Când tocurile nu mai sunt esenţiale
După ce am născut, mi-a fost clar că stiletto va fi pentru o lungă perioadă doar un cuvânt în vocabular şi nişte lucruri pe care se va pune mult praf, în dulap. Nu mi-a picat prea bine, având în vedere că eu nu ieşeam altfel din casă. Şi aveam impresia că mă voi transforma într-o persoană ştearsă, fără urmă a femeii ce fusesem cândva. Ei bine, doamnelor, am aflat că se poate şi altfel.
Şi e la fel de bine. În unele cazuri chiar mai bine, căci nu m-aş simţi teribil de confortabil ridicând „greutăţi” pe tocuri de 12 cui. De mers prin parc, nici nu mai vorbesc. De căţărat prin copaci, nici nu imi imaginez. Să fii mamă nu înseamnă că trebuie să te îmbraci doar în trening şi cu tricouri lălâi. Să fii mamă nu înseamnă să nu mai ştii unde ţii fondul de ten, rimelul şi dermatograful(rujul îl păstrez exclusiv pentru când nu sunt cu fie-mea, căci îmi place să o pup în voie, fără să o însemnez). Poţi să fii o mamă chic, poate chiar sexi, fără unele dintre artificiile de odinioară.
Iar încălţămintea fără toc sau cu un toc considerabil mai mic a crescut mult în ochii mei în ultima vreme, pentru că am învăţat că pot fi prezentabilă şi mă pot juca în voie cu copilul meu, în acelaşi timp.
Add A Comment