Cum părea să se descurce de minune în cele mai multe situaţii, cum oricum, vreau – nu vreau, îi pun o grămadă de interdicţii, am decis ca la acest capitol să am foarte puţine lucruri de comentat şi să o las să se desfăşoare. Ţin minte cu exactitate şi momentul în care a început totul, când stăteam prin casă şi mi-a cerut tutu-ul. Doar că eu credeam că vorbeşte despre un tren şi îi tot explicam că nu mergem acum cu trenul. Când a văzut că nu se înţelege cu mine a plecat în camera ei şi şi-a rezolvat singură problema.

Au urmat 3 ani şi jumătate de rochii/fuste/rochii/fuste. Cumpăram pantaloni ca să aibă copilul ce să îmbrace şi îi donam aşa cum îi luasem, nepurtaţi.

Apoi a descoperit atletismul şi au fost câteva luni în care aproape că nu o mai recunoşteam. Adidaşii, colanţii şi pantalonii scurţi au devenit ţinuta de bază.

Când o întrebam de rochii şi fuste mi-o tăia sec, spunându-mi că nu mai sunt pentru ea. Mă uitam în şifonier şi îmi venea să plâng. Era plin doar cu astfel de lucruri. N-a durat însă prea mult şi a revenit la „prima dragoste”, fără să renunţe însă la comoditatea ţinutelor sport. Acum şi le alege şi în funcţie de locul în care merge sau de activităţile pe care ştie că le va face.

Acum câteva zile, în prag de clasă pregătitoare, m-a lovit însă cu o nouă întrebare.

• Auzi, dar noi nu mergem să luăm haine pentru şcoală?
• N-ai destule haine? Ce-ţi trebuie?
• Am, dar n-am haine de şcoală.
• Ce sunt alea haine de şcoală? Încă nu ştim dacă o să ai sau nu uniformă.
• Lasă uniforma! Am nevoie de nişte haine mai serioase, de şcolăriţă.

Habar n-aveam ce înţelege ea prin haine serioase, aşa că am lăsat-o să îmi arate.

Du copilul meu în magazin de haine şi fii convins că foarte greu vei mai pleca de acolo. Ştiţi fotografiile alea cu bărbaţi disperaţi, trântiţi pe câte vreo bancă, în mall? Eu sunt toţi acei bărbaţi la un loc când plec cu piticania la cumpărături. Analizează, probează, asortează, caută combinaţii neobişnuite. Este tot ce n-am fost eu vreodată şi mai mult decât atât.

Ce-mi place însă foarte mult este că nu se aruncă cu capul înainte. Nu cumpără niciodată tot ce îi place la prima vedere. Întreabă cât se poate întinde financiar şi încearcă să se încadreze în suma propusă. Lasă pe altă dată ce îşi doreşte, dacă sare din înţelegere. Scoate din schemă un obiect dacă găseşte altul mai interesant. Ştie însă şi că nu sunt extrem de strictă şi că dacă este ceva ce merită sau ştiu că îi place foarte mult, mai putem schimba puţin înţelegerea iniţială, așa cum s-a întâmplat şi cu acest penar care își modifică imaginea (tot cu pisici, nu vă imaginaţi altceva) şi cu un pix, cu cap de pisică şi acela, desigur.

Noi, (şi) de data aceasta, am ales să dăm iama în Smyk, pentru că ne plac tare mult produsele şi calitatea lor. Hanoracul albastru cu roz, de exemplu, din colajul de mai sus, l-a purtat Diana în neştire şi arată şi acum impecabil. Sigur, îi e scurt, dar ea insistă că e încă bun. Şi acum, de ce să nu o spunem şi pe aia dreaptă, ne plac mult şi reducerile lor. Mai sunt valabile până pe 8 septembrie, aşa că vă las şi link-ul către catalog, în caz că vreţi să ştiţi ce au în ofertă.

Şi nu uitaţi: dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, daţi follow şi paginii mele de Facebook.

The post Farmecul reducerilor când ai un copil fascinat de haine. Şi pantofi. Şi genţi appeared first on Bianca Moruș.

Şi pentru că v-aţi prins deja că nu mai sunt vreo silfidă, am căutat în primul rând rochii bonprix care să mai ascundă una-alta. M-am oprit cu greu la 3, pentru momente diferite din viaţă şi din zi. Şi ştiţi vorba aceea: what you see is what you get? Se potriveşte perfect în acest caz. Cu fotografiile a fost mai complicat, având în vedere că n-am învăţat nici până la vârsta asta să stau frumos la poză.

Dar pentru că nu pot să renunţ nici la marea mea dragoste în materie de haine, am „păcătuit” şi cu pantaloni bonprix. Şi-mi plac la nebunie nu doar pentru că sunt foarte comozi, ci pentru că sunt şi foarte versatili. Merg la fel de bine cu o pereche de pantofi fără toc cât şi cu unii stiletto.

Ce n-am înţeles eu este de ce nu mi-am comandat atunci şi costume de baie şi-am fost nevoită să alerg ca nebuna prin tot oraşul să găsesc ceva decent şi la preţ potrivit.

Dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, nu uitaţi să daţi follow paginii mele de Facebook.

The post Cum îmi cumpăr eu haine de pe internet şi mi se potrivesc appeared first on Bianca Moruș.

Acum măcar nu mai e chiar un must epilatul domnilor, ca în urmă cu câţiva ani, când nu mai aveai loc de ei prin saloanele de cosmetică. Pare-se că după ce au depăşit femeile nebunia de a fi cel puţin la fel de puternice ca bărbaţii, acum îşi caută ei prea mult latura feminină. Şi nu e nimic sexi în chestia asta.

O femeie îşi doreşte ca bărbatul să îi deschidă uşa restaurantului, nu să îşi verifice freza în geam. E frumos să ştii că ai un bărbat îngrijit, nu unul de tip piţipoancă. E minunat dacă e un tip sportiv, dar ai vrea să ştii doar tu asta, nu să-i numere şi alţii muşchii prin tricou. Plus că dacă rămâi în pană, ţi-ai dori să pună mâna să schimbe roata, nu să îţi comunice că abia a fost la manichiură şi nu vrea să îi sară lacul de pe unghii.

Nu că vreau să spun, da’ zic: în acest caz, clasic chiar e fantastic.

The post În căutarea bărbatului de gen masculin appeared first on Bianca Moruș.

La 20 de ani căutam petrecerile.
La 35 caut scuzele, ca să pot lipsi.

La 20 de ani nu ieşeam nemachiată nici să duc gunoiul.
La 35 aştept cu nerăbdare week-end-ul sau concediul, ca să rămân precum mama m-a făcut, bonus ridurile.

La 20 de ani, all black era regula vestimentară capitală.
La 35 stau minute bune în faţa şifonierului ca să găsesc câteva haine negre. Ba mai mult, găsesc destule în culori ţipătoare.

La 20 de ani eram preocupată de ce spune sau gândeşte lumea despre mine.
La 35 mă gândesc că n-ar fi rău să se mai discute despre mine.

La 20 de ani mi se părea că ar trebui să am haine şi pantofi la modă, chiar dacă nu mi se potriveau.
La 35 de ani am înţeles că moda o fac eu.

La 20 de ani nu suportam să aud urlete de plozi în jurul meu şi fugeam de copii mai rău ca dracu’ de tămâie.
La 35 tot nu suport urletele plozilor, dar măcar le înţeleg. Şi caut compania copiilor, ca să o ţină ocupată pe fie-mea şi eu să apuc să respir.

O constantă există totuşi. Dermatograful negru. Doar că acum mă ţine cel puţin de 2 ori mai mult decât în urmă cu 15 ani.

The post Femeia, la 20 şi la 35 de ani appeared first on Bianca Moruș.

Şi e la fel de bine. În unele cazuri chiar mai bine, căci nu m-aş simţi teribil de confortabil ridicând „greutăţi” pe tocuri de 12 cui. De mers prin parc, nici nu mai vorbesc. De căţărat prin copaci, nici nu imi imaginez. Să fii mamă nu înseamnă că trebuie să te îmbraci doar în trening şi cu tricouri lălâi. Să fii mamă nu înseamnă să nu mai ştii unde ţii fondul de ten, rimelul şi dermatograful(rujul îl păstrez exclusiv pentru când nu sunt cu fie-mea, căci îmi place să o pup în voie, fără să o însemnez). Poţi să fii o mamă chic, poate chiar sexi, fără unele dintre artificiile de odinioară.

Iar încălţămintea fără toc sau cu un toc considerabil mai mic a crescut mult în ochii mei în ultima vreme, pentru că am învăţat că pot fi prezentabilă şi mă pot juca în voie cu copilul meu, în acelaşi timp.

The post Când tocurile nu mai sunt esenţiale appeared first on Bianca Moruș.

Depăşim momentul scutece şi eventual lapte praf, căci oricum nu e ca şi cum am avea de ales, şi ajungem la haine. Iar aici chiar avem de unde alege şi unde ne învârti. În cei 2 ani de când sunt mamă de fată, am învăţat câteva secrete. Primul ar fi să nu iau haine fixe. Cresc ăştia, ceva de speriat. Ce-i venea bine ieri azi nu-l mai încape. Nu e glumă, nici exagerare. Bebeluşii chiar cresc peste noapte. Sunt sigură că povestea lui Făt-Frumos a fost scrisă de o mamă frustrată că iar a rămas fără haine pentru fi-su. Apoi, perioadele de reduceri sunt fenomenale. Găseşti câte 3-4 bluze la preţul uneia singure sau câte 2 colanţi la banii cu care poate nu luai nici o pereche.

Şi nu e foarte greu să anticipezi cam cât crezi că va purta copilul sezonul următor. Site-urile din afară, eu le-am testat pe cele de Marea Britanie, sunt vis la reduceri. E adevărat că cele mai multe nu livrează la noi, dar soluţii există întotdeauna. Pentru hainele de tăvăleală sunt ideale cele din hipermarketuri. Bumbac, nu foarte calitative dar la preturi rezonabile. Şi acum vine vestea cu adevarat proastă, mai ales dacă sunteţi mame de fete. Oricâte economii veţi face la vânătoarea de reduceri, oricum veţi cheltui mult prea mult pe rochiţe, fustiţe şi tot felul de „-iţe” doar pentru că sunt foarte frumoase şi i-ar veni perfect piticei. Asta cand nu isi alege ea, oricum, ce ii place ei.

The post Cum să nu falimentezi în primii 2 ani appeared first on Bianca Moruș.

Nu, cumpărăturile însemnau vizite multe şi repetate în mall. Haine, pantofi, genţi, cosmetice, nimic nu era de ajuns. Întotdeauna mai aveam nevoie de ceva. Neapărat. Şi chiar dacă nu cumpăram, oricum semnam condica în magazine, căci nu trebuia să ratez ceva. Dacă aveaţi impresia că lucrurile se mai liniştesc după ce apare copilul, nimic mai neadevărat. Doar că o să schimbaţi magazinele clasice cu cele virtuale. Şi o sa deveniţi specialiste. De la magazinele şi farmaciile cu cele mai bune oferte la mâncare şi produse pentru bebe, la cele cu haine, pantofi, până şi dresuri pentru bebeluşi, o să le ştiţi pe toate. Iar eu am ajuns să ignor cu placere magazinele tradiţionale. E genial să stai calmă pe canapea, să analizezi totul în voie şi apoi să aştepţi doar apariţia curierului.

The post Shopping-ul de după appeared first on Bianca Moruș.