie. Ajungi când trebuie să ajungi. Uneori chiar şi atunci când nu eşti pregătit. Dar Bali e ca o lecţie de viaţă. Ştiu, sună foarte poetic, dar chiar aşa este. Bali este o energie înaltă, este o stare de spirit.

Planul tău iniţial cuprindea şi alte ţări, nişte teste, stabilirea unor contacte şi întoarcerea în ţară. Ce te-a făcut să renunţi la ultima parte?

Da, aşa este. Călătoria mea în Asia trebuia să fie de 3 luni. Timp în care să explorez potenţialul spiritual dar şi de relaxare al ţărilor din Asia de Sud-Est.  

Am ajuns în Bali pe 11 ianuarie şi plănuisem să stau o lună. Nu aş putea să îţi spun exact ce m-a făcut să rămân. E ca atunci când te îndrăgosteşti la prima vedere: încă nu cunoşti persoana de care te-ai îndrăgostit, dar simţi că te-ai îndrăgostit.

Am călătorit destul de mult, în 30 de ţări. Mi-au plăcut, am fost impresionată, în unele mi-am dorit să revin, tot în vacanţă, dar niciun alt loc nu m-a făcut să îmi doresc să rămân.

Bali încă de la început mi-a oferit o serie de sincronicităţi, aşa cum numai în filme am crede că este posibil.

La 3 săptămâni de când ajunsesem în Bali, m-am dus la o femeie care vorbeşte despre vieţile trecute şi despre misiunea noastră pe pământ. De cum m-a văzut mi-a spus că ne cunoaştem şi că Bali este casa mea, my homeland. Simţeam asta, însă nu îmi spusese nimeni până atunci. Ştiu, sună poetic, romantic şi ireal. Dar cam aşa s-au întâmplat lucrurile.

Când spun Bali eu văd în faţa ochilor Eat Pray Love, nu neapărat cu Javier Bardem în meniu. Ce e, de fapt, Bali? Şi mai ales, pentru cine e?

Bali, aşa cum spuneam, nu este pentru toată lumea. Sau depinde de fiecare ce caută. Bali oferă cam tot ce se poate oferi pentru o vacanţă, mai puţin zgârie nori şi infrastructura ultra modernă. În Bali poţi găsi hoteluri luxoase cu piscine infinity pe ţărmurile înalte din sud, plaje cu surferi cu pielea bronzată de soare pe coasta de vest, temple, cascade şi junglă.

Eat Pray Love descrie bine spiritul din Bali, deşi nu în profunzime. Dar Bali, da, îţi dă aşa o stare de iubire, poate nu neapărat pentru un alt om, dar pentru viaţă, pentru petreceri pe plajă, pentru meditaţie, pentru ceremonii în temple şi pentru natură.

Fă-mi un top 3/5 al locurilor tale preferate de acolo şi descrie-mi-le puţin.

1.       Ubud. Este şi primul loc unde am ajuns. Se află exact în inima insulei iar numele în balineză înseamnă tămăduire. Membrii familiei regale şi nu numai vin aici de sute de ani pentru a găsi linişte şi vindecare. Şi nu mă refer aici la nişte ape termale sau diverse tratamente, pur şi simplu la energia locului. Deşi destul de turistic, localnicii, prin ceremoniile zilnice, menţin această energie a locului.

Plus că aici găseşti o mulţime de restaurante şi cafenele foarte frumoase.

2.      Uluwatu. Este cel mai sudic punct din Bali şi templul protejează insula de energiile negative ce vin dinspre mare din sud. Nu am ce să fac, trebuie să vorbesc despre energii când vorbesc de Bali. În Uluwatu are loc în fiecare seară, la apus, un dans tradiţional, Kecak dance, care nu este susţinut de niciun instrument muzical, doar de ritmul celor care performează acest dans.

Acesta provine dintr-un vechi ritual de exorcizare şi reprezintă lupta între bine şi rău.

Însă plajele din Bali, pentru mine, sunt de-a dreptul fascinante, seara, la apus.

3.      Agung. Agung este cel mai mare vulcan activ de pe insulă. 3031m. Este un loc sacru pentru localnici. Ultima dată a erupt în iunie anul acesta. Pentru mine este un fel de reminder asupra miracolului vieţii. Oriunde ne-am afla. Natura are o forţă incredibilă, ca şi destinul, soarta. La poalele vulcanului se află templul-mamă, Besakih, vechi de peste 1000 de ani.

Am facut un top, însă Bali, chiar şi după aproape un an, reuşeşte să mă surprindă.

De ce să apeleze cineva la tine dacă vrea să ajungă acolo? Ce-i oferi tu în plus faţă de altcineva?

De când am ajuns în Bali mi-am petrecut timpul numai cu localnici. Am învăţat foarte multe de la ei. Acum am o echipă de 5 băieţi care mă ajută şi mă susţin în tot ceea ce fac. Ne completăm foarte bine, ei ştiu foarte bine locurile şi cultura şi mă ajută să le descopăr. Însă eu m-am născut în Romania, legătura cu ţara o am. Înţeleg cam ce îşi doresc oamenii care vin în Bali apelând la serviciile noastre. Reuşesc să empatizez mai uşor cu românii care vin aici şi caută o experienţă dincolo de vacanţă.

Plus că vizitez în prealabil locaţiile şi hotelurile. Sunt locuri turistice pe care nu le recomand. Sunt locuri mai puţin turistice pe care le prezint celor care ajung aici.

Am avut în ultima perioadă şi turişti australieni şi chiar din New York. Este adevărat, au venit prin recomandări, având mulţi prieteni din toată lumea. Însă oamenii mă percep, dincolo de serviciile pe care le ofer, ca pe o prietenă care este acolo, aproape de ei, orice s-ar întâmpla. Iar teoretic vorbind, îmi place să îmi răsfăţ clienţii. Dacă vor să organizăm o cină privată pe plajă sau o întâlnire privată cu un clarvăzător balinez, o putem face.

Calitatea serviciilor pe care le oferim, faptul că vizităm locaţiile, că îi îndrum exact către ce este cu adevărat frumos şi nu doar turistic, că întreaga echipă suntem o familie şi întâmpinăm clienţii ca pe prietenii noştri, acestea sunt atuurile noastre de neegalat.

Cum este Sorina de acum faţă de Sorina de acum un an? Ce s-a schimbat? Ce a rāmas?

Bali şi călătoria mea în Asia mi-au schimbat complet viaţa. Dacă înainte încă mai aveam răni ale copilăriei şi adolescenţei, starea de stres, de agitaţie, neîncrederea în proiecte şi uneori chiar în mine, această călătorie m-a făcut să percep cu totul diferit viaţa şi problemele ei. Cu siguranţă nu doar locurile în sine m-au schimbat ci şi căutarea mea spirituală. Dincolo de cursurile la care am mers, oamenii în Asia de Sud-Est încă păstrează în starea lor de a fi învăţăturile buddhiste şi hinduse şi cumva parcă am preluat din energia lor.

Cei mai mulţi oameni pe care îi întâlnesc acum îmi spun că sunt foarte „zen”, nu sunt chiar tot timpul, însă faţă de anul trecut îmi este mult mai uşor să mă detaşez de oameni, situaţii şi probleme. Să mă detaşez nu înseamnă să nu caut o rezolvare a problemelor. Să mă detaşez de un om nu înseamnă că nu îl iubesc.

Cred că privesc mai profund lucrurile, deşi uneori pare că sunt easy-going şi poate fără o structură clară. Dar am învăţat că uneori, când ţinem cu toată forţa de o frânghie care opune rezistenţă, ajungem să ne rănim şi oricum am pierde acea frânghie pentru că există prea multă tensiune în acţiunea de a o ţine în viaţa noastră.

Am o structură, dar există şi un flow al lucrurilor. Anul acesta trebuia să ajung în Nepal, într-o mănăstire buddhistă. Nu am mai ajuns din cauza vizei din Indonezia, mi-a părut rău, dar nu am văzut acest lucru ca pe un eşec. La fel şi în cazul altor planuri pe care le-am avut şi nu s-au concretizat.

Da, sunt mult mai detaşată acum şi în starea de observare, a mea şi a celorlalţi. Oamenii nu sunt răi pentru că aşa le este natura, oamenii sunt răi pentru că au avut experienţe proaste sau au venit cu o karma. Se pot schimba. Nimic nu este permanent.

Mă simt foarte fericită, împlinită şi detaşată. Simt că sunt iubire pură, chiar dacă sunt singură în acest moment. Este o alegere. Dar viaţa mea pentru mine acum, în fiecare zi, este un moment de bucurie. Nu doar in Bali. Chiar şi acum, în România. Şi atrag şi mai multe lucruri şi oameni frumoşi în viaţa mea.

Sunt persoane care privesc cu neîncredere toată treaba asta cu meditaţia, cu regăsirea de sine. Ai vreun mesaj pentru ele?

Fiecare om se află într-un stadiu diferit de înţelegere şi conştientizare. Şi nu este nimic greşit în asta. Din punctul meu de vedere şi din experienţa mea, meditaţia m-a ajutat mult mai mult decât un proces pur mental ar fi putut-o face.

Am învăţat că meditaţia are trepte. Nu poţi ajunge să stai în casă şi să meditezi dacă nu ţi-ai rezolvat anumite traume emoţionale. Trebuie făcută treptat. În funcţie de fiecare om. Există meditaţii de deblocare ale traumelor emoţionale, meditaţii de echilibrare, de linişte. Apoi meditaţia devine activă. Parte din viaţă. Cum mâncăm, cum vorbim, ce simţim.

Dacă un om îşi caută liniştea, nu o va găsi din prima oră de meditaţie. Mintea creează gânduri. Este important, aşa cum am spus, să trecem de mai multe procese de conştientizare şi trepte pentru a ajunge la ceea ce numim starea de zen sau regăsire de sine.

Meditaţia nu este un trend, ceva la modă. Meditaţia este o tehnică interioară şi există de mii de ani. Poate că dacă nu ar fi funcţionat s-ar fi pierdut în istorie, dar încă se practică şi are rezultate fascinante, aşa cum şi unele studii ştiinţifice asupra creierului uman au demonstrat asta.

Spune-mi câte ceva despre familia ta din Bali. Cum i-ai găsit, cum v-aţi apropiat. De ce îi simţi pe oamenii aceia ca pe o familie?

Am ajuns la ei din pură întâmplare, de ziua mea, anul trecut. Cred că familia mea balineză a avut rolul de a mă vindeca de problemele interioare legate de familia mea naturală.

În iulie, după aproape 7 luni în care am locuit împreună, m-am decis să mă mut. Le sunt recunoscătoare pentru căldura şi bucuria cu care m-au primit în familia lor şi simt că prin ei m-am vindecat. Sunt multe de spus, dar da, pentru aproape 7 luni am locuit cu o familie balineză.

I-am simţit ca şi o familie deoarece dincolo de faptul ca au case de închiriat pentru turişti, eu pentru ei am fost mult mai apropiată. Mâncam împreună, îmi pregăteam singură cafeaua şi micul dejun în bucătăria lor, aveam grijă de copii, am mers în vacanţă împreună (tot in Bali J ), am luat parte la ceremoniile lor, îmbrăcată în hainele mamei familiei şi eram întrebată la ce oră mă întorc din oraş. J

În sufletul meu, ei vor rămâne mereu prima mea familie de pe insulă.

Şi totuşi? Găseşti un Javier Bardem pe insulă? Vine iubirea mai uşor acolo sau renunţăm la filmele romanţate?

Cred că sunt mulţi Javieri pe insulă, mai ales pe acolo, pe la mare, în zona de surferi şi petreceri pe plajă. :)) Eu în acest an am învăţat un alt fel de iubire. Nu iubirea aceea cu fluturi în stomac şi pierdut minţile. O iubire mai profundă, dincolo de dorinţele instinctive pe care le simţim poate cu toţii la un moment dat în viaţă. O iubire aşa, aşezată şi aproape telepatică. Uite, vezi, şi eu romanţez acum scenariul. J

Dar am aflat de la balinezi că iubirea lor nu e ca iubirea europeană. Sau poate o încorporează. Ei privesc iubirea între un bărbat şi o femeie bazată foarte mult pe respect, susţinere reciprocă şi dezvoltare spirituală, umană, nu ştiu cum să spun. Nu i-am auzit niciodată certându-se, iar atunci când apare o problemă încearcă foarte mult să se înţeleagă şi să o rezolve cu calm şi iubire. Deşi poate sună mai puţin romantic, dar ei par că au o stare profundă de iubire unii faţă de ceilalţi care poate nu se manifestă cu fluturi, trandafiri şi bomboane.

Dar cred că despre Javier vă pot spune mai multe anul acesta, anul trecut a fost preludiul unei iubiri ce simt că va apărea şi în viaţa mea, anul acesta, în Baliku.

Nu vă gândiţi însă că, între timp, Sorina stă şi aşteaptă să o caute fluturii pe la geam. Pregăteşte călătorii una şi una, pentru oameni curioşi, dornici să iasă din tiparul vacanţelor de relaxare şi distracţie. Pe lângă astea, Sorina oferă vacanţe-experienţă.

Pentru anul acesta pregătesc călătorii în India, Japonia şi sper că şi Nepal. Toate călătoriile sunt organizate împreună cu prieteni locali astfel că vom avea acces la mult mai multe informaţii, locuri şi tradiţii dincolo de partea turistică. Fiecare călătorie va îmbina bucuria unei vacanţe, dar şi sesiuni de meditaţie, yoga sau alte tehnici locale cum ar fi arte marţiale sau ceremonia ceaiului cu gheişe în Japonia. Mulţi dintre cei care au fost deja în Bali şi-au exprimat dorinţa de a vizita în următorii ani Bali legat cu o altă destinaţie cum ar fi Kuala Lumpur, Singapore, Australia şi chiar Noua Zeelandă.

Mai multe despre Sorina, descoperirile şi călătoriile ei citiţi pe pagina ei, Bali Soul Journey. Nu contează dacă aveţi de gând să plecaţi sau nu într-o astfel de vacanţă. Simplele mărturii de acolo reuşesc să vă umple inima de linişte şi bucurie.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Românca ce a plecat să viziteze Bali și și-a descoperit noua casă appeared first on Bianca Moruș.

Sigur, nu idealizăm. Nu toţi, cel puţin. Mulţi dintre cei care scriem(nu despre parenting neapărat, ci despre viaţa de părinte) vorbim şi despre feţele mai puţin strălucitoare ale acestei ipostaze. Şi încercăm să învăţăm, facem greşeli pe care încercăm să nu le repetăm(nu ne iese mereu, cum nici copiii noştri nu învaţă din prima tabla înmulţirii), povestim din experienţele noastre şi încercăm să învăţăm şi din experienţele altora. Avem păreri, convingeri. Mai citim nişte studii, mai vorbim cu nişte medici. Dar mai presus de orice, unii dintre noi chiar înţelegem că nu există reţete perfecte, ci doar lucruri pe care le poţi adapta la felul copilului de a fi.

The post Toţi fraierii scriu despre parenting appeared first on Bianca Moruș.

Conform dexonline, TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. Obicei, uzanță; datină. Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [Var.: (înv.) tradițiúne s. f.] – Din fr. tradition. Sursa: DEX ’09 (2009)

Deci, din start vorbim despre concepţii, obiceiuri vechi. Aş vrea să vă reamintesc că în trecut aşa-numitele vrăjitoare erau arse pe rug. Era un obicei popular în acea perioadă şi sprijinit de majoritatea oamenilor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru sclavie. Sau pentru luptele dintre gladiatori. Sau pentru bigamie, care încă este permisă în unele părţi ale lumii şi nu se mai revoltă nimeni. Deci asta cu tradiţia nu înseamnă nimic. Acum vreo 20 de ani, nu mai mult, să trăieşti împreună cu un bărbat fără să fii căsătorită încă era ceva greu de digerat în societatea noastră cea tradiţionalistă. Nu mai spun că dacă mai şi făceai copii fără să ai acte, aveai şanse mari să câştigi statutul de paria. Azi, în privinţa asta lucrurile sunt uşor mai blânde. Da, încă mă întreabă oamenii, nedumeriţi, de ce nu mă mărit. Da, încă sunt mulţi care nu pricep de ce nu am făcut nunta odată cu botezul copilului. Încă se uită unii ciudat că nu am acelaşi nume cu al fiică-mii şi nu o dată am fost întrebată dacă sunt divorţată. Pare mai uşor de acceptat un divorţ decât o relaţie fără căsătorie. Dacă stau să caut în acelasi Dex, pot fi catalogată drept amantă chiar.

AMÁNT, -Ă, amanți, -te s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit2, ibovnic. – Din fr. amant, lat.amans, -ntis. Sursa: DEX ’09 (2009)

Fără prea multe explicaţii, mie îmi este bine aşa. N-am simţit vreodată nevoia de acte, nici să îmi schimb numele, nici să mă leg(temporar sau definitiv) printr-o hârtie care nu îmi aduce nimic(şi aici nu discutăm despre aspecte financiare, investiţii, moşteniri că deviem grav). Dar aşa sunt eu şi aşa îmi place mie. La fel de bine îi înţeleg pe cei care vor să se căsătorească, visează la ziua nunţii, simt că e un gest care îi împlineşte. Bravo lor! Dar de ce doar un bărbat şi femeie trebuie să aibă dreptul să trăiască acest lucru ca şi cuplu, nu reuşesc să pricep. Nu înţeleg disperarea de a le lua o bucurie(şi până la urmă, nişte drepturi) unor oameni, că asta sunt de fapt şi de drept. Sunt oameni care se iubesc şi vor să îşi poarte numele, să se ştie împreună în toate. Cine suntem noi să le judecăm alegerile? Cine suntem noi să le decidem soarta? Cine suntem noi să le interzicem să devină o familie şi în acte? Cu ce ne încurcă pe noi, aştia care trăim în cupluri heterosexuale, căsătoria dintre homosexuali? Cu cu ne afectează? Am să închei spunându-vă că fiică-mea, când desenează familia, se desenează pe ea, pe taică-su şi pe mine plus un câine şi o pisică(imaginari, cel puţin pentru moment). Şi nu, nu greşeşte cu nimic. Familia are câţi membri vrei tu să aibă, înrudiţi sau nu, dar pe care îi vrei aproape mereu, inclusiv în desene. Dacă unii vor şi acte pentru asta, de ce trebuie să ne opunem? Ce rău ne face în mod direct căsătoria unor oameni care se iubesc? Oare nu urâm prea mult în numele aşa-zisei normalităţi, încercând să le minimizăm lor iubirea?

Sursa foto: sqwears.co.uk/history-of-lgbt-rights-uk/

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Despre familia tradiţională, altfel appeared first on Bianca Moruș.

The post Despre doctori şi fiinţe cu diplomă appeared first on Bianca Moruș.