Farmecul reducerilor când ai un copil fascinat de haine. Şi pantofi. Şi genţi

Ştiţi fotografiile alea cu bărbaţi disperaţi, trântiţi pe câte vreo bancă, în mall? Eu sunt toţi acei bărbaţi la un loc când plec cu piticania la cumpărături.

0

2 ani. 2 ani avea când a început să se îmbrace singură şi nu mă refer la actul în sine, ci la alegerea hainelor. De vorbit vorbea încă dianeza, limba ei proprie, dar ştia foarte bine să se facă înţeleasă oricând avea ceva de comunicat. Iar când venea vorba de îmbrăcat, avea propriile dorinţe şi combinaţii vestimentare.

Aici eu i-am spus că nu se potriveşte deloc rozul cu portocaliul şi aveam să aflu, de la oameni mai la modă decât mine, că era chiar o combinaţie în trend.

Cum părea să se descurce de minune în cele mai multe situaţii, cum oricum, vreau – nu vreau, îi pun o grămadă de interdicţii, am decis ca la acest capitol să am foarte puţine lucruri de comentat şi să o las să se desfăşoare. Ţin minte cu exactitate şi momentul în care a început totul, când stăteam prin casă şi mi-a cerut tutu-ul. Doar că eu credeam că vorbeşte despre un tren şi îi tot explicam că nu mergem acum cu trenul. Când a văzut că nu se înţelege cu mine a plecat în camera ei şi şi-a rezolvat singură problema.

Au urmat 3 ani şi jumătate de rochii/fuste/rochii/fuste. Cumpăram pantaloni ca să aibă copilul ce să îmbrace şi îi donam aşa cum îi luasem, nepurtaţi.

Apoi a descoperit atletismul şi au fost câteva luni în care aproape că nu o mai recunoşteam. Adidaşii, colanţii şi pantalonii scurţi au devenit ţinuta de bază.

Când o întrebam de rochii şi fuste mi-o tăia sec, spunându-mi că nu mai sunt pentru ea. Mă uitam în şifonier şi îmi venea să plâng. Era plin doar cu astfel de lucruri. N-a durat însă prea mult şi a revenit la „prima dragoste”, fără să renunţe însă la comoditatea ţinutelor sport. Acum şi le alege şi în funcţie de locul în care merge sau de activităţile pe care ştie că le va face.

Acum câteva zile, în prag de clasă pregătitoare, m-a lovit însă cu o nouă întrebare.

  • Auzi, dar noi nu mergem să luăm haine pentru şcoală?
  • N-ai destule haine? Ce-ţi trebuie?
  • Am, dar n-am haine de şcoală.
  • Ce sunt alea haine de şcoală? Încă nu ştim dacă o să ai sau nu uniformă.
  • Lasă uniforma! Am nevoie de nişte haine mai serioase, de şcolăriţă.

Habar n-aveam ce înţelege ea prin haine serioase, aşa că am lăsat-o să îmi arate.

Du copilul meu în magazin de haine şi fii convins că foarte greu vei mai pleca de acolo. Ştiţi fotografiile alea cu bărbaţi disperaţi, trântiţi pe câte vreo bancă, în mall? Eu sunt toţi acei bărbaţi la un loc când plec cu piticania la cumpărături. Analizează, probează, asortează, caută combinaţii neobişnuite. Este tot ce n-am fost eu vreodată şi mai mult decât atât.

Ce-mi place însă foarte mult este că nu se aruncă cu capul înainte. Nu cumpără niciodată tot ce îi place la prima vedere. Întreabă cât se poate întinde financiar şi încearcă să se încadreze în suma propusă. Lasă pe altă dată ce îşi doreşte, dacă sare din înţelegere. Scoate din schemă un obiect dacă găseşte altul mai interesant. Ştie însă şi că nu sunt extrem de strictă şi că dacă este ceva ce merită sau ştiu că îi place foarte mult, mai putem schimba puţin înţelegerea iniţială, așa cum s-a întâmplat şi cu acest penar care își modifică imaginea (tot cu pisici, nu vă imaginaţi altceva) şi cu un pix, cu cap de pisică şi acela, desigur.

Noi, (şi) de data aceasta, am ales să dăm iama în Smyk, pentru că ne plac tare mult produsele şi calitatea lor. Hanoracul albastru cu roz, de exemplu, din colajul de mai sus, l-a purtat Diana în neştire şi arată şi acum impecabil. Sigur, îi e scurt, dar ea insistă că e încă bun. Şi acum, de ce să nu o spunem şi pe aia dreaptă, ne plac mult şi reducerile lor. 🙂 Mai sunt valabile până pe 8 septembrie, aşa că vă las şi link-ul către catalog, în caz că vreţi să ştiţi ce au în ofertă.

Şi nu uitaţi: dacă vreți să fiţi la curent cu noutățile de pe blog, daţi follow şi paginii mele de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here